Despre webinarii
Doar abonații premium au acces regulat la webinariile premium, realizate împreună cu specialiști de top, pe o multitudine de domenii - de la legislația muncii și fiscalitate până la cea de mediu sau GDPR.
Informațiile oferite de specialiști au o utilitate imediată și vin să rezolve probleme reale cu care orice companie se confruntă.
Stewardesa.
Întamplare adevarată la 10.000 de metri inaltime. (Circula pe internet, fara autor.)
Bing-bang, bing-bang – iată sunetul pe care-l aștept.
Viața mea se rezumă la așteptarea unui sunet idiot. Îmi petrec viața la 10.000 de metri și trebuie să înghit toate prostiile pasagerilor. Obligația mea profesională este ca să accept totul, cu zâmbetul pe buze. La zborul trecut am avut o pereche de gemeni care au plâns non-stop, timp de 7 ore. Sunt convinsă că au adormit imediat după aterizare și, în următoarele două zile, nu se vor trezi decât ca să mănânce.
Bing-bang, bing-bang, sunetul se repetă enervant. Trebuie să mă duc la 23 B să văd ce vrea. Dumnezeule, nici măcar nu am decolat bine și sunt chemată. E clar, voi avea o zi grea. Gândurile îmi zboară în așteptarea semnalului de la pilot, că decolarea s-a încheiat. Acum sunt supărată, problemele au început să apară odată cu vizita mamei mele la spital, pentru controlul anual. Îmi aduc aminte cum o luam de mână și… bing-bang, bing-bang.
Astăzi sunetul ăsta o să mă omoare, 23 B nu are pic de răbdare.
Mă uit la colega mea, care-mi face semn că pot să plec. Pilotul a terminat decolarea și a dat semnalul. Mă ridic, îmi aranjez fusta și cu mâna dreaptă îmi netezesc o cută impercetibilă a gulerului. Cu zâmbetul profesional pe figură, dau perdeluța la o parte și pășesc la clasa întâi. Ochii scanează rapid persoanele de aici. Unul, doi, trei oameni de afaceri, care-și scot laptopurile, un bărbat între două vârste care se pregătește să citească o carte și o familie cu doi copii.
Mama copiilor îmi zâmbește sincer. Primesc cu multă bucurie zâmbetul ei și o întreb dacă dorește ceva. Îmi răspunde că nu. Până acum stăm bine, la clasa întâi n-o să fie probleme. Mai sunt și câteva locuri libere.
Îmi continui drumul pe culoar și mă îndrept grăbită spre 23 B. Cum o zăresc, îmi dau seama că este exact persoana care aduce necazurile. Tânără, înfumurată, crede că le știe pe toate și că i se cuvine orice. În mintea ei, toți oamenii de pe Pământ s-au născut și trăiesc numai ca să-i facă ei pe plac. Din păcate, eu chiar va trebui s-o mulțumesc.
- Vreau să mă mutați de pe acest loc spune ea cu un glas pițigăiat.
Respir adânc si o întreb zâmbind:
- De ce doamnă ? Care este problema ?
- Nu vezi că m-ați așezat lângă un negru ? Crezi că pot suporta asta, tot zborul ?
Uuupss ! Problemă rasială, îmi spun în mintea mea. Arunc o privire către ceilalți pasageri și văd că toate privirile sunt ațintite asupra mea. Toți așteaptă răspunsul meu.
Mi-e greu să spun ceva, mă uit la bărbătul de culoare de lângă ea și-l văd cum se uită șocat la mine, fără să îndrăznească să spună ceva. Hainele îngrijite și privirea inteligentă trădează un intelectual care pare a merge la o conferință.
- Voi căuta să văd ce pot face, doamnă, îi răspund femeii, zâmbind.
Mă duc până în spatele avionului. Este aşa cum am bănuit. La „economic” toate locurile sunt ocupate. Știam asta, dar trebuia să mă conving. Simt în ceafă privirile a zeci de oameni. Toți sunt curioși să vadă cum se va dezamorsa situația aceasta tensionată. Ajung din nou la 23 B.
