avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 234 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Dreptul familiei sau probleme ... De necrezut- program vizita minor
Discuție deschisă în Dreptul familiei sau probleme juridice de familie

De necrezut- program vizita minor

Încuviinţează pârâtului-reclamant următorul program în cadrul căruia să aibă legături personale cu minorul fără prezenţa reclamantei-pârâte: în primele trei luni de la data pronunţării prezentei hotărâri, prin preluarea minorului de către pârâtul-reclamant de la mamă şi cu obligaţia acestuia de a-l restitui la sfârşitul programului, în prima şi a treia săptămână din lună, sâmbătă şi duminică între orele 10.00-18.00; în a doua zi de Crăciun şi a doua zi de Anul Nou între orele 10-18; după cele trei luni, prin preluarea minorului de către pârâtul-reclamant de la mamă şi cu obligaţia acestuia de a-l restitui la sfârşitul programului, în prima şi a treia săptămână, de sâmbătă orele 10.00 până duminică la orele 18.00; două săptămâni în timpul vacanţei de vară, în anii pari în luna iulie în anii impari în luna august; o săptămână în timpul vacanţei de iarnă, în anii pari săptămâna cu Crăciunul în anii impari săptămâna cu Anul Nou, minorul urmând a fi preluat de pârâtul-reclamant în prima zi a perioadei la ora 9.00 şi adus la domiciliul reclamantei-pârâte în ultima zi a perioadei la ora 20; ziua de 1 iunie în anii pari, între orele 10-18; ziua de naştere a pârâtului-reclamant între orele 10-18; ziua de naştere a copilului va fi sărbătorită în prezenţa ambilor părinţi. Respinge cererea reclamantei-pârâte de exercitare exclusivă a autorităţii părinteşti şi de suplinire a acordului pârâtului în vederea schimbării numelui de familie al minorului. Respinge cererea reclamantei-pârâte de obligare a pârâtului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, calea de atac urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti. Pronunţată în şedinţă publică azi, 05.10.2015.


Cum poate un judecator sa dea asemenea sentinta cand paratul a recunoscut singur ca nu s-a mai interesat de copil si pana martora dansului fiind mama sa a recunoscut ca nu s-a mai interesat de copil sub nici o forma(fiind vorbva de 2 ani de zile)?
Cum poate un judecator sa dea asemenea sentinta cand la prins pe parat mintind si cand paratul a raspuns la toate intrebarile in favoarea reclamantei???(judecatoare a stat 15min cu paratul la minciuna prinsa si n-a fost nici singura minciuna spusa si prinsa de judecatoare).
Cum poate da o asemenea sentinta cand paratul a recunoscut ca a renuntat la copil ca sa-si protejeze prietena ca sa afle ca e inca insurat si a mai dat si scris de mana cum ca renunta la baiat definitiv???
Cum poate da o asemenea sentinta cand copilul are probleme de comunicare si judecatoare a luat la cunostiinta acest lucru+ scrisoare medicala specificand acest lucru(numai mama lui si bunica pot sa-l inteleaga ce vrea)?????

Si apropo cum se poate ca o judecatoare sa refuze o proba si sa o pastreze la dosar???

X-(X-(X-(
Cel mai recent răspuns: Mia25 , utilizator 11:45, 8 Octombrie 2015
Buna ziua,

Ce va scapa va spun eu: domnul a renuntat la copil ca sa nu afle prietena dansului ca era inca insurat.
Dupa 2 ani de nebagat in seama copilul hop si dat seama ca este "tata" + afirmatiile dansului ca nu o sa-mi dea niciodata copilul ca sa-mi faca in ciuda si sa ma enerveze.

drept pentru care decand i s-a dat voie sa vada copilul a sunat ca vine sa-l vada de ex: sambata si pe urma m-a sunat ca nu poate sambata ca munceste si ca vine duminica ( desi are adeverinta cum ca lucreaza doar 4 ore). Deci se razgandeste de la un min la altul.
Plus ca imi spune ca nu pot sa-i impun ore de vizitare desi e clar ca judecatoria a dat de la ora 10 la ora 18.
Asta pana la recurs, nu ma las sa-i las copilul unui asemenea om care se crede "tata" numai cand ii convine.

Si utilizatorul " proastasatului" are mare dreptate. Si da doamna am primit pensie pe minimul pe economie national deoarece a fost prins cu minciuna si adeverinte mincinoase care dovedesc ca are un net de cel putin 500ron si cel mult 800-900ron in conditiile in care brutul dansului sare de la 900brut la 2300brut cu 800-900net (unde credeti ca se poate asa ceva), si totusi i s-a permis tot ce ati citit), dansul declarant "ca a avut un venit de 1100 net in mana". si acum a adus adeverinta cum ca lucreaza doar 4 ore cu un net de 400ron.
Copilul are aproape 3 ani si dificultati de comunicare( nu vrea sa vb desi stie tot), ceea ce instanta stie si a primit si scrisoare medicala pe care se pare ca a ignorat-o total.

