avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 517 soluții astăzi
Forum Discuţii diverse Cultură generală 8 Aprilie - Ziua Internationala a Rromilor
Discuție deschisă în Cultură generală

8 Aprilie - Ziua Internationala a Rromilor


Ziua internationala a rromilor se sarbatoreste in fiecare an la inceputul lunii Aprilie. Ideea de a marca o astfel de zi a luat nastere la Londra, in 1971, la primul congres mondial al rromilor.
A fost adoptat si steagul international al rromilor, avand jumatatea de jos verde, simbol al campurilor inverzite, si jumatatea de sus albastra, simbol al cerului senin, iar la mijloc o roata, simbolizand, pe de o parte, soarta, roata succesiunii vietilor, iar pe de alta parte nomadismul, in relatie cu spatiul originar al Indiei, relateaza Amos News.

La Congresul Mondial al Rromilor de la Geneva, din 1978, s-a decis ca un cantec reprezentativ pentru etnie - ”Gelem, Gelem” (Djelem, djelem), interpretat de cantareata si actrita Olivera Vuco, in filmul iugoslav ”Am intalnit si tigani fericiti” (1967), sa devina imnul international al rromilor.
Versurile au fost compuse de Jarko Jovanovic in timpul vizitei sale la Struthof (lagar de concentrare al rromilor, Franta); cantecul a devenit spontan de-a lungul anilor si, datorită popularitatii sale, imnul international al rromilor.
In anul 1990, Congresul Mondial al Rromilor de la Varsovia a publicat versurile oficiale ale acestui imn, care are patru strofe.
Mai multe despre melodia Gelem, Gelem, a carei provenienta nu e tocmai clara, si versurile: [ link extern ]

La Congresul Mondial al Rromilor din aprilie 1990, Comisia Lingvistica a Uniunii Internationale a Rromilor a oficializat alfabetul international standardizat al limbii rromani, decizia fiind semnata de 17 specialisti in domeniu, din diferite tari, in prezenta unui observator al UNESCO.
Limba rromani este de origine indiana si apropiata de limba hindi, una din limbile din India. Doua treimi din vocabularul si gramatica sa de baza sunt indiene. Restul il constituie vocabularul imprumutat, in cea mai mare parte din limbile persana si greaca, apoi din limbile europene de contact. In pofida pretinsei sale diversitati dialectale, limba rromani este una si aceeasi limba iar rromii din Rusia, Albania, Grecia, etc. pot comunica foarte usor intre ei in limba rromani.

In anul 2002, de 8 aprilie, s-a sarbatorit jubileul milenar, reprezentand 1.000 de ani de atestare a rromilor in Europa. Cu acest prilej, in numeroase tari de pe toate continentele s-a desfasurat Ceremonia Râului. Lumanari aprinse si flori au fost aruncate pe ape, in memoria stramosilor rromi care si-au inceput, acum un mileniu, drumul catre Europa, apoi catre cele doua Americi si mai departe.

In 2003, in semn de solidaritate cu etnia rromilor, insusi Dalai Lama, liderul spiritual al Tibetului, laureat al Premiului Nobel pentru pace, a tinut sa participe, pe 8 aprilie, la ceremonia aprinderii lumanarilor, la Catedrala Centrala din Dharamsala si sa inalte rugaciuni pentru pacea si unitatea rromilor de pretutindeni.

In anul 2006, Parlamentul Romaniei - la initiativa deputatului rromilor, Nicolae Paun - a adoptat Legea nr. 66, privind consacrarea zilei de 8 Aprilie, ca ”Sarbatoarea etniei rromilor din Romania”.

