Simati utilizatori,daca un imobil NATIONALIZAT in baza D.92/1950. Nu a fost revendicat in termenele date de legia speciala 112/1995.10/2001(01/2009). (CAND A FOST DREPTUL SI LIBERTATEA DE A REVENDICA TOTI CETATENI IN CAUZA ).
sE POATE REVENDICA IN NATURA ACUM IN ANUL 2009..?.. in baza art.480 si 481 din c.civ. (cu trimitere la jurisprudenta C.E.D.O.) . motivand ca, in baza legilor speciale 112.10. a fost o incalcare a drepturilor si libertatea cu privire la T E R M E N E L E de revendicare a imobilelor...? V A M ULTUMESC!
in hotararea 33/2008 se spune:
"Concursul dintre legea specială şi legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială.
În cazul în care sunt sesizate neconcordanţe între legea specială, respectiv Legea nr. 10/2001, şi Convenţia europeană a drepturilor omului, aceasta din urmă are prioritate. Această prioritate poate fi dată în cadrul unei acţiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securităţii raporturilor juridice."
imi este sincer spus greu sa inteleg domnule/doamna mv_vm ce nu intelegeti din aceste propozitii.
de asemenea va recomand sincer sa mai cititi cauza faimblat cu atentie - respingerea ca inadmisibila a actiunii in revendicare (de fapt constatare in speta concreta) este considerata ca o incalcare a art.6 alin1 - acces la justitie. acest aspect nu prea are treaba cu fondul proprietatea. in legatura cu acel fond se face vorbire la incalcarea art.1 al protocolului 1.
daca eu as putea primi un imobil in natura (nu includem in consideratii eventuali cumparatori pe 112), actiunea mea, si daca as fi intemeiat-o pe legea 10/2001 nu are nici o legatura cu fondul proprietatea. va rog frumos, cand incepeti sa ganditi, ganditi pana la capat.
De la Domnul mv_vm da domnule fgs ia cititi acilea ca poate va dumiriti:
citat din decizia Faimblat Vs Romania (mentionez ca nu are de-a face cu inadmisibilitatea revendicarii)
"33. Curtea observă că reclamanţilor, care au intiţiat procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001, în data de 27 aprilie 2001, li s-a respins acţiunea în constatare, în data de 8 aprilie 2002, fără ca vreo decizie administrativă să fi fost dată în termenul de 60 de zile, care a început să curgă, de la data depunerii notificării. Deasemenea, nicio cerere de informaţii suplimentare nu a fost făcută de primărie într-un termen rezonabil, cerere care ar fi putut fi interpretată de instanţa ca un semn de activitate a autorităţilor administrative competente. Modul în care instanţele naţionale au respins acţiunea reclamanţilor, fără a analiza activitatea administraţiei şi nerespectarea de către autoritatile administrative a procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001, pune la îndoială accesul efectiv la instanţă al reclamanţilor în acţiunea în constatare. Respingerea acţiunii în constatare nu ridică însă prin ea însăşi o problemă prin prisma Convenţiei dacă, în circumstanţele concrete ale speţei, procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 ar fi fost o cale eficientă de atac. Din aceste motiv, trebuie analizată eficienţa procedurii în speţă.
34. Curtea remarcă în primul rând, faptul că deşi dosarul administrativ a fost completat de reclamanţi în data de 5 mai 2003, doar în data de 18 mai 2006, adică trei ani mai târziu, s-a emis o decizie administrativă, care, deşi este definitivă a rămas până în prezent neexecutată.
35. Curtea nu contestã puterea statelor de a reglementa proceduri administrative prealabile accesului concret şi efectiv la instanţa (a se vedea, mutatis mutandis, Messochoritis c. Greciei, nr 41867/98, § 23, 12 aprilie 2001).
36. Deasemenea nu contestã nici eficenţa pe care procedura prevãzutã de Legea nr. 10/2001 ar putea-o avea, în special pentru a stabili calitatea persoanelor care au drept la despãgubiri şi pentru a propune metode de compensare (restituirea bunului sau acordarea unei despãgubiri). Ea noteazã deasemenea faptul cã persoanele nemulţumite se pot adresa instanţelor judecãtoreşti pentru a contesta decizia administrativã.
Totuşi, chiar dacã reclamanţii parcurg în întregime procedura administrativã şi dacã este cazul şi procedura judiciarã, executarea deciziei administrative sau a hotãrârii judecãtoreşti, se face, în toate cazurile, prin procedura prevãzutã de Legea nr. 247/2005 şi deci prin intermediul Fondului Proprietatea.
