Stiu ca nu intrunesc cerintele pt C.E.D.O dar dupa ce voi finaliza si recursul cerintele vor fi intrunite si ma intereseaza daca ar fi cererea admisibila si am sa atasez o opinie separata a unui judecator care transeaza foarte bine o cauza asemanatoare
Este greşit să se pretindă părţii o sarcină mai grea decât aceea a judecătorului care, din eroare, a trecut în dispozitiv termenul general de recurs de 15 zile şi nu cel de 10 zile dat de legea insolvenţei. Partea, de bună-credinţă a respectat acest termen, care este unul general şi plauzibil ca fiind corect pentru un justiţiabil cu cunoştinţe juridice suficiente şi fără a beneficia de asistenţa unui specialist. Dacă, spre exemplu, judecătorul ar fi trecut un termen de 6 luni, ar fi fost suspect şi poate ar fi determinat conduita părţii de a face cercetări, de a consulta avocaţi sau de a se informa suplimentar.Aşadar, eroarea judecătorului este o cauză mai presus de voinţa părţii care a exercitat calea de atac în termenul dat de judecător.n Neadmiterea existenţei unei cauze mai presus de voinţa părţii prin dispozitivul hotărârii judecătoreşti atacate, care are o valoare de necontestat în faţa acesteia, ar însemna să sancţionăm partea pentru o vină care în realitate nu există. Recurenţii nu erau obligaţi să facă cerere de repunere în termen la momentul formulării recursului, deoarece reprezentarea lor, indusă de dispoziţia judecătorului a fost aceea că s-a aflat în termenul legal de recurs. Ar fi fost valabilă o asemenea ipoteză dacă recursul ar fi fost formulat peste termenul de 15 zile, respectiv începând cu a 16-a zi, când, ştiind că a exercitat actul de procedură după împlinirea termenului, era normal să fie formulată o cerere de repunere în termen.n Indicarea greşită de către judecător a termenului de exercitare a căii de atac este cu atât mai mult „o cauză mai presus de voinţa părţii”, cu cât dispoziţiile judecătorului trebuie să corespundă cerinţelor privind accesibilitatea şi previzibilitatea, judecătorul fiind obligat, în temeiul normelor internaţionale la care România este parte, obligaţie consfinţită de art. 11 din Constituţie, să se ferească de dispoziţii care pot genera arbitrarul în procesul de aplicare. Desigur că termenul de recurs este „dat de lege” şi nimeni nu poate invoca necunoaşterea legii, dar în speţă aceste dispoziţii nu-şi găsesc aplicabilitatea, deoarece tocmai cel care trebuie să-şi asume cunoaşterea şi aplicarea acestor principii a indus în eroare partea determinându-i o conduită neconformă cu legea, conduită care nu trebuie sancţionată, deoarece ea a fost determinată de o „împrejurare mai presus de voinţa părţii” şi de aceea se justifică repunerea în termenul legal de recurs şi respingerea excepţiei tardivităţii.
Stimat forumist,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului recunoaște dreptul stateleor de a fixa termene de decădere, precum este și cel al dvs.
Astfel, în juisprudența constantă a Curții, depășirea termenelor interne și respingerea acțiunii pe aceste considerente nu intră în sfera încălcărilor dreptului la un proces echtiabil.
Cu stimă.