Surse online (si) [ link extern ]

**
Povestea scrisă de Vasile Alecsandri despre Vasile Porojan, prietenul ţigan din copilăria sa, rememorează trista istorie a dezrobirii ţiganilor de pe moşia părintească. ”Frumoasă zi a fost aceea când, din balconul casei de la Mirceşti, am declarat ţiganilor adunaţi că sunt liberi! […] Surprinderea lor s-a manifestat prin o exclamare sălbatică şi bucuria lor prin o mie de sărituri deşănţate, ca oameni muşcaţi de tarantelă. Vreo trei bătrâni însă au început a plânge şi a-mi zice: - Stăpâne, stăpâne, ce ţi-am greşit ca să ne urgiseşti astfel, păcătoşii de noi?!… Ne faci slobozi?… Cine o să ne poarte de grijă de azi înainte?… Cine o să ne hrănească, cine să ne îmbrace, cine să ne cunune, cine să ne îngroape?… Stăpâne, nu te îndura de noi şi nu ne depărta de mila Măriei Tale!”
Odiseea libertăţii a început cu birtul satului.
“Laia se opri la cea întâi crâşmă”, povesteşte Alecsandri, “pentru ca să celebreze noua lor poziţie socială, apoi se opri la a doua crâşmă, pentru ca să cinstească în sănătatea cuconaşului, apoi se opri la a treia, pentru ca să boteze cu vin libertuşca, apoi la a patra, pentru ca să guste dacă rachiul liber e mai bun decât celălalt etc., etc., şi astfel au dus-o întruna până ce, bându-şi până şi căciulile şi apucându-se de furturi, au ajuns în închisorile de la Roman, de la Piatra şi de la Bacău”.
După vreo şase săptămâni de le eliberare, ţiganii au revenit la Mirceşti. Însuşi prietenul copilăriei sale, ce învăţase meşteşugul de pitar, s-a întors ”acasă” spre bătrâneţe. Primit şi tratat generos de poet, a dispărut însă după două zile, furând şi un cal.
”Pe cât e de neomenos faptul de a lipsi pe un om de libertate, pe atât e de necumpătat faptul de a libera deodată pe un sclav fără a-l pregăti la fericirea ce-l aşteaptă şi a-l feri de neajunsurile unei libertăţi pripite”, concluziona Alecsandri în reflecţiile asupra foştilor robi ţigani.
Sursa: [ link extern ] /

**
Imi este neclar:
1. Rromi se scrie cu un “r” sau cu doi? La inceput era cu doi “r”, in ultimul timp apare scris cu unul.
2. Cand exista un drapel inseamna ca trebuie sa existe si un teritoriu?


Cel mai recent răspuns: Marin Gheorghe , Avocat 20:00, 6 Martie 2014
Cum nu cunosc foarte bine subiectul, citez mai jos dintr-un material gasit pe net pe un blog, insa dat fiind caracterul "anti" fata de etnia in cauza, nu fac trimitere la pagina respectiva, ci redau doar cateva pasaje care mi s-au parut interesante:

Foarte interesant este ca tiganii si-au atribuit intotdeauna numele altor etnii sau popoare care le-au ingaduit sa-şi ascunda etnia:
“Satra” vine de la casta Kshatria (razboinica) careia nu i-au apartinut niciodata.
“Tigan/Zigeneur/Zingaro etc” vine de la “Athinganoi”, secta religioasa grecesca recunoscuta pentru activitatea de prezicere, tiganii n-au au apartinut niciodata acestei secte.
Gypsy” vine de la “Egyptian” cum si-au spus acum vreo 600 de ani pentru a primi bani, locuinte si mancare pe gratis, pretinzand ajutor ca fiind crestini egipteni aflati in pelerinaj.
“Yansser” cum sunt cunoscuti la New York, vine de la ienicer turc, cum s-au prezentat tiganii emigrati in America pe la 1900. In Germania numele cele mai folosite sunt Zigeuner si Sinti. In limba franceza s-a impus numele Gitanes. In limbile engleza si spaniola, Gipsy, respectiv Gitano. In Danemarca, Suedia si Finlanda s-au prezentat sub numele de Tattan (tatari).


Cu referire la denumirea de "rom" (aceasta pare sa fie forma acceptata in acest moment):

In 2001, Petre Roman, ministrul de externe, semneaza un nou Memorandum cu numărul D2/1094/29.02.2000 catre prim-ministrul Mugur Isarescu, in care, in virtutea dreptului de
autoidentificare al populatiilor, recomanda folosirea obligatorie in toate documentele oficiale romane a denumirii de rom pentru a identifica etnia tiganilor. Mugur Isarescu isi insuseste Memorandumul si emite o hotarare de guvern in acest sens.
Acest etnonim provine din cuvantul “DOM”, care pe limba originara a tiganilor inseamna “om”. Prin denaturare (voita) “dom” s-a transformat in “rom” cu “r” accentuat, apoi din “rom” s-a trasformat in “roma” apoi in “romani” si in “romanies”
.

