validarea popririi

Buna ziua,

din datele prezentate in ipoteza nu se intelege foarte bine legatura cu validarea popririi;

validarea popririi presupune ca tertul poprit ( o banca sau o societate comerciala sau chiar persoana fizica) nu si-a indeplinit obligatiile care-i revin din poprire (nu a opoprit sumele indicate in titlul executor ci le-a restituit debitorului, de exemplu)

in acest caz, el poate practic, prin intermediul validarii popririi sa-l transforme pe tertul poprit in debitor si sa isi recupereze creanta de la acesta;

Avocat Boncu

Scuze, pentru datele incomplete!

Debitor este o primărie iar terţul poprit DGFP prin Trezoreria ....

Trezoreria refuză să blocheze conturile invocând dispoziţiile art.2 din O.G. 2/2002 modificată şi completată: „Dacă executarea creanţei stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituţia debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-şi îndeplini obligaţia de plată”.
Menţionez că, lipsa fondurilor necesare achitării debitului nu a fost invocată şi nici dovedită nici de Primăria x şi nici de Trezoreria y.

Buna Katri. Ce trebuie sa faci e sa soliciti instantei de executare, pe cale de actiune, validarea popririi. Retine ca tertul poprit este Ministerul Finantelor Publice (conform H.G. 78/2002 MFP organizeaza Trezoreria) iar D.G.F.P.-ul local este reprezentantul MFP. Iti anexez aici, cu titlu de exemplu, o cerere model:

Refuzul de consemnare al pârâtei este nelegal, reprezentând un abuz de putere, terțul poprit suspendând executarea silită în afara unei proceduri judiciare (art. 16 alin. 1 din Constituția României: ”Nimeni nu este mai presus de lege”), conduită ce trebuie cenzurată de către instanţa de judecată prin admiterea cererii de faţă.
1. DREPTUL NAȚIONAL APLICABIL
În speţă, în lumina legii române, debitoarea nu a obţinut pe cale judecătorească suspendarea executării silite contra sa,
şi nu a făcut dovada, înăuntrul unei proceduri judiciare desfășurate înaintea unei instanțe indepdente și imparțiale, a lipsei de fonduri necesare pentru achitarea debitului, conform disp. art. 2 din OG 22/2002 modificată şi completată prin Legea 110/2007 ("Dacă executarea creanţei stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituţia debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-şi îndeplini obligaţia de plată.").
Legea națională română reține: ”În termen de 15 zile de la comunicarea popririi, iar în cazul sumelor de bani datorate în viitor, de la scadenţa acestora, terţul poprit este obligat: să consemneze suma de bani sau, după caz, să indisponibilizeze bunurile mobile incorporale poprite şi să trimită dovada executorului, în cazul popririi prevăzute la art. 453 alin. 1” (art. 456 alin. 1 lit. a C. pr. civilă).
În acest context, terțul poprit nu are nici capacitatea și nici calitatea legală de a acționa ca instanță de judecată, cenzurând actele executorului judecătoresc și dispunând în raport cu data la care se poate realiza executarea hotărârii judecătorești irevocabile, primirea unui atare argument echivalând cu înlăturarea principiilor fundamentale ale statului de drept (art. 1 alin. 4 din Constituția României) și a principiului supremației legii (art. 16 alin. 1 din Constituția României).
2.PRINCIPIUL PRIORITÃȚII CONVENȚIEI EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI
Respectuos învederăm instanţei, totodată, că situaţia în care se regăseşte subscrisa, anume de a fi fost nevoită să recurgă la executarea silită împotriva Statului Român reprezentat de unitatea teritorial-administrativă Comuna XXXXX, ESTE PRIN SINE ÎNSêI O ÎNCÃLCARE A ART. 6 PARA. 1 ªI ART. 1 DIN PROTOCOLUL ADIŢIONAL 1 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a statuat:
În cauza Sandor împotriva României (2005):
"23. Curtea aminteste că executarea unei sentinţe sau a unei decizii, indiferent de instanţa care o pronunţă, trebuie considerată ca făcând parte integrantă din "proces", în sensul art. 6 alin. 1 din Convenţie. Dreptul de acces la justiţie ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă si obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părţi [Immobiliare Saffi împotriva Italiei (M.C.), Cererea nr. 22.774/93, paragraful 63, CEDO 1999-V].
24. În cauza de faţă, cu toate că reclamanta a obţinut o hotărâre judecătorească definitivă prin care autorităţile administrative au fost obligate la o acţiune specifică, aceasta nu este nici acum executată din cauza refuzului debitorului de a respecta această hotărâre. Or, administraţia constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiţiei. Pe cale de consecinţă, dacă administraţia refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească ori întârzie în executarea acesteia, garanţiile art. 6 de care a beneficiat justiţiabilul în faţa instanţelor judecătoresti îsi pierd orice raţiune de a fi (Hornsby împotriva Greciei, Hotărârea din 19 martie 1997, Culegere de hotărâri si decizii 1997-II, pag. 510-511, paragraful 41).
25. În plus, Curtea nu subscrie la teza Guvernului conform căreia reclamanta ar fi trebuit să recurgă la executarea silită a Sentinţei din 3 martie 1999. Ea aminteste că nu este oportun să-i ceri unei persoane, care în urma unei proceduri judiciare a obţinut o creanţă împotriva statului, să recurgă la procedura de executare silită pentru a obţine satisfacţie (Cauza Metaxas împotriva Greciei, Cererea nr. 8.415/02, paragraful 19, 27 mai 2004)";
În cauza Abrămiuc împotriva României (2009):
” 85. De asemenea, aceasta notează că, în vederea executării hotărârii, reclamantul a trebuit să iniţieze numeroase proceduri, chiar dacă debitoarea a fost o societate cu capital public până la privatizarea sa în 2003. Or, nu este oportun să i se solicite unei persoane care a obţinut o creanţă împotriva statului în urma unei proceduri judiciare să iniţieze, ulterior, procedura de executare silită pentru a obţine o reparaţie (Metaxas împotriva Greciei, nr. 8415/02, pct. 19, 27 mai 2004).
(...)
86. În orice caz, Curtea reaminteşte că a considerat deja că o omisiune din partea autorităţilor de a se conforma într-un termen rezonabil unei hotărâri definitive poate genera o încălcare a articolului 6 § 1 din convenţie şi articolului 1 din Protocolul nr. 1 al convenţiei, în special atunci când obligaţia de executare a deciziei în cauză îi aparţine unei autorităţi administrative (a se vedea, mutatis mutandis, printre multe altele, Metaxas precitată, pct. 26 şi 31, şi Tacea împotriva României, nr. 746/02, pct. 27, 39 şi 40, 29 septembrie 2005).”
În cauza Tacea împotriva României (2005):