- Stimată doamnă, după cum am bănuit, avionul este plin… și fac o pauză, în care o privesc și o văd cum stă gata să explodeze de revoltă și de scârbă … singurele locuri libere sunt la clasa întâi. Va trebui să am acceptul căpitanului, pentru a putea muta o persoană la clasa întâi.
Dintr-o dată, o văd cum ia o față victorioasă și întâmpină toate privirile dezaprobatoare, cu un aer de superioritate.
Toți pasagerii mă privesc supărați. Toți se așteptau de la mine să o pun la punct, pe această femeie. Nu pot să stau să le explic că nu am voie să mă cert cu pasagerii și că nu aş fi făcut decât să pornesc o ceartă inutilă.
Ajung la căpitan și-l întreb dacă pot muta o persoană de la „economic”, la „business”, din motive rasiale.
Căpitanul îmi spune să procedez cum cred eu de cuviință, ca să rezolv situația. Cuvintele lui „am încredere în tine, știu că te vei descurca minunat” mi-au adus un zâmbet pe buze. Deja mă simt mai bine și acum pot gestiona orice situație dificilă.
Cu acordul căpitanului, mă întorc la femeia isterică. Acum zâmbesc din toată inima și încep să vorbesc:
- Stimată doamnă, căpitanul a fost de acord. Nimeni nu este obligat să stea lângă o persoană dezagreabilă.
Un murmur de nemulțumire s-a auzit în tot avionul. Femeia jubila. Negrul tăcea.
Am lăsat murmurul să se stingă și, exact când femeia începea să-și strângă lucrurile, am continuat:
- Domnule… aţi fi aşa de amabil să mă urmaţi la clasa I ? În numele întregii noastre companii, pilotul vă cere scuze pentru faptul că aţi fost pus în situaţia de a avea lângă dumneavoastră o persoană atât de neplăcută.
Dintr-o dată, am fost luată prin surprindere de zeci de aplauze și țipete de bucurie din întregul avion. Toată lumea se bucura alături de negrul, căruia îi zărisem lacrimi în ochi.
Întâmplare adevărată, petrecută pe data de 14 octombrie 1998.
Ulterior, compania aeriană le-a transmis următorul mesaj, angajaților săi:
„Este posibil ca oamenii să uite ceea ce le-ai spus. Este posibil ca oamenii să uite ce ai făcut pentru ei. Însă nu vor uita niciodată felul în care i-ai făcut să se simtă.”
Iata o întâmplare care a avut loc la Universitatea Oxford, aceasta fiind vestită prin istoria ei de peste 800 de ani cu faptul că Sir Isaac Newton a fost decanul facultății de fizică, dar are și alte merite şi foarte mulţi absolvenți merituoşi.
Un student vine să susțină un examen, care urma să dureze 6 ore (sunt acolo și așa examene). După trecerea câtorva ore de la începutul examenului, studentul îl cheamă pe profesorul supraveghetor. Acesta se apropie de student, crezând că ceva nu a înțeles și ar dori să facă unele precizări, însă a auzit următoarele cuvinte:
- Domnule profesor, eu aș vrea să mi se aducă friptura și berea care mi se cuvin.
- Am auzit corect ? Aţi cerut friptură şi bere ?
- Da. Tocmai friptura și berea care mi se cuvin pe drept.
- Mă scuzați, dar de ce dvs ați hotărât că vi se cuvin friptură și bere ?
Atunci studentul scoate o carte veche și o pune în fața profesorului:
- Iată, o culegere cu toate legile universității, din momentul fondării ei. Aici este o lege din 1513, care până astăzi nu a fost abrogată, care prevede că, fiecare student, care petrece în cadrul examenului mai mult de patru ore, are dreptul la o porție de friptură
și o bere.
