Buna ziua.
O persoana care realizeaza venituri din activitati independente, mai exact un pfa pe norma de venit, poate beneficia de indemnizatie crestere copil? Daca da, cum se calculeaza si ce pasi trebuie urmati pt ca acest lucru sa se intample?
Va multumesc!
1. Puteti beneficia de indemnizatie pentru concediu crestere copil (CCC) daca in cele 12 luni premergatoare nasterii copilului (inclusiv luna nasterii) aveti venituri din activitatea de PFA.
Din cate imi dau seama, modul de calcul din exemplul indicat e valabil pt pfa pe sistem real, unde impozitul se aplica pe venitul realizat (venit impozabil); In situatia pfa-ului pe norma de venit, impozitul se aplica la norma indiferent de venitul realizat. In acest caz ce se ia in calcul? Venitul realizat sau norma ce se impoziteaza de fapt?
Situatie:
În cazul persoanelor care realizează venituri din activităţi independente şi ai căror copii se nasc în cursul unui an fiscal cum se calculează veniturile realizate de acestea: se iau în calcul veniturile distribuite uniform prin împărţirea venitului anual la numărul de luni în care s-a obţinut (adeverinţă eliberată de administraţia finanţelor publice şi decizia de impunere) sau veniturile declarate de partea contractantă, distribuite lunar în cuantum diferit?
Solutie:
Luna luată în calcul la stabilirea dreptului la indemnizaţie pentru creşterea copilului este luna suspendării activităţii respective. La stabilirea venitului lunar se va lua în calcul numărul de luni în care au fost realizate venituri din activitatea respectivă. De exemplu, dacă persoana naşte pe data de 31 martie 2010 şi abia pe data de 15 aprilie îşi suspendă activitatea, pentru a putea stabili venitul lunar realizat până la data suspendării activităţii se va ţine cont de informaţiile privind veniturile înscrise în adeverinţa eliberată de Direcţia generală a finanţelor publice (DGFP), pe baza plăţilor de impozit anticipate stabilite conform veniturilor estimate declarate de persoană. Astfel, se va ţine cont de adeverinţa de venit estimată eliberată de DGFP pe trimestrul I (ianuarie-martie 2010), precum şi de adeverinţa eliberată de aceeaşi instituţie şi care precizează data la care s-a făcut suspendarea efectivă a activităţii. Venitul estimat pe trimestrul I trecut în adeverinţă va fi împărţit la cele 3 luni pentru a se afla venitul lunar astfel realizat de respectiva persoană.
2. Daca nu va lamureste acest text atunci puteti solicita lamuriri direct la ANPIS, pe e-mail, la: anps@prestatiisociale.ro