Expertiza psihiatrica mama

decizia intarcarii apartine mamei si copilului! nu psihiatrului, nu tatalui, nu instantei, nu DGASPC! ca nu ei alapteaza si nu ei intarca. Apoi la 3 ani, dependenta aceasta de mama este firesca. De abia acum copilul incepe sa se deschida catre lume. Iar daca doamna e o mama buna (si cred ca e), iar dvs nu locuiti impreuna, e firesc ca el sa fie dependent de mama. Copiii sufera, faptul ca nu mai locuiti cu el a fost perceput ca un abandon si s-a agatat si mai tare de mama din cauza asta. Trec prin asta de fiecare data cand sotul meu pleaca pe mare dupa 2-3 zile de stat acasa. Fetita se obisnuieste cu el, iar apoi la plecare e foarte greu. Nu mai pot face 2 pasi afara din casa fara ea, vrea sa o tin numai in brate, etc. Niciun psiholog adevarat nu va recomanda mamei sa intarce in aceasta perioada in care copilul sufera din cauza plecarii dvs, Incercati sa nu iscati un razboi inutil avand aceeasi atitudine si in fata mamei, ca veti avea numai de pierdut.

Doar pentru ca inca alapteaza copilul la trei ani si ceva nu inseamna ca e o mama buna.
Iar daca copilul sufera de pe urma absentei tatalui , faptul ca te folosesti de alaptare pentru a diminua contactul cu el, face un rau incomensurabil copilului. Copilul are nevoie mai ales in acest moment sa petreaca timp si cu celalalt parinte.
Da, e decizia mamei cand sa intarce dar la varsta asta a copilului, faptul ca nu o face ar trebui sa va spuna ceva. Cum ca a gasit motivatia perfecta pentru a mai amana putin programul de vizita.
proastasatului, mama impiedica programul prin faptul ca nu opreste alaptarea. O nevoie obiectiva a copilului poate fi ca vrea la televizor cand trebuie sa mearga la gradinita. Nevoia de desene animate. Sau cum are fi-miu, nevoia de nutella.
Da, alapteaza doar mama, si poate sa o faca mult timp de acum inainte. Cum stabilim cand este prea mult? ca daca va uitati pe youtube sunt cazuri de copii de 7-8 ani care sunt inca alaptati.
In plus, vorbim de interesul superior al minorului, oare nu e in interesul copilului sa fie pregatit pentru programul de vizita, sa ii fie relatia incurajata cu celalalt parinte? Si cum faci asta daca ii bagi tata in gura la 3 ore???? Nu cumva aici e vorba de problema mamei de a accepta ca I-a crescut copilul? Ca eu asa o vad.

Va sugerez sa vorbiti cu mama si sa stabiliti o data in urmatoarea perioada, peste 2 luni de exemplu in care sa mergeti sa luati copilul. Ea are timp pana atunci sa-l intarce.
Nu se intampla asta, cereti ca programul de preluare copil sa se desfasoare la sediul DGASPC apoi incepeti cu executarea silita si penalizarile.
Sunt pentru intelegere si solutionarea amiabila a conflictelor insa imi repugna cand un parinte gaseste prin intermediul copilului lui alta cale de a-l fenta pe celalalt.
Iar asta cu alaptatul pana la 20 de ani mi se pare prea mult.

@when cam multa inversunare pe mamele care alapteaza! nu ii baga nimeni "tzatza la 3 ore" la 3 ani. sa fim seriosi. copilul e alaptat dimineata si seara, ca asa se intampla la 3 ani. altfel ar avea mari carente si probleme de sanatate. e usor de dat sfaturi, insa numai cine are un copil care se simte abandonat stie cum e! din partea mea sa il intarce si sa il forteze. sa il faca praf de-acum, ca doar de ce ar trebui sa ajunga un adult ok? e mai bine sa fie defect! In afara de asta, program de vizita nu inseamna doar luat acasa sambata seara. exista si alte metode. poate negocia cu mama ca pentru acea noapte sa il ia in cursul saptamanii de mai multe ori. sau sa il ia de dimineata, sa il aduca seara si duminica la fel. nu se construieste relatia cu parintele fix sambata noaptea in somn. copilul va ramane cand se va simti in siguranta. fiimea nu pleaca nici pana la colt cu taica-su daca nu sunt si eu prezzenta. si ghici ce! noi facem terapie de 1 an jumatate deja pentru problemele de afectivitate si atasament si urmam intocmai sfaturile psihologului. vorbiti de parca acel copil ar fi de insurat si nu poate din cauza sanului mamei. are 3 ani pentru numele lui Dumnezeu, nu 5, nu 7 nu 10, nu 20. sunt o gramada de femei care alapteaza inca la 3 ani. solutii se gasesc, doar bunavointa sa fie. si nu vad niciun fel de bunavointa in dorinta asta de a duce mama la psihiatru...

