Bun propriu sau bun comun ?

După desfacerea căsătoriei și atunci când soții s-au aflat – din punct de vedere matrimonial – sub regimul comunității legale se pune problema partajului bunurilor comune.
Conform art.339 NCC: ”Bunurile dobândite în timpul comunității legale de oricare dintre soți sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune în devălmășie ale soților”. Dovada bunurilor soților este reglementată de art.343 și 344 NCC. În concret, în temeiul art.343 alin.1 calitatea de bun comun nu trebuie dovedită. Legea instituie o prezumție relativă în temeiul căreia se presupune că oricare bun dobândit în timpul comunității legale de oricare dintre soți sau de către aceștia împreună este bun comun în devălmășie, atâta timp cât nu se face dovada că este bun propriu al unuia dintre ei.

După desfacerea căsătoriei și atunci când soții s-au aflat – din punct de vedere matrimonial – sub regimul comunității legale se pune problema partajului bunurilor comune.
Conform art.339 NCC: ”Bunurile dobândite în timpul comunității legale de oricare dintre soți sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune în devălmășie ale soților”. Dovada bunurilor soților este reglementată de art.343 și 344 NCC. În concret, în temeiul art.343 alin.1 calitatea de bun comun nu trebuie dovedită. Legea instituie o prezumție relativă în temeiul căreia se presupune că oricare bun dobândit în timpul comunității legale de oricare dintre soți sau de către aceștia împreună este bun comun în devălmășie, atâta timp cât nu se face dovada că este bun propriu al unuia dintre ei.

Oricare dintre soți poate aduce ca aport la capitalul social al unei societăți în curs de constituire un bun comun. Având în vedere că pentru aporturile lor, asociații vor deține părți sociale se pune problema daca acestea vor fi bunuri comune sau proprii ale soțului deținător.
Potrivit art.349 alin.1 NCC: „Sub sancțiunea nulității relative prevăzute de art.347, niciunul dintre soți nu poate singur, fără consimțământul scris al celuilalt soț, să dispună de bunurile comune ca aport la o societate sau pentru dobândirea de părți sociale”.
Societatea comercială (entitate juridică distinctă de persoana asociaților) deține un patrimoniu propriu (distinct de patrimoniul asociaților). Asociații nu au niciun drept asupra bunurilor din patrimoniul societății, chiar dacă acestea au fost aduse ca aport propriu. Drepturile sale de proprietate se transformă în dreptul la dividende (drept de creanță), având tot regimul bunurilor comune.

Conform art.349 alin.2 NCC: „Calitatea de asociat este recunoscută soțului care a aportat bunul comun, dar părțile sociale sunt bunuri comune. Soțul exercită singur drepturile ce decurg din această calitate și poate realiza singur transferul părților sociale”.
Pe cale de consecință, dacă aportul la capitalul social a fost făcut de unul dintre soți din bunurile comune atunci acestea (părțile sociale) reprezintă bunuri comune care vor face obiectul partajului între soți.
SRL-ul fiind o societate de persoane (intuituu personae) în care persoana asociatului contează, în care părțile sociale deținute dau un drept de creanță care nu poate fi reprezentat printr-un titlu negociabil, fiind indivizibile, înseamnă că acestea vor face obiectul unei evaluări în cadrul partajului pentru a se stabili valoarea lor reală, urmând a fi atribuite soțului titular, cu obligația acestuia la plata sultei, conform cotelor de contribuție ale soților.


In speta depinde mult cum s-a constituit societatea, care cat muncea in ea, daca era vazuta ca afacerea familiei, din ce s-au adus aporturile etc.

Buna ziua,

in speta de fata apreciez ca bunul este comun. In masura in care partile sociale au fost dobandite de catre sot in timpul casatoriei atunci ele constituie un bun comun al sotilor. Terenul a fost cumparat de firma si revine in urma procedurii insolventei sotului doar ca urmare a calitatii sale de asociat SI INLOCUIESTE in patrimoniul sau partile sociale detinute in firma. In consecinta, terenul este bun comun. Desigur, daca din probatoriu rezulta ca partile sociale reprezinta un bun propriu atunci si terenul va avea aceeasi calitate. Prin urmare, este esential sa se stabileasca daca partile sociale sunt sau nu bun comun caci aceeasi calitate o va avea si terenul.

Regimul juridic al terenului depinde de regimul juridic al partilor sociale,adica, daca partile sociale sunt bun comun,atunci si terenul poate fi considerat bun comun.