Inainte de a pleca in concediu crestere copil am predat toata activitatea unei persoane nou angajata pe perioada determinata de 1 an (perioada concediului meu). Ea a avut acelesi responsabilitati ca si mine in aceasta perioada. La reintoarcere din concediu aflu ca la angajare, acea persoana a avut alta denumire a postului desi a facut aceleasi lucruri, iar postul meu nu mai exista si ca "nu mai este loc" si pentru mine.
Va rog sa ma ajutati, cat de legala este aceasta decizie a angajatorului si ce drepturi am eu?
OUG nr.111/2013 , art.25 :
....
2) Este interzis angajatorului să dispună încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu în cazul:
a) salariatei/salariatului care se află, după caz, în concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la un an sau de până la 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap;
b) salariatei/salariatului care se află în plata stimulentului de inserţie prevăzut la art. 7.
(3) Interdicţia prevăzută la alin. (2) se extinde, o singură dată, cu până la 6 luni după revenirea definitivă a salariatei/salariatului în unitate.
(4) Prevederile alin. (2) şi (3) nu se aplică în cazul concedierii pentru motive ce intervin ca urmare a reorganizării judiciare sau a falimentului angajatorului, în condiţiile legii.