Aceasta este o teorie, din ce am vazut exista si altele in legatura cu denumirea de "rom".

Nu cred ca existenta unui drapel (ca element de auto-identificare a unei populatii) este conditionata de existenta unui teritoriu.

[…]
Valeriu Nicolae este "tigan", cum ii place sa spuna cand vrea sa sublinieze stridenta. […] Are studii de IT si un master in diplomatie si este recunoscut ca expert european in problemele rromilor. S-a intors in Romania, dupa ce a lucrat in Germania, Anglia, Statele Unite si Canada, Malta si Bruxelles.
In Romania a infiintat organizatia non-guvernamentala, Policy Center for Roma and Minorities, al carei scop este solutionarea problemelor care vizeaza incluziunea sociala a rromilor si a celorlalte minoritati etnice. […] a publicat o serie de articole pe tema minoritatilor rrome si a participat la numeroase conferinte internationale cu lucrarile si studiile sale despre drepturile omului, schimbarea atitudinilor negative si incluziunea sociala prin sport; desfasoara seminarii pe teme precum diplomatia politica si relatiile cu mass media pentru varii ministere de externe. In prezent, este si moderator pentru Aspen Institute Romania si consultant pentru un numar mare de organizatii care militeaza pentru drepturile omului si incluziunea sociala.

Ce zice Valeriu Nicolae despre el:
Vin dintr-o familie super saraca. Tatal meu a fost un alcoolic care nu a fost nicicand interesat de altceva in afara de adictia lui. Mama - tiganca, dintr-o familie mare care traia in bordei. O femeie senzationala care a sperat ca scaparea ei va veni dintr-o casatorie cu clasa superioara – cu un roman. Nu a prea mers. Esecul nu a fost numai al ei. A fost si al meu. Am fost tot timpul fiul tigancii.
[…]
Nu va spun de cate ori am esuat ca tigan sa fiu angajat. Vorba unui fost ministru de externe care mi-a spus exasperat la un moment dat ca, daca as tacea pe chestia de tiganie, as fi ajuns mult mai sus. Am stat tot timpul la parter – noi tiganii avem mare frica de cutremure.
[…]
am reusit sa dau cu capul intr-o gramada de ziduri si sa am niste super cucuie. Si niste super prieteni care ma lasa sa le zic bai si fah. Sunt si avantaje in a fi tigan.

