Daca sa dat scoaterea de sub urmarire penala si sa dispus o masura cu caracter administrativ,cu siguranta nu putem invoca -lipsa faptei-.
Din punct de vedere penal,situatia este clarificata.
Raspunderea civila face obiectul altei plingeri si cauze.
buna,
multumesc pt raspuns insa as dori sa mai intreb un lucru,
- persoana care s-a constituit ,, parte vatamata'' a facut o plingere imptr.rezolutiei si ordonantei de netrimitere in judecata( procururul daduse NUP si o amanda administarativa- care s-a platit doar pt. a nu parea de ''rea credinta'').
- ce s-ar putea intampla in cel mai rau caz pt invinuit??????
rog mult un raspuns
multumesc
plingerea s-a facut la instanta
La termenul fixat pentru judecarea plângerii, judecătorul dă cuvântul persoanei care a făcut plângerea, persoanei faţă de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale şi apoi procurorului.
Judecătorul, soluţionând plângerea, verifică rezoluţia sau ordonanţa atacată, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri noi prezentate.
Judecătorul pronunţă una dintre următoarele soluţii:
a) respinge plângerea, prin sentinţă, ca tardivă sau inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată, menţinând rezoluţia sau ordonanţa atacată;
b) admite plângerea, prin sentinţă, desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată şi trimite cauza procurorului, în vederea începerii sau redeschiderii urmăririi penale, după caz. Judecătorul este obligat să arate motivele pentru care a trimis cauza procurorului, indicând totodată faptele şi împrejurările ce urmează a fi constatate şi prin care anume mijloace de probă;c) admite plângerea, prin încheiere, desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată şi, când probele existente la dosar sunt suficiente, reţine cauza spre judecare, în complet legal constituit, dispoziţiile privind judecata în primă instanţă şi căile de atac aplicându-se în mod corespunzător.
În cazul prevăzut în alin. 8 lit. c), actul de sesizare a instanţei îl constituie plângerea persoanei la care se referă alin. 1.
Hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. 8 lit. a) şi b) poate fi atacată cu recurs de procuror, de persoana care a făcut plângerea, de persoana faţă de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale, precum şi de orice altă persoană ale cărei interese legitime sunt vătămate.
În situaţia prevăzută în alin. 8 lit. a), persoana în privinţa căreia judecătorul, prin hotărâre definitivă, a decis că nu este cazul să se înceapă ori să se redeschidă urmărirea penală nu mai poate fi urmărită pentru aceeaşi faptă, afară de cazul când s-au descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de organul de urmărire penală şi nu a intervenit unul dintre cazurile prevăzute în art. 10. Judecătorul este obligat să rezolve plângerea în termen de cel mult 30 de zile de la primirea acesteia.
- toate acestea se intampla deoarece familia mea se afle int-un proces privind un teren cu casa de locuit. Cel ce a facut plangerea este ruda cu cei parati., acestia sunt vreo 7 la nr(o intreaga familie) care au incercat si incearca pe cale nelegala insusirea acelui teren. Fiind anunati de catre cadastru printr-o comunicare noi am fost nevoiti sa actionam in judecata pt. a nu ne pierde proprietatea, doar ca acestia acum incearca fel si fel de regizari si inscenari pt. a ne intimida, cum ar fi si acea plangere prin care acuza ca a fost lovit si amenintat de tatal meu(fara martori), doar din cei 3 parati confirma ca acesta acuza dureri la mana ( cumnata, nepoata si nepotul). I n fine, parintii mei fiind oameni cumsecade care in viata lor nu au facut nici o suparare nimanui, nici macar prin vorba, au zis ca mai bine sa fie intelepti si sa-i ignore. Doar ca lor se pare, asta le da si mai mare putere de a-mi ataca parintii ori de cate ori au ocazia(parinrii mei nu mai pot iesi nici pe strada), sunt amenintati cu bataia, cu injurii, cu ;va aranjam noi...'' sau ;nu mai sapa atat in gradina ca oricum venim noi aici in locul voastru'' si multe multe altele.Din pacate , se pare ca au un avocat care se pare e mai mult''regizor'' iar ei actorii. Si cand te gandesti ca zeci de nai acestia au fost ajutati de tatal meu, pt ca nu stateau asa de bine din punct de vedere material, doar ca acum acestia au avut o fiica si sora in italia care incheiase pe numele fiului ei din tara o asigurare de viata si a murit iar mama ei a luat copilul sub tutela si si-a insusit toti banii( banii pot lua mintile oamenilor) , saracul copil,. au urlat in gura mare ca , chiar daca imbraca in bani pe toti domnii????? nu-i va parea rau ca va castiga.
Tot ma gandesc unde este dreptatea ,Doamne? De ce trebuie sa suferim ,pt. ce?
Ma doare sufletul pt. parintii mei cand vad cata durere le provoaca toata aceasta mocirla, sunt oameni in varsta care trebuie sa lupte pt. a-si apara munca de o viata!
Dar poate exsta un D-zeu pt. fiecare. Doamne ajuta! ca altfel nu stiu cine te mai poate ajuta.