Evident ca nu sunt pentru dusul mamei la psihiatru, eu sunt pentru penalizari in cazul acesta :D
In plus, daca ati fi citit cu atentie , ceea ce in opinia mea nu s-a intamplat, inversunarea mea nu e impotriva mamelor care alapteaza ci impotriva parintilor, atentie, capot fi si tati care prin intermediul copilului gasesc alte modalitati de a fenta celalalt parinte.
Am un copil, bine, ca fiecare este diferit insa am vazut si alti copii iar la 3 ani si ceva oricine va poate spune ca poate renunta la san lejer in 2 luni mai ales, mai ales daca e alaptat doar dimineata si seara.
Uitati ceva, copilul se simte abandonat pentru ca parintii au divortat. Tatal nu mai e langa el ca inainte. Si mama ce face? Il alapteaza in continuare, incercand sa suplineasca prin prezenta ei absenta tatalui in loc sa lase tatal sa aiba maximul din programul de vizitare. Copilul se simte abandonat pentru ca tatal nu mai e in preajma ca inainte, de tata are nevoie. Raspunzand la aceasta nevoie a lui printr-o absenta si mai mare a tatalui, mai mult adancesti aceasta problema a lui.
Copilul nu se dezvata singur depampersi, nu se dezvata singur de suzeta, nu se dezvata singur de san.
Sunt pro alaptare 100%, mai ales pana la varsta de 2 ani, doi ani si jumatate dar hai sa recunoastem ca peste 3 ani e cam mult.
Este foarte usor cand ai copilul acasa sa ii spui celuilalt ca relatia nu se construieste cu copilul dormind la el. Ba se construieste si cu copilul dormind la el, spunandu-i povesti la culcare, facandu-i baie, adormind la tine in brate. Cum sa nu se construiasca asa? E foarte important in opinia mea de parinte ca puiul sa petreaca noptile si cu un parinte si cu celalalt. Dobandeste mare incredere in relatie atunci cand se trezeste si vede ca noaptea a petrecut-o in bratele parintelui. Nu cred ca poti inlocui asa ceva cu o plimbare la un loc de joaca sau cu un mers in parc.

Stimate domn, problemele semnalate le puteţi rezolva numai prin înţelegeere amiabilă cu mama copilului şi cu răbdare. Dacă vreţi să vă bucuraţi de copil şi vreţi un copil fericit, trebuie să vă înţelegeţi cu mama lui. Aveţi un pic răbdare, copilul va renunţa el însuşi la sânul mamei,.
În contradicţie cu antepostatorul meu, susţin că o relaţie frumoasă poţi avea şi dacă copilul nu doarme peste noapte la domiciliul tău.
Psihologii chiar nu recomandă somnul copiilor în braţele părintelui, de aceea copiii au camera lor separată. Şi în majoritatea familiilor unite, copiii dorm separat de părinţi.
Insistenţa de a obliga un minor să doarmă cu forţa în altă parte decât doreşte nu poate duce decât la deteriorarea relaţiei; copilul trebuie el să-şi dorească plecarea.
Sfaturile privind penalizarea părintelui la care locuieşte copilul sunt răuvoitoare, consecinţele unui astfel de demers sunt cu bătaie lungă şi, chiar dacă aduc beneficiu material părintelui beneficiar al penalităţilor, penalizarea va fi cu mult mai mare din partea copilului. Fiindcă un copil judecă şi îşi dă seama că el a trăit mai prost pentru că întreţinătorul său a fost jefuit tocmai de cel care trebuia să-i asigure bunăstarea !