Profesorul încearcă să protesteze, invocând că din punct de vedere tehnic, în acel moment este imposibil de a-i aduce friptură și bere în sala de examen.
Văzând că studentul nu cedează, profesorul își cheamă șeful și încep ei să se sfătuiască. Având în vedere că pentru englezi legea este sfântă, au hotărât că nu au nici un motiv întemeiat să-i refuze studentului solicitarea. Pe de altă parte, o lege adoptată recent interzicea consumul de alcool pe teritoriul universității, dar și cu prepararea fripturii erau unele probleme tehnice. Ca rezultat al unor negocieri îndelungate, s-a ajuns la un compromis: o pizza și o coca-cola.
Mâncând cu poftă pizza, studentul era foarte bucuros că a reușit să le „tragă mâța pe spinare” acestor îngâmfați și snobi britanici, folosindu-se de propriile lor legi.
După câteva zile însă, studentul găsește în cutia sa poștală, o citație de chemare în fața instanței de judecată a universității (acolo unde este lege, este și judecată).
Studentul, absolut încrezut în sine că va avea de a face cu câțiva profesori bătrâni care îi vor spune ceva de genul: „Dar știți … dar poate … dar vezi, etc.” a hotărât să se poarte foarte frumos și cu asta se va încheia toată povestea.
Ajunge el la judecată. O sală enormă cu coloane în stil victorian, foarte înaltă, fresce pe toți pereții, vitralii etc.
La o masă care părea că nu are sfârșit erau așezați 150 de profesori, 45 decani, 20 rectori și mulți lorzi și siri absolvenți de vază ai universității. Toți cu peruci pudrate, mantii negre, de te ducea gândul instantaneu la inchiziție. Urmau să-l judece pe student. Ei au fost cei care au hotărât să-l exmatriculeze pe curajosul student
pentru că a încălcat o lege din 1415, care nici până azi nu fusese abrogată și anume: „Prezentarea la examen fără sabie”.
*Prima poveste*
La inceputul celui de-al doilea razboi mondial, cand soarta evreilor din Europa era pecetluita, dar inca mai existau cai de salvare, cateva sute de evrei instariti au cumparat un vapor in scopul de a-si duce familiile in America. Dar, aveau nevoie de viza, asa ca s-au adresat ambasadorului SUA de la Londra. In fond, nu prezenta nici un obstacol obtinerea vizei, dar el a refuzat. Acei oameni curajosi, determinati sa-si salveze familiile, au plecat la drum pe ocean fara aprobarile necesare.
Cand ambasadorul SUA a aflat, s-a grabit sa instiinteze guvernul american ca se apropie de tarmul tarii o nava cu emigranti ilegali. Evreii care reusisera sa scape din pericolele razboiului, s-au trezit la capatul drumului in imposibilitatea de a cobori pe tarm. Lipsiti de noroc, au trebuit sa se reîntoarca in Europa devastata de razboi, unde au fost arestati si arsi in lagarele de exterminare. Cand s-a aflat aceasta, rabinul Londrei s-a dus la ambasadorul SUA in Londra si i-a spus:
- Stimate domn ambasador, faptele tale sunt nedemne nu numai functiei pe care o ai, ci si ca om. De acum inainte, din cauza ca din vina ta s-a petrecut aceasta crima, tu si toti urmasii tai sunt blestemati !
Ambasadorul se numea Joseph Patrick Kennedy, iar despre blestemul familiei Kennedy cred ca a auzit toata lumea.
*A doua poveste*
Tot la inceputul celui de-al doilea razboi mondial, cand oamenii au inteles soarta evreilor, in Lituania, ambasadorul Japoniei era un om integru care nu admitea crimele nazistilor si a avut grija de evreii din Europa, acordandu-le viza de intrare in Japonia, de unde puteau pleca oriunde doreau. Astfel, a salvat doua mii de evrei.
