Atacare succesiune - omitere doi mostenitori

La moștenire vin copiii celui ce a murit.
La moștenirea lui au fost chemați 4 copii, fiindcă atâția copii avea el.
Iar a moștenirea ei au fost chemați 2 copii, fiindcă atâția copii a născut ea. Și dacă nu i-a adoptat și pe ai altcuiva, ca să aibă mai mulți, atunci este firesc să fie chemați la moștenirea ei doar copiii ei, nu și copiii alcuiva de prin preajmă (fie el viu sau îngropat).

Nu a fost omis nimeni.
Sunt DOUĂ certificate de moștenitor - după fiecare decedat în parte.
Și cum 2 dintre cei 4 copii erau atât ai lui cât și ai ei, acești 2 copii (comuni lor) apar ca moștenitori pe ambele certificate. Iar ceilalți 2 copii (care erau numai copiii lui) apar ca moștenitori doar în primul certificat, după tatăl lor.

Ceea ce trebui să faceți acum este să puneți unul lângă altul cele 2 certificate de moștenitor și, după oarece calcule cu fracții, ar trebui să rezulte cât are fiecare copil dintr-un anume bun. Cu binecunoscuta verificare - să picăm pe 100% ...că eu văzui destule și nu mă mai miră mare lucru.

Copiii din prima casatorie trebuie sa mai detina un certificat de mostenitor in urma succesiunii mamei lor. Prin urmare tatal nu putea sa cedeze jumatate din casa ci doar ce detinea in urma siccesiunii dupa prima sotie. Adica fractii ... :)

@cyan

Certificatele de moștenitor, așa cum le întâlnim astazi, s-au „născut” prin anul 1953.
Drepturile succesorale ale soțului supraviețuitor se „lățiră” abia prin 1944 (căci până atunci soțul supraviețuitor dobândea moștenirea lasată de defunct după ultimul colateral de gradul al patrulea. Și fusese și mai rău pană în anul 1921 - dobândea numai după ultimul colateral de gradul al doisprezecelea).

Or, povestea din speta aceasta incepe cu: „Asta se întâmpla in 1939”. :yes:

Așa că, mi-a trecut și mie prin cap o fracție :) din gândul dvs., dar l-am alungat repede, lăsând în vorbe doar acea precizare redundantă - „să picăm pe 100%” - fiindcă presimt că pe aici „s-ar putea să dea cu virgulă”, pe aici ar fi nelămurirea care a născut întrebarea și mai am așaaa o senzație că speța aceasta s-ar putea să fie mai adâncă decât pare, dar nu din pricină că ar fi fost omisi 2 moștenitori, fiindcă notarul „de alaltăieri” n-a omis pe nimeni, ci dintr-ale motive/acte istorice. (căci una este ce se zice că s-ar fi donat și alta ceea ce ochiul meu n-a văzut că ar scrie prin acte). O „omisiune” din neștiință ar fi putut fi făcută exact acolo unde au fost prezenți toți 4 (adică la primul notar, nu la al doilea), dar în lipsă de hârtii e doar o ...senzație.

Or, n-am nici vreme de istoria dreptului (făcută de dragul unui an aruncat intr-o propoziție, care s-ar putea să aibă ori să nu mai aibă vreo relevanță - depinde), și nici nu mă pot exprima ...în senzații, fiindcă până se prinde lumea că ele se sprijină pe-o vastă bibiliografie, s-ar putea să credă careva că mi-a pierit „tigla de pe casă”. :)

Citesc adesea printre rândurile celor ce postează pe forum (ghicesc că ar exista amănunte care ar putea să răstoarne tot ce s-a povestit și, prin urmare, și răspunsurile date pe marginea a ceea ce s-a povestit), dar dacă oamenii vor să-și planifice și viața și moartea exclusiv pe forum, este treaba lor. Eu n-am cum să-i „încurc” în voițele lor și nici de ce să-mi fie milă de averile pe care le pot azvârli pe fereastă în schimbul unei „economii” ce li se pare că ar fi făcut-o ocolind cu grijă birourile de avocat exact când nu trebuie. (Un răspus adecvat, se poate formula numai după ce am adesat noi o mulțime de întrebări pe situația de fapt. Altminteri, răspunsul poate fi doar vârful unui aisberg sau, mai rău, ...paralel cu arătura - fiindcă un singur amănunt poate schimba cursul unei existențe, darămite al unui răspuns în drept.