avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 229 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Codul rutier, contravenţii şi ... Accident cu pagube materiale, contestatie PV
Discuție deschisă în Codul rutier, contravenţii şi probleme conexe

Accident cu pagube materiale, contestatie PV

Buna ziua. Am fost implicat astazi intr-un accident doar cu pagube materiale. Intr-un sat din zona Bistritei, un sofer aflat in fata mea a decelerat la aproximativ 10 km/h, a tras dreapta la coborirea unei pante. Dat fiind faptul ca nu exista indicator de depasire interzisa, marcaj pe asfalt si aveam o vizibilitate de vreo 500m m-am incadrat in depasire. am semnalizat intentia, am trecut pe banda cealalta si dupa ce am trecut cu jumatate de masina de el, a virat brusc stanga agatandu-mi aripa din spate. Ulterior a zis ca el vroia sa intoarca pe un podet de acces la o casa. A venit politia, au facut constatarile la pagube, etilotest, etc apoi l-au sanctionat pe respectivul sofer cu amenda de 420 ron si 6 puncte, iar mie mi-au retinut permisul pe o perioada de 60 de zile si amenda de 630 ron pe motiv ca pe tronsonul respectiv ar fi linie continua. Mentionez ca in dreapta se afla un pasager care a confirmat in declaratie ceea ce am sustinut si eu, mai exact ca respectivul sofer nu a semnalizat in nicio directie si ca a incetinit foarte mult tragand pe partea dreapta. Problema este ca din graba am semnat procesul verbal. Mai pot face contestatie la PV, avand ca argument lipsa indicatoarelor si a marcajului?
Cel mai recent răspuns: casians , utilizator 18:26, 2 August 2015
Buna ziua.
O intrebare logica: Daca persoana ce a produs accidentul dorea sa intoarca, nu incalca linia continua?
Procesul verbal este plin de contradictii! Puteti sa-l contestati.
Va recomand sa apelati la serviciile unui avocat, pentru redactarea contestatiei si nu numai.
Succes.
Aici mi s-a parut si mie ciudat, dar fiind primul proces verbal pe care l-am primit de cand conduc, nu am stiut cu ce se mananca. Din punctul meu de vedere s-a considerat ca depasirea mea "neregulamentara" primeaza fata de neasigurarea si nesemnalizarea intentiilor respectivului sofer. M-am intors ulterior pe drumul respectiv pana la intrare in localitate si m-am uitat dupa semne care sa interzica depasirea sau marcaje longitudinale pe asfalt, dar nici semne si nici marcaj. A fost prima oara cand am mers pe drumul respectiv. In procesul lui verbal scrie ca a vrut sa intoarca si atunci m-a agatat.
Aveti dreptul sa contestati pv in termen de 15 zile de la comunicare iar semnarea acestuia nu inseamna cu nu mai aveti acest drept sau ca va recunoasteti fapta.

Celalalt conducator auto pentru ce contraventie a fost sanctionat?

Faptul ca a incetinit si s-a retras spre dreapta fara sa semnalizeze nu presupune in mod neaparat ca vroia sa intoarca sau sa opreasca pe dreapta.

Daca nu exista marcaje si indicatoare faceti niste fotografii incepand cu zona din care ati inceput manevra de depasire si pana in zona de impact, fotografii pe care sa le depuneti ca anexe la plangerea contraventionala.

Dupa depunerea plingerii obtineti un certificat de grefa cu care va recuperati permisul pana la o hotarare definitiva a instantei, in carezul in care plingerea este respinsa trebuie sa depuneti permisul in termen de 15 zile de la pronuntare altfel veti mai primi un premiu de 30 de zile.
faptele sunt incadrate la art 108/1/d/9 respectiv art 108/1/b/3 din oug 195/2002, si sanctiunile in aceeasi oug, art 102/2, respectiv 100/2, avertisment+amenda(4 puncte) 420 ron si 9 puncte de penalizare (6 pt primul articol si 3 pt al doilea). Asta scrie in procesul lui verbal. Eu sunt incadrat doar la art 101/3/a si sanctionat ca atare tot acolo cu 6 puncte amenda in valoare de 630 ron si suspendarea dreptului de a conduce pt 60 de zile. Nu exista niciun marcaj sau indicator care sa-mi fi interzis depasirea. De fapt marcaje nu sunt deloc pe asfalt
Ultima modificare: Duminică, 2 August 2015
casians, utilizator

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Contestare proces verbal c_marian85 c_marian85 Buna seara! As vrea sa va cer sfatul in legatura cu un proces verbal care mi-a fost intocmit recent deoarece doresc sa contest procesul verbal. In data ... (vezi toată discuția)
Depasire in zona de actiune a indicatorului "depasirea interzisa" mihai.bratescu mihai.bratescu Buna ziua, In ziua de 28.11.2009, orele 17:20, in timp ce conduceam autoturismul in raza localitatii Ogra, jud. Mures, pe, DN 15, E 60, Km. 53 + 300 in ... (vezi toată discuția)
Accident auto Stefanmar Stefanmar Va scriu si eu întâmplarea unui prieten. La ora 24 Acesta se deplasa cu mașina Logan din direcția Nord spre Vest a orașului, undeva a ... (vezi toată discuția)