Mai multe in articolul scris aici:
www.avocatnet.ro/content/art...
Este, intradevar, important pentru ei sa aiba o identitate, ceva reprezentativ pentru ei. Totusi, nu este just sau drept ca ei sa aiba denumirea cat se poate de apropiata de a romanilor. Din cauza acestei deumiri, intreaga istorie si cultura este aruncata pe apa sambetei de la 1000 de metri altitudine. Sunt, cel putin o parte din ei, cei care comit o grama de infractiuni oriunde ajung. Sunt identificati cu romanii pentru simoplul fapt ca de ceva timp un numar tot mai mare se stabilise aici. Ei sunt nomazi, si-au preluat denumirea, de-a lungul istoriei, dupa locurile in care se stabileau, atata timp cat puteau trai acolo. Gipsy vine de la Egipt si zona in care au stat acum ceva timp. Tigan nu ar trebui sa fie peiorativ, iar rrom a fost creat pentru ca exista interese inalte, din partea mai multor reprezentanti de state dar cu complotul conducartorilor interni, pentru dneigrarea si distrugerea reputatiei romanilor. Cine nu cunoaste foarte bine Romania si pe locuitorii sai, vor spune rrom=roman=romani si asa mai departe. Din cauza reputatiei pe vcare singuri si-au facut-o de pradatori si hoti, au ajuns sa fie considerati scursurile Europei, iar problema aceasta nu a fost si nu este doar a romanilor, ci al intregului continent. Cei care au muncit, au fost deportati, ucisi si transformati in sclavi, bineinteles ca nu isi au locul in categoria infractori, insa mizeria pe care au creat-o in tara si mafia care este sustinuta de conducatorii interni, este inadmisibil. Cel mai bun exemplu este la Timisoara, insa exact aceeasi problema apare in toata tara. In orasul meu, cu cateva exceptii, toate frumoasele case istorice, intentionat lasate in paragina au fost ocupate de familii, clanuri si mafioti-proxeneti-prostituate tigani. De zeci de ani sunt lasati sa locuiasca in centrul orasului, ilegal, cu murdaria si ilegalitatea pe care le dovedesc zilnic si toata lumea tace, iar ei isi duc traiul in continuare. ... Numele de rrom nu ar trebui sa existe! Romanii sunt romani, tiganii sunt tigani! Sau, sa gaseasca denumirea unei alte tari, occidentala, sa vedem daca oamenii vor accepta o astfel de miselie, mai ales francezii care ne-au acuzat de sovinism!
Acel material '' anti'' este opera celor de la organizatia noua dreapta. Romii,nu si-au ascuns niciodata etnia,ci au fost denumiti cu exonimul '' athinganoi'' de catre religia bizantina ( asa cum strainii i-au denumit in trecut pe locuitorii acestui meleag '' valahi''). Asadar,denumirea
de '' tigan'' nu este denumirea lor la propriu,ci este un '' exonim'' (denumire data de altii).
''Tigan,, deriva din denumirea religioasa data de greci unei secte de rit pagan ''athinganoi''.
Athinganoi nu insemna tigani,ci insemna '' de neatins''. Este o denumire peiorativa data in batjocura unei secte de rit pagan din casta inferioara a Indiei ( asa cum turcii i-au denumit in batjocura pe toti crestinii '' ghiauri'' ). Peroratiile cuvantului '' athinganoi'' sunt urmatoarele:
pagan,eretic,impur,spurcat,de neatins.

Ca sa inteleaga tot omul de rand : cuvantul tigan nu este un cuvant al limbii romanesti,ci cuvantul '' tigan'' deriva din religiosul grecesc '' athinganoi''. In prima faza,in teritoriul bizantin,denumirea '' athinganoi'' desemna o secta de rit pagan provenita din casta inferioara
a Indiei. Este imoral si neacademic sa denumim o natiune sau minoritate cu o denumire peiorativa religioasa,pentru ca este ca si cum turcii ar debita ca denumirea corecta a romanilor este denumirea reliogioasa data de ei '' ghiauri''. Nu toti romii faceau parte din casta inferioara a Indiei ( asa cum nici toti romani nu faceau parte din casta inferioara a serbasilor si iobagilor).

Cee ce nu stim multi dintre noi,este ca atunci cand spunem ''tigani'',spunem '' fosti sclavi''.
Ca sa cunoastem etimologia si sensul corect al cuvantului tigan,mai intai de toate trebuie sa cunoastem istorie. Pe scurt : in principatele romanesti,in anul 1385,hrisoavele manastiresti i-a listat ca '' bunuri manastiresti''. Adica,sclavi. Hrisoavele manastiresti i-a mentionat sub denumirea '' ATIGANI'',care mai tarziu a devenit '' TIGANI''. Asadar,domnilor,in prima faza,pe teritoriul bizantin ,denumirea '' athinganoi'' sau '' athinganos'' desemna religios o secta de rit pagan provenita din casta inferioara a Indiei,nicidecum etnia. Daca denumirea '' athinganoi'' desemna religios o secta de rit pagan,intrebarea este : cum de s-a asuns dintr-o denumire reliogioasa sa desemneze in ziua d eastazi toata etnia lor? Simplu : clasa dominanta din principatele romanesti,treptat,in timp,au inrobit majoritatea romilor denumindu-i cu numele de tigan. Asadar,domnilor,daca stiti istorie,ar trebui sa stiti ca in limba romana veche,termenul utilizat pentru aceasta categorie sociala era '' tigani''. Mai pe sleau : cuvantul tigan desemna o stare sociala,aceea de rob,nicidecum etnia.