Va raspund cu drag si la alte intrebari......dar as dori foarte mult daca puteti sa-mi dati vreo idee.
Doamna faceti apel.
Adunati dovezi scrise (mail, sms, inregistrare convorbire telefonica, martori etc) ca nu se prezinta la programul de vizita incuviintat. Aratati in ce masura si in ce mod rutina copilului a fost afectata prin oprirea lui in domiciliu, in vederea preluarii de catre tata la program.Nu purtati convorbori telefonice, ci scrieti!
Cu referire la exercitarea autoritatii parintesti trebuie sa aduceti exemple ca tatal nu participa la decizii, este dezinteresat, nu cunoaste (de ex) medicul copilului, nu a s-a prezentat niciodata la acesta, nu cunoaste nevoile copilului (daca asta e realitatea!).
Solicitati prin cererea de apel proba cu inscrisuri, interogatoriu domnului si martori si dovezi referitoare la veniturile reale ale acestuia. Intrebati-l in interogatoriu exclusiv chestiuni punctuale referitoare la copil, in raport de care sa nu poata minti, iar dvs sa aveti dovada contrarie (cum se numestele medicul de familie, de ce boli a suferit copilul, ce medic pediatru l-a vazut), daca a intrebat vreodata de copil (in scris), daca a solicitat sa fie chemat la controalele medicale de rutina etc. Nu mintiti, nu inventati, DOAR cautati acele probe care sustin cel mai bine punctul dvs de vedere.
Referitor la dificultatile momentane de comunicare ale copilului: daca ati fost cu copilul la logoped, la psiholog, daca nu mergeti acum! Intrebati-l despre asta in interogatoriu.Intrebati-l ce preocupari a avut in acest sens. Intrebati-l despre vaccinari, masura la haine, pantofi, greutatea copilului, inaltimea, unde a fost ultima oara in vacanta etc. Daca copilul merge la gradinita, sau daca ati facut deja o inscriere, intrebati-l despre asta. Mergeti cu copilulu la psiholog si logoped, daca nu ati facut-o. Intarzierile de limbaj au o cauza. Se rezolva intotdeauna! Solicitati ca logopedul/psihologul sa redacteze un pct de v profesional si sa faca recomandari referitoare la aceste dificultati. Daca acestia considera ca schimbari bruste ale ambientului copilului pot influenta negativ achizitiile lingvistice, rugati-l sa le mentioneze.
In cazul in care vi se va incuviinta proba cu martori, sigur nu se v-a incuviinta mai mult de unul. Incercati sa "suplimentati" prin declaratii notariale probatoriu, in care, cei pe care i-ati propus ca martori, dar nu au fost incuviintati, sa declare, in mod real, chestiuni punctuale referitoare la atitudinea tatalui fata de copil. Daca exista astfel de persoane, cereti-le sa se concentreze pe chestiuni punctuale, nu vorbarie la general. Declaratiile notariale nu sunt marturii directe si trebuie sa fie scurte, cu referire la unul-doua evenimente. Ele nu au valoarea unei declaratii date de martor in fata instantei, dar totusi folosesc.
Argumentati-va punctul de vedere in fata instantei, intr-un mod coerent, ordonat pe fiecare capat de cerere, punctual, pe argumente, nu multe ci importante! Nu incarcati instanta cu amanunte multe, explicatii stufoase, sau pe sustineri la modul general. Nu lasati sa transpara sentimentele dvs, ori cat le considerati de indreptatite!!!
Cererea dvs de apel trebuie sa se sprijine pe dovezi in legatura cu chestiuni practice si subiecte legate de fiecare capat de cerere in parte, nu pe sentimentele dvs. Concentrati-va pe copil si pe tot ce il priveste pe acesta, nu pe tatal copilului. Nu faceti dvs sau martorii aprecieri la adresa sotului, ci lasati judecatorul sa-si formeze propria opinie, bazata pe faptele pe care i le relevati. Nu fiti inversunata, nu fiti incrancenata, nu jigniti, nu ironizati, nu faceti afirmatii de tipul "ce tata este acesta" si altele asemenea.
Buna ziua,

Exact asta fac si mi-ati mai dat niste idei pentru care va multumesc anticipat si o sa le vorbesc cu avocata mea.
Am avut 2 simple conversatii telefonice pe care stiu sigur ca le-a inregistrat. a recunoscut ca a avut pile si relatii a jud sect.5, sa speram ca nu are si la curtea de apel.
Convorbiriile etelefonice au fost doar de informare in care el nu a vorbit prea frumos.

Va rog sa-mi spuneti daca ati mai auzit in viata dumneavoastra asemenea intrebare: "ce fel de raceala are copilul?"

In rest am in scris tot ce s-a vorbit.

Multumesc anticipat pentru toate ideiile si sper sa ne foloseasca la ceva :)

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Hotarare!? eduard2006 eduard2006 Admite în parte cererea principală. Admite în parte cererea reconvenţională. Desface căsătoria încheiată între soţi la data de 2..... şi trecută ... (vezi toată discuția)
Plecare din tara cu minor ContSters274220 ContSters274220 Am un copil de 5 ani si doresc sa stiu daca pot pleca din tara impreuna cu el intrucat voi avea un contract de munca pe perioada nedetarminata. Mi-a fost ... (vezi toată discuția)
Exercitare in comun autoritate parinteasca ettorebariton ettorebariton Solutia pe scurt: Admite acţiunea principala. Admite in parte cererea reconvenţionala. Dispune ca autoritatea părinteasca privind minorul sa fie exercitata ... (vezi toată discuția)