avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 529 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Procedura în faţa instanţei ... sustragerea de la executarea pedepsei
Discuție deschisă în Procedura în faţa instanţei penale - reguli, acte, termene, căi de atac

sustragerea de la executarea pedepsei

buna ziua,
am o intrebare si va rog sa imi dati un raspuns.daca o persoana se sustrage de la executarea pedepsei,si dupa un an se duce sa se predea,mai beneficiaza de eliberare conditionata?
multumesc
Art. 59

Liberarea condiţionată

După ce a executat cel puţin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani sau cel puţin trei pătrimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat şi dă dovezi temeinice de îndreptare, ţinându-se seama şi de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiţionat înainte de executarea în întregime a pedepsei.

În calculul fracţiunilor de pedeapsă prevăzute în alin. 1 se ţine seama de partea din durata pedepsei care poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate. În acest caz însă, liberarea condiţionată nu poate fi acordată înainte de executarea efectivă a cel puţin jumătate din durata pedepsei când aceasta nu depăşeşte 10 ani şi a cel puţin două treimi când pedeapsa este mai mare de 10 ani.

Când condamnatul execută mai multe pedepse cu închisoare care nu se contopesc, fracţiunile de pedeapsă arătate în alin. 1 se socotesc în raport cu totalul pedepselor.

În aplicarea dispoziţiilor alineatelor precedente se are în vedere durata pedepsei pe care o execută condamnatul.

Art. 59// 1

Liberarea condiţionată în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă

Cel condamnat pentru săvârşirea uneia sau mai multor infracţiuni din culpă poate fi liberat condiţionat înainte de executarea în întregime a pedepsei, după ce a executat cel puţin jumătate din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani sau cel puţin două treimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, dacă îndeplineşte şi celelalte condiţii prevăzute în art. 59 alin. 1.

Dispoziţiile art. 59 alin. 2 se aplică în mod corespunzător, liberarea condiţionată neputând fi acordată înainte de executarea efectivă a cel puţin o treime din durata pedepsei când aceasta nu depăşeşte 10 ani şi a cel puţin jumătate când pedeapsa este mai mare de 10 ani.

În cazul în care pedeapsa ce se execută este rezultată din concursul între infracţiuni săvârşite din culpă şi infracţiuni intenţionate, se aplică dispoziţiile art. 59.

Dispoziţiile art. 59 alin. 3 şi 4 se aplică în mod corespunzător.


Dificil de spus, va atarna greu acest aspect la comisie.

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Eliberare conditionata - conditii, dupa cat timp maria_87 maria_87 O persoana are de executata 3 ani si 6 luni pentru furt calificat poate sa beneficieze de o eliberare conditionata?(aceea in care ar trebui sa execute 1/3 din ... (vezi toată discuția)
Eliberare conditionata pici80 pici80 daca am de executat 3 ani 6 luni cand pot sa cer eliberarea conditionata? (bineinteles cu purtare buna si daca e posibil cu zile lucrate) (vezi toată discuția)
Eliberare conditionata eu;eu eu;eu in ce conditii se acorda eliberarea conditionata?necesita neaparat munca prestata ? (vezi toată discuția)