Iar daca judecam cu aceeasi unitate de masura,adica sa invocam ca pretext lingvistic si istoric ca denumirea corecta este cea istorica si cea care provine din graiurile altor popoare :tigan, ,zingari,gitan,zigeuner,ziganyouk,tsiganes etc/insemna ca denumirea corecta majoritarilor nu mai este cea care provine din graiul romanesc,ci denumirea corecta a majoritarilor romani este cea care provine din graiurile altor popoare : '' olahi'' in maghiara,'' gajii'' pe romanes,
''serbi'' in bulgareste s.m.d.a. Admitem asa ceva? Desigur,nu! Denumirea corecta a unei natiuni sau minoritati este asa cum se recomanda ele : germani sau deutsch, japonezi sau
nipponi,kogury sau coreeni,maghiari,secui sau ceangai,romi sau tigani s.a.m.d.a

Este ca si cum d-ta te-ai recomanda in limba romana cu numele georgel,iar interlocutorul sa spuna ca pe dvs nu va cheama georgel,pentru ca el vrea sa vi sa spuna valah sau serb!
Nu este frumos sa-i denumesti dupa bunul tau plac - fara a-i intreba daca sunt sau nu de acord cu aceste denumiri,pentru ca a-i denumi dupa bunul tau plac,fara acordul lor,nu faci altceva dacat sa le restrageti drepturile civile. Adica,dreptul la identitate.

Si inca ceva... cei care spun ca denumirea romilor este o inventie artificiala postdecembrista,sa faca bine si sa invete istorie,pentru ca denumirea romilor dateaza in Romania din anul 1837. Chiar cel care a pus '' umarul'' la dezrobire romilor din principatele romanesti ,atesta in lucrarile lui gramaticale ca ei isi spuneau ''romi''. Cititi lucratile despre romi ale lui Mihail Kogalniceanu,Jean Alexandre Vaillant,George Borrow,Charles Godrey Leland etc.



Vedeti ce spune Kogalniceanu la pag. 2 si 30 despre romi :

[ link extern ]

Materialul dvs nu poate fi luat de bun,pentru ca este preluat de pe site-urile celor de la organzatia noua dreapta. Materialul meu se poate gasi la Arhiva Nationala.

Denumirea romilor nu poate fi una artificiala si postdecembrista ( inventata sau legiferata de catre Ilici sau Petre Roman (asa cum debiteaza amatorii de istorie),pentru ca multi lingvisti si istorici atestateaza denumirea '' rom'' in anii 1837. In anul 1857,Jean Alexandre Vaiilant avea sa editeze cartea '' Les Romes''. Dovezi exista cu nemiluita : cartea '' Romano Lavo-Lil'',ziarul publicat din perioada interbelica '' Glasul Romilor'' etc.

[ link extern ]

Cat despre graiul romani,ar trebui sa stiti ca '' rom'' nu insemna ,,om'',ci este dat cu sensul de '' individ''. Pentru ca este in primul rand un '' EL'' un individ,un ins,un sot,un tip etc. ( asa cum este femeia roma : o '' EA'' o individa,o femeie,o individa,o soata). Pai,daca erau tigani si vorbeau asa-zisa limba tiganeasca,mai spuneau ei pe limba lor '' janes romanes'''....?

Se spune ca tara romilor se numea in trecut '' Imperiul Rama''. Probabil ca de aici vine si
celebra expresie pentru autoidentificarea protoromilor '' ame sam e rromane dzene'' .
Cuvantul '' rom'' desemneaza etnia,nicidecum cuvantul tigan,pentru ca cuvantul '' rom'' este un cuvant vechi si corect pentru desemnarea apartenentei etnice.

Iar pentru edeneve :

Cu tot respectul,dar autenticii romani sunt cei care i-au cucerit pe barbari daci in anul 106.
Nu are cum sa ramana un nume sau o denumire aceeasi,pentru ca un nume,o denumire,este rezultatul unui accident istoric,al unui anumit contex politic: iar denumirile nu sunt date imuabil,ci sunt muabile. Daca denumirile erau imuabile,in ziua de astazi v-ati fi denumit
'' valahi'' : coreenii s-ar denumi '' kogurii'' : japonezii s-ar denumi '' waeni'' etc.

