”Art. 34
(1) Instanţa competentă să soluţioneze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o şi pe celelalte persoane citate, dacă aceştia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal, şi hotărăşte asupra sancţiunii, despăgubirii stabilite, precum şi asupra măsurii confiscării. Dispoziţiile art. 236 ind. 1 şi ale art. 405 din Codul de procedură civilă nu sunt aplicabile.
(2) Dacă prin lege nu se prevede altfel, hotărârea prin care s-a soluţionat plângerea poate fi atacată numai cu apel. Apelul se soluţionează de secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului. Motivarea apelului nu este obligatorie. Motivele de apel pot fi susţinute şi oral în faţa instanţei. Apelul suspendă executarea hotărârii.”
Ultima teză a alin. 1 a acestui articol a fost introdusă de Legea 76/2012 privind intrarea în igoare a noului Codul de procedură civilă.
Problema e că nici în vechiul CPC și nici în NCPC nu există art. 236 ind. 1, iar art. 405 NCPC nu prea are legătură cu aceste prevederi ale OG 2/2001 (sau nu reușesc eu să găsesc legătura).
Aveți vreo idee la ce se referă art. 34 alin. 1 ultima teză din OG 2/2001?
Da, sunt articolele din Codul de procedură civilă în forma de dinainte de republicare.
Din păcate, nu este singura situaţie de acest gen în legislaţie. Există mai multe acte normative care au fost modificate prin Legea nr. 76/2012 şi care conţin trimiteri la dispoziţii ale Codului de procedură civilă în forma în vigoare la data adoptării Legii nr. 76/2012 (şi las la o parte faptul că aceste acte normative trebuiau republicate într-un anumit termen şi nu au fost republicate nici până în ziua de astăzi).