In baza OUG 195/2002, respectiv:
Art.118.
(4) În termen de 15 zile de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii
judecătoreşti prin care instanţa a respins plângerea împotriva procesului-verbal
de constatare a contravenţiei, contravenientul este obligat să se prezinte la
serviciul poliţiei rutiere care îl are în evidenţă pentru a preda permisul de
conducere.
(5) Neprezentarea contravenientului în termenul prevăzut la alin. (4), în
mod nejustificat, atrage majorarea cu 30 de zile a duratei de suspendare a
exercitării dreptului de a conduce.
Mi-a fost majorata perioada de suspendare cu 30 de zile, respectiv de la 90 la 120 zile.
Am primit instiintarea acasa, prin care mi se aduc la cunostinta cele mai sus mentionate, mi se aduce la cunostinta, de asemenea, si intervalul in care este activa suspendarea (data de indepere si data de expirare a suspendarii) de 120 zile si sunt instiintat din nou ca am obligatia de a preda permisul in termen de 5 zile! In cazul in care nu am sa predau in continuare permisul, este posibil si au dreptul legal de a-mi majora (din nou) succesiv perioada de suspendare??
Multumesc mult!