Si inca ceva... Cetatenii unei tari se numesc dupa cum se numeste tara,republica,localitatea
( citeriul teritorial ).Apoi,se divizeaza dupa criteriul etnic ( etno-cultural). Iar daca denumirea romilor se aseamna cu cea de roman,sa stiti ca la nivel comun pot e xista confuzi : CD-Rom,
Orasul Roma,Romania ( numele imperiului Roman de la rasarit), roman,român,rom etc

Parca-i vad pe afro-arabii din Agipt cu le bat obrazul celor din Teleorman ca au un Judet care se numeste '' Alexandria''. Le-ar putea sa le bata obrazul afro-arabii si celor din Australia,pentru ca au o suburbie care se numeste identic cu a lor. Dupa ce le bat obrazul romanilor si australienilor ca au un judet care denumeste identic cu al lor,parca-i vad cum le bat obrazul si celor din America ca au o suburbie in Virginia care se numeste identic cu a lor.

Cei care confunda rom cu romani,sunt cei care condunda Budapest cu Bukarest. Iar daca tot ziceti ca termenul de tigan nu este peiorativ,atunci adoptati-l voi,daca tot ziceti ca cuvantul tigan nu este unul peiorati,nu?
D-le edenest,asa spuneau si autenticii romani latini despre infractorii valahi,ca nu vor sa fie asociati cu niste infractori. Insa,nevoia de stramosi cu rezonatie era prea mare. Nu mai suntem latini acum,ci suntem daci,arieni si pelasgi. Stiti care este ironia arienilor? Sa fi arian si sa nu existe cuvantul arian in graiul tau,ci sa-l preiei de la altii.

Unul educat si civilizat nu ar asocia comportamentul antisocial cu grupul,pentru ca infracationalitatea nu sesemneaza grupul,ci idividul. Iar fiecare individ este un caz particular.
Infractorii prepezinta o categorie SOCIALA aparte,cu o mare diversitate comportamentala.
Din aceasta cauza propunerea unei tipologii a infractorilor este dificiala,pentru ca aceasta idee conduce la ideea de popoare distincte ( care se deosebesc prin anumite trasaturi propri).

Cum si-au facut romii aceasta reputatie de paradatori si hoti ( asa cum si-au facut-o romanii hoti si genocidari)...? Nu credeti ca este imoral si discriminatoriu sa fiti bagati in aceeasi oala cu cei mai mari crmininali si hoti ai Romaniei ( ion antonescu,mihai antonescu,piki vasiliu vasiliu,gheorge alexianu,eugen grigore,si lista ar continua,facandu-te sa intelegi ca scoala si cutura ta ti-au fost mai scurte decat timpul pe care ti le-ar lua sa le citesti)?!

Nu putem debita ca singuri si-au facut proasta reputatie ( pentru ca nu toti sunt hoti si cersetori - asa cum nici toti majoritarii nu sunt hoti,lasi,tradatori,genocidari,pedofili,violatori,
infractori economici,hackeri,delapidori,cersetori,nespalati etc ). Altii au furat cat nu poate fura intreaga etnie in 100 de ani - deportat si exterminat pe crterii rasiale,dar nu mai au proasta reputatie de criminali si hoti,ci pentru ecologistii verzi sunt eroi. Mi-ar crapa obrazul de rusine sa vb despre altii ca sunt infractori - stiind ca unii inaintasi de-ai mei si tara mea au pe vecie statut de tara-agresor. Hai sa fim seriosi... Hotii striga '' hotii!'' Sa mai dormi si in parlament pe un salariu de mii de euro,e prea mult! Vedeti-va barna din ochii vostri,si dupa aceea sa vb de spre altii,pentru ca majoritarii romani au aceleasi calitati si defecte ca si romii.

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Reactii vehemente handsu handsu Ce parere aveti despre politica est-europeana (\"expusa\" de Madonna si urmata de reactii vehemente din partea publicului) privind minoritatea roma ? Trebuie ... (vezi toată discuția)
Dear madonna, peraspera peraspera Va propun sa adaugati argumente pentru a o convinge pe Madonna ca in Romania tiganii nu sunt discriminati, argumente pe care le vom trimite dupa ce le vom ... (vezi toată discuția)
Despre istoria romaniei POPA GHEORGHE POPA GHEORGHE Toţi romanii trebuie să cunoasca istoria adevarata a tarii lor. Iata un punct de vedere al doamnei prof. dr. Maria Luminiţa Rollé, de la Universitatea din ... (vezi toată discuția)