avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 160 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Drept civil - moşteniri, drept de ... Autorizatie imprejmuire
Discuție deschisă în Drept civil - moşteniri, drept de proprietate şi altele

Autorizatie imprejmuire

Buna ziua,
in urma cu 13 luni am demarat procedura de obținere a unei autorizații pentru împrejmuire a proprietății (vorbim doar de un gard la stradă, de 20m).

După nemumărate telefoane și vizite la Serviciul Urbanism (atât din partea noastră, cât și a arhitectului angajat de noi pentru a obține această autorizație) am primit o primă soluție, care îmi cerea să amplasez gardul la 3m în interiorul proprietății. Arhitectul a reușit să obțină o a doua soluție, care mă obligă să refac documentația cu retragerea împrejmuirii la 4m din axul străzii sau la 1,15m de la limita de proprietate pentru realizarea unui profil stradal de 8m. (citat din soluție).
Strada nu are trotuare, în fața proprietății mele e lată de 4,60m, iar pe alocuri (de-a lungul celor 200m) sunt porțiuni unde trec două mașini deodată din sensuri diferite.

Nu sunt deacord cu această soluție pentru că în acest caz pierd 25mp din curtea din fața casei și nu voi fi în aliniamentul vecinilor, care au deja gardurile construite (conform autorizatiei de construtie) pe limitele lor de proprietate.

Ce soluție îmi dați?
Mulțumesc.
Ultima modificare: Marți, 29 Septembrie 2015
ginapetreus, utilizator
Cel mai recent răspuns: Liliana Gradinaru , Avocat 15:11, 30 Septembrie 2015
Trebuie vazute actele, urbanismul, actele de la baza urbanismului... Totusi, trebuie sa luati in calcul si ca, daca trec cate 2 masini in paralel uneori, inseamna ca strada are nevoie de minim 2 benzi.
Inainte de a cumpara, ati vazut un certificat de urbanism?
Terenul mi-a fost donat de bunica. La donație nu mi s-a cerut certificat de urmanism. Inainte să construiesc eu casa, pe teren era o livadă, care avea un gard din plasă de sârmă pe care aș dori să-l schimb. Vizavi am vecini, care nu au fost solicitați de Primărie să-și refacă gardul sau să-l mute în interiorul proprietății.
este posibil ca cei de la Urbanism sa aiba in" planurile lor de dezvoltare" latirea drumului si acesta ar putea fi un motiv pentru care va solicita sa respectati un minim al distantei fata de calea de rulare, pe viitor pot face masuratori-despagubiri sau ce va impune situatia.
Ne-am interesat și despre planul de dezvoltare. Strada noastră nu e cuprinsă.
Tot cartierul e cu straduțe înguste, nu mi se pare normal să fim singurii cărora să ni se ceară să cedăm teren, ca să primim autorizația. Am întrebat dacă vom fi recompensați pentru terenul cedat. Ni s-a răspuns că nu au bani.
Noi trebuie să venim cu o întâmpinare la soluția dată de Urbanism. Există o bază legală, la care să facem referire pentru a putea negocia vizavi de distanța pe care ne obligă să o lăsăm față de limita de proprietate?
Mulțumim!
Nu stim documentekle de la baza solutiei, ce baza legala sa va oferim?
In plus, nu ati inteles situatia: nimeni nu va ia teren, acela ramane al dv., doar ca nu aveti voie sa construiti pe o anumita portiune. Atat. Nu se cedeaza terenul, deci nu aveti pe ce anume primi despagubiri.
La vanzare sau donatie nu va cere nimeni urbanism, dar e indicat sa il verificati, atata tot. Daca exista ceva in certificatul de urbanism ce nu va place, faceti adresa si cereti temeiul in baza caruia s-a dispus restrtictia respectiva, in cazul dv. retragerea. Dupa ce vedeti documentele cu pricina, vedeti daca se poate face ceva sau nu.

Alte discuții în legătură

Nu mi se elibereaza certificat de urbanism Pop D Pop D Buna ziua! Mentionez faptul ca in data de 18.12.2017 am depus la primarie documentatia pt eliberarea unui CU pt o casa p+m. Accesul la parcela care are 576 m2 ... (vezi toată discuția)
Statutul juridic al terenului proprietate personala care reprezinta retragerea obligatorie impusa prin certificatul de urbanism antecume antecume Buna ziua, Locuiesc la casa pe pamant. In momentul in care am construit casa, in certificatul de urbanism emis de primarie, anterior obtinerii autorizatiei de ... (vezi toată discuția)
Autorizatie de constructie criss_media73 criss_media73 ubiect: Autorizatie de constructie Buna seara! Problema este cam asa :am depus la primarie pentru o autorizatie de constructie a unei case iar azi am fost ... (vezi toată discuția)