37. Or, Curtea a stabilit deja cã Fondul "Proprietatea" nu funcţionează în prezent de o manieră susceptibilă să conducă la o despăgubire efectivă (a se vedea, printre altele Ruxanda Ionescu c. României, cererea nr. 2608/02, § 39, 12 octobre 2006 şi Matache şi alţii c. României, § 42). In plus, nici Legea nr. 10/2001 şi nici Legea de modificare, nr. 247/2005, nu ţin cont de prejudiciul suferit prin absenţa prelungită a despăgubirii persoanelor care, au fost private de bunurile lor ( a se vedea, mutatis mutandis, Porteanu c. României, cererea nr. 4596/03, § 34, 16 februarie 2006).
38. Curtea concluzioneazã cã deşi Legea nr. 10/2001 deschide reclamanţilor accesul la o procedurã administrativã , urmatã, dacã este cazul şi de una contencioasã, acest acces rãmâne teoretic şi iluzoriu, nefiind în prezent în mãsurã sã asigure, într-un termen rezonabil, plata unei indemnizaţii în favoarea persoanelor pentru care nu este posibilã restituirea în naturã.
39. Concret, Curtea noteazã cã în speţã este o diferenţã foarte mare între termenele stabilite prin lege pentru luarea unei decizii administrative şi termenele în care, în realitate, s-a luat decizia.
40. In plus, prin decizia administrativã din data de 18 mai 2006, reclamanţilor li s-a propus o despãgubire pentru imobilul naţionalizat, care urma sã fie calculatã de comisia centralã înfiinţatã în baza Legii nr. 10/2001 (pentru o descriere detaliatã a procedurii, a se vedea Tudor c. României, nr. 29035/05, §§ 15–20, 11 decembrie 2007). Or, Curtea a concluzionat deja cã nu se oferã nicio garanţie pãrţilor interesate, cu privire la durata procedurii sau rezultatul acestei etape a procedurii (Matache şi alţii c. României (satisfacţie echitabilã), nr. 38113/02, §§ 17-19, 17 iunie 2008).
41 Sigur cã reclamanţii puteau contesta decizia administrativã, solicitând instanţei sã stabileascã valoarea despãgubirii, totuşi, o astfel de acţiune în condiţiile în care procedura dura deja de 5 ani, nu ar putea fi consideratã ca fiind o cale eficientã de atac, având în vedere faptul cã, în cele din urmã, executarea deciziei definitive a instanţelor se fãcea întodeauna conform Legi nr. 247/2005 (a se vedea alineatul 36, de mai sus).
Ca sa numai pierdem timpul inutil asa cum dumneavoastra NU INTELEGETI nici alti nu inteleg si va rog sa mai spuneti oamenilor lucruri, decat daca chiar daca aveti dovezi concrete sentinte clare pasaje clare etc.... nu suntem nici eu nici dumneavoastra , banuiesc Judecatori...deci sa ii lasam pe dansii sa aplice legile in vigoare si sa numai sa se foloseasca CEDO drept sperietoare UNIVERSALA de la fosti revendicaci pina la actuali infractori ca Romania are legi si care trebuiesc aplicate. Ca norma lor nu este aplicata si cel mai mult interpretata la cuvant la cuvantel asta este o problema care va trebui intr-adevar rezolvata de catre ICCJ in primul rand, atat pentru o parte cat si pentru celalta.
stimate domn mv_vm,
noi vorbim de pahar si dumneavoastra constatati ca este jumatate plin. desigur, pe unii ii intereseaza utilitatea lucrului, iar pe altii continutul, pe altii lipsa a jumatate din continut etc. fiecare cam vede ce vrea, dar nu pot nega celui care vede doar jumatatea plina ca este acea jumatate plina, cum nu pot nega nici celui care vede jumatatea goala ca este o jumatate lipsa, iar si cel care are in vedere paharul indiferent de continut nu-i pot nega existenta acestuia.
in cauza faimblat casa revendicata nu mai exista!!!! de aceea, la dansii nu se punea decat problema despagubirilor si de aici bineinteles si constatarea ca nu functioneaza fondul proprietatea. aveti perfecta dreptate. problema accesului la justitie insa nu este pusa in legatura cu fondul proprietatea - aici dumneavoastra pur si simplu nu doriti sa intelegeti acest aspect. el este privit in mod distinct si singular si in lumina art. 6 alin.1 apoi vine fondul proprietatea si incalcarea art.1 protocol 1.
