avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 644 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Procedura în faţa instanţei ... Cheltuieli de judecata
Discuție deschisă în Procedura în faţa instanţei civile - reguli, acte, termene, căi de atac

Cheltuieli de judecata

In apel avocatul meu nu a aparut. A uitat ca in ziua aceea avem termen de judecata. Am castigat apelul insa mi-a fost respinsa cererea de achitare a cheltuielilor de judecata pt. ca chitanta care face dovada lor (= onorariul avocatului) nu a fost depusa pina la incheierea dezbaterilor. Chitanta a fost la avocat. Doua zile mai tarziu am depus-o (pronuntarea se amanase cu o saptamana) insa judecatorul a decis sa nu-mi acorde plata ei, motivand ca "a depus la dosar chitanţa reprezentând dovada plăţii onorariului avocaţial
doar în data de xx.xx. 2016, aşadar în cadrul termenului de amânare a pronunţării.
Or, momentul limită până la care partea este în drept să a
dministreze probele referitoare la cheltuielile de judecată pretinse în proces este, potrivit art. 452 C.proc.civ., până la închiderea dezbaterilor asupra fondului cauzei."

Este vorba totusi de aproape 500 RON.

Ce pot face pt. a recupera acesti bani?
Cel mai recent răspuns: DAN POPESCU , Avocat 16:44, 10 Noiembrie 2016
Puteti inainta o cerere de chemare in judecata separata pentru recuperarea cheltuielilor de judecata
Chiar daca am facut deja cererea si a fost respinsa?
Avocatul meu zice sa renunt si sa ma bucur ca am castigat procesul (sigur, el si-a luat banii oricum). Si ca fiind chitanta depusa deja la dosar nu mai avem ce chitanta sa depunem la dosarulu unui nou proces.
Exista și instante care accepta chitanțele și după pronunțare.
Unele însă nu accepta.

Dacă s-a respins cererea pentru lipsa chitanței in conditiile date nu cred ca le veți putea obține pe cale separata.

Petru 500 lei e mai mare deranjul cu un nou proces și dacă îl plătiți sub 500 lei sa va deschidă procesul poate uita din nou deși nu ar trebui...
Si daca pierdeți noul proces veți plati cheltuieli de judecata poate chiar mai mari de 500 lei...
Ultima modificare: Marți, 28 Iunie 2016
CLAUDIU LASCOSCHI, Avocat
Buna ziua,
intervin cu o sugestie catre Radul Palu: daca avocatul pe care l-ati platit pentru sustinerea cauzei (cu tot ce implica acest lucru) nu si-a indeplinit contractul, sunteti indreptatit sa solicitati avocatului suma respectiva.

Sunt totusi mirat cum niciun avocat nu v-a sugerat aceasta posibilitate.

Succes!
Solutia instantei a fost corecta,conf.art.452NCPC"Partea care pretinde cheltuieli de judecata , trebuie sa faca ,in conditiile legii ,dovada existentei si intinderii lor, cel mai tarziu la data inchiderii dezbaterilor asupra fondului."Singura cale ramane actiune separata in termenul de prescriptie de 3 ani,solicitati avocatului o copie de pe chitanta de la avocat, depuneti-o in noul dosar ,cu mentiunea "conform cu originalul" si semnati.

Alte discuții în legătură

Cheltuieli de judecata/actiune separata AL MARIN AL MARIN Buna ziua, Am o rugaminte la voi, daca puteti sa ma ajutati. Este vorba despre un dosar castigat si o chitanta platita de client care nu a fost depusa la ... (vezi toată discuția)
Contestatie admisa - cheltuieli de judecata respinse onelu onelu Buna ziua, Tocmai mi-a fost [b]admisa[/b] contestatia la decizia de concediere intr-un proces impotriva fostului angajator la TMB, insa s-a [b]respins[/b] ... (vezi toată discuția)
Chitanta onorariu avocat NICULIN NICULIN chitanta onorariu avocat Buna ziua!. Va solicit un raspuns, referitor la depunerea chitantei onorariu avocat de catre parat sau reclamant la dosarul cauzei. ... (vezi toată discuția)