Cand au aflat nazistii, au ordonat Japoniei care le era aliata, sa il destituie pe ambasadorul nedisciplinat. Pana la termenul de parasire a functiei mai erau doua saptamani, timp in care s-a lucrat zi si noapte la editarea vizelor, ba chiar au fost luate si ajutoare echipe suplimentare de lucru, astfel ca au salvat inca multi evrei. Aceasta era o fapta de mare curaj. Inainte de plecarea ambasadorului, a venit o delegatie de la Templul din Vilnius pentru a-i multumi.
"Pentru faptele tale de bine pentru poporul evreu, vei fi pomenit vesnic si noi ne vom ruga ca Cel de Sus sa te binecuvanteze si sa-ti rasplateasca tie si urmasilor tai" *
Bunul ambasador s-a intors in Japonia si, spre surprinderea lui, nu a fost pedepsit, ci doar concediat si pensia anulata. Pentru a-si ocroti familia, a deschis un mic atelier de reparatii automobile.
Acel atelier se numea *Mitsubishi.*
*A treia poveste*
In centrul orasului Kiev din Ukraina, se inalta statuia in memoria conducatorului national atotputernic Bogdan Hmelniţchi (Khmelnytsky). Este infatisat calare pe calul sau frumos, cu mana dreapta tinand sceptrul, simbol al puterii invincibile a Ukrainei.
Hmelniţchi (1595-1657), fost hatman lituanian polonez crestinat si aliat cu cazacii, este mandria ukrainienilor si toti vizitatorii se minuneaza de frumusetea statuii marelui conducator. Dar, putin stiu ca el era antisemit salbatic, care are la activ multe pogromuri si incendieri de asezari pasnice de evrei nevinovati. Nu au fost crutati nici copiii, nici femeile.
Acestea sunt dovedite istoric. Multa cruzime si amar. Bogdan Hmelniţchi este cel blestemat pe pamantul Ukrainei, intr-una dintre asezarile in care mercenarii lui cazaci au dezlantuit focurile iadului, au omorat, au siluit, au jefuit, au fost stransi tineri si tinere in sinagoga asezarii si i-au dat foc cu oamenii inauntru. Din asezare a ramas numai numele. Bogdan a murit din accident cerebral, a fost inmormantat in Subotiv, in biserica ancestrala alaturi de fiul sau Tymish. Bogdan a avut numai un fiu, fara alti urmasi. Un nobil polonez cucereste Subotiv si ordona deshumarea si dezonorarea lui Bogdan si a fiului sau Tymish, asa ca nu au ramas urmele lor pamantesti nicaieri.
Dar, dupa sute de ani, a venit si pedeapsa adevarata, caci asezarea se numea *Cernobil,* iar centrala atomica nr. 4 a fost construita exact pe locul fostului templu.
* A patra poveste*
Blestemul Brancovenilor
Spitalul Brâncovenesc nu ar fi existat fără însufleţirea nobilă a Saftei Brâncoveanu, soţia Banului Grigore Basarab Brâncoveanu, care a dorit ca instituţia să fie operă de binefacere.
Însă, după 150 de ani de istorie, spitalul situat în centrul istoric al Bucureştiului a fost dărâmat, căci nu era inclus în planurile urbanistice ale lui Ceauşescu.
Safta Brâncoveanu comandase o inscripţie în marmură pe care a aşezat-o în bisericuţa din curtea spitalului. Inscripţia, care se află acum la Curtea Veche, contine, la final, un blestem care cere Divinitatii ca cel care se va atinge de ctitorie, adica de spital, sa fie omorat de cei din neamul sau, intr-o zi de sarbatoare.
Ceauşescu a daramat spitalul si biserica in 1984. A ramas doar inscriptia. In 1989, Ceausescu a fost omorat de cei de un neam cu el, chiar de *Craciun.*
Blestemul, spune aşa: "Se face acest spital pentru săraci şi de moarte năpraznică în zi de Crăciun să moară cel care se va atinge de acest spital".
avocatnet.ro explicăm legislația
Savater