problema cu cedo este tocmai ca in romania nu se respecta legile - codul civil inca mai este in vigoare, si asta de la 1864! de atunci dateaza art.480 si 481!!!
domnul sau doamna care a deschis acest topic intreba pur si simplu daca mai poate revendica in natura un imobil. DA este raspunsul, atat timp cat nu sunt incalcate drepturi aparate de conventie ale unor terti (de ex. cumparatori de buna credinta pe 112) - scrie in decizia 33/2008 pe care ati adus-o in discutie!!!! nu inteleg care-i problema?
nu vi se pare curios ca o lege este in vigoare de aproape 150 de ani si nu prea a nascut controverse, iar altele (de ex. 112 sau 10) erau controversate deja inainte de a se naste? in contrapartida revendicacilor (printre care ma numar!) s-au constituit cei care au cumparat pe kiseleff, aviatorilor, dorobanti capitale pe 112 la pret de bloc comunist vile cu gradina. dumneavoastra credeti ca acesti tovarasi care primisera "repartitie" in aceste rezervatii ideologice cu verdeata sunt de buna credinta? ca sa nu intreb daca-i suspectati cumva poate si de bun simt.
stiu ca s-au facut multe magarii cu certificate de mostenitori etc. si aceste lucruri sunt condamnabile - si pentru astea exista legi! doar trebuie aplicate.
cu deosebita stima,
frank g. schmidt
Eu va spun un lucru nu sunt judecator nu sunt pus sa aplic legea eu sunt ca pensionari in parc stau pe o banca si comentez problema este ca dpdv al meu nu consider ca CEDO instanta suprema in orice problema asa cum se intimpla in instantele noastre acum .Eu consider ca avem legi doar ca trebuiesc aplicat precum Domnisoara aia cu sabia si balanta la atat as spera ....nu altceva
Cat despre cei care au incalcat legea cu buna stiinta comitand faradelegi da sunt de acord sa raspunda pentru faptele comise numai ca sincer foarte sincer va spun nu ei sunt condamnati si pusi sa plateasca ci cei mici care nu au relatii bani etc ei sunt pusi sa suporte rigoarea si litera legii de ce??? pentru ca ca un stat ca al nostru care se respecta cu o organizare pe tip "capitalist de cumetrie" cineva trebuie sa plateasca consumatia nu???
Pentru domnul care a deschis topicul eu ii zic dpdv strict al meu ca termenele prevazute in legea zece sunt termene de decadere atat.. ca fiecare intelege ce vrea asta e viata .....mergem inainte vom trai si vom vedea....dar nici nu pot spune cuiva daca vei face asta vei castiga va fi al tau etc etc etc....nu de alta dar dupa aia voi fi si injurat.....
sunt perfect de acord cu dumneavoastra - cei mici platesc, si asta-i deranjant. anumite legi s-au dat in beneficiul unora, iar daca s-au spart oalele nu platesc cei care au profitat ci noi toti.
eu nu spun nimanui ca poate sa castige - eu am sustinut doar ca poate introduce actiunea si s-o argumenteze corect, atunci nu va fi trantit pe aceste aspecte procedurale. de castigat casa nu poate s-o castige decat daca are acte clare (nu iau in considerare falsurile de care vorbisem mai devreme). si din pacate nici cu acte clare nu este sigur ca o castiga - eu am o casa in buricul targului din bucuresti luata fara nici un temei legal (nu-i nici nationalizata pe 92/50, nici pe neplata vre-unui impozit, nici, nici, nici ....), recunoscut de primarie ca nu are titlu si inca n-am primit-o inapoi. nici unul dintre apartamente nu este vandut pe 112!!!! din 93 ne judecam si nici pana astazi nu am primt-o! deci daca as stii cum se "castiga" o casa, cu siguranta mi-as fi terminat de mult calvarul prin justitia romaneasca si poate ca as fi acum prin caraibe.
cedo nu este o instanta suprema - cedo doar cenzureaza niste abuzuri. sa spunem ca a furat unul ceva, l-au prins si in timpul anchetei l-au "abuzat" un pic, asa militieneste. se plange omul la cedo si i se da dreptate - nu trebuia batut. dar cedo nu spune ca furtul sau este o.k.!!! deci problema este una de intreptare a acestor abuzuri si nu de "instanta suprema".