” 25. Mai mult, Curtea a considerat deja că ar fi excesiv să se ceară unui reclamant care a obţinut o hotărâre judiciară definitivă împotriva statului să intenteze din nou acţiuni împotriva autorităţilor pentru a obţine executarea obligaţiei în cauză (a se vedea mutatis mutandis, Roman şi Hogea împotriva României (decizie), nr. 62959/00, 31 august 2004 şi Metaxasa împotriva Greciei, nr. 8415/02, § 19, 27 mai 2004).
26. Curtea aminteşte că a considerat deja că neglijenţa autorităţilor de a se conforma, într-un termen rezonabil, unei hotărâri definitive poate antrena o încălcare a articolului 6 § 1 al Convenţiei, mai ales atunci când obligaţia de a executa hotărârea în cauză revine unei autorităţi administrative, cum este cazul în speţă ( a se vedea, mutatis mutandis, Metaxas, menţionat anterior, § 26, Burdov împotriva Rusiei, nr. 59498/00, §§ 36-38, CEDO 2002-III, Timoteiec, menţionat anterior, §§ 41-42, Prodan împotriva Moldovei, nr. 49806/99, §§ 54-55, 18 mai 2004, Luntre şi alţii împotriva Moldovei, nr. 2916/02, §§ 40-41, 15 iunie 2004, Romashov împotriva Ucrainei, nr. 67534/01, § 27, 27 iulie 2004, Voïtenko împotriva Ucrainei, nr. 18966/02, § 35, 29 iunie 2004, şi Dubenko împotriva Ucrainei, nr. 74221/01, § 36, 11 ianuarie 2005).”
În cauza Ruxandra Trading S.R.L. c. României (2007):
”Curtea aminteşte că dreptul la un tribunal garantat de art. 6 alin. 1 din Convenţie ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă şi obligatorie să rămână inoperantă în detrimentul unei părţi. Executarea unei sentinţe, a oricărei instanţe, trebuie considerată ca făcând parte integrantă din « proces » în sensul art. 6. Curtea a recunoscut deja că protejarea efectivă a justiţiabilului şi restabilirea legalităţii implică obligaţia pentru administraţie de a se adapta la o sentință sau o hotărâre”
În cauza Costin c. României (2005):
”Curtea aminteşte că executarea unei sentinţe sau a unei hotărâri a oricărei instanţe trebuie considerată ca făcând parte integrantă din "proces", în sensul art. 6 din Convenţie. Dreptul la un tribunal ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă şi obligatorie să rămână inoperantă, în detrimentul unei părţi (Cauza Immobiliare Saffi împotriva Italiei [GC], nr. 22.774/1993, paragraful 63, CEDO 1999-V).”
Inter alia apreciem a fi aplicabile speței și deciziile Curții E.D.O. în cauzele Marinescu și Mangu c. României (2009), Negulescu c. României (2008) precum și Metaxas c. Greciei.
3. CEREREA DE AMENDARE A TERȚULUI POPRIT
Subscrisa apreciază ca fiind esențial ca principiul preeminenței dreptului să facă parte integrantă din cultura administrativă. Într-un stat democratic, preeminența dreptului apare ca un răspuns la nevoia de legitimitate, ea fiind necesară pentru exercițiul puterii publice. O bună administrare nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de materializare a preeminenței dreptului în viața cotidiană, fiind intrinsec circumscrisă valorilor statului de drept obligația administrației de a executa hotărârile judecătorești .
Această regulă fundamentală se caracterizează prin urmatoarele elemente esențiale: orice persoană - fizică sau juridică - este supusă legii, orice persoană trebuie să poată lua cunoștință de drepturile și obligațiile sale prevăzute de lege, respectarea legii de catre orice persoană poate să fie controlată de către judecători, care sunt independenti în exercițiul funcției lor, iar deciziile judiciare pot fi urmate numai de executare.
Față de acestea, observând că în lumina prevederilor art. 16 alin. 1 din Constituția României ”Nimeni nu este mai presus de lege”, administrația fiind prezumată a cunoaște și acționa cu respect față de legea națională și tratatele la care România este parte, văzând că terțul poprit, acționând cu rea-credință, nu s-a conformat adresei de înfințare a popririi substituindu-se instanței de judecată și suspendând executarea silită a unei hotărâri judecătorești irevocabile, solicităm Onoratei Instanțe să aplice trezorierului-șef al Unității de Trezorerie Operativă a Municipiului XXXXXXXXX amenda prevăzută de art. 460 alin. 2 C. pr. civilă.
5. CALITATEA PROCESUALÃ PASIVÃ A MINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE
În conformitate cu prevederile art. 1 lit. a din cadrul O.U.G. 146/2002 Trezoreria Statului este ” un sistem unitar şi integrat prin care statul asigură efectuarea operaţiunilor de încasări şi plăţi privind fonduri publice (...) ”, iar prin art. 1 din cadrul H.G. 78/1992 se reține: ” Ministerul Economiei şi Finanţelor va organiza trezoreria centrală a finanţelor publice, precum şi trezorerii în cadrul direcţiilor generale ale finanţelor publice (...) ”.
În raport cu aceste considerente, observând și organigrama terțului poprit, Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, trezoreria fiind singura abilitată să realizeze operațiunile cu credite bugetare dispuse de instituțiile publice locale (art. 59 din cadrul Legii 273/2006).
În drept,
Invocăm prevederile art. 460 C. pr. civilă, prevederile art. 2 alin. 5, art. 5 alin. 1 din cadrul Directivei 2000/35/C.E., prevederile art. F alin. 2 din cadrul Tratatului de la Maastricht, art. 6 para. 1 din cadrul Convenției pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, prevederile art. 1 din cadrul Protocolului I adițional al Convenției.

Mulţumesc mult pentru răspunsuri!
Recursul ne-a fost respins (încă nu ne-a fost comunicată decizia) iar executorul între timp refăcuse propririre aşa cum dispusese prima instanţă. ªi cum au trecut vreo 2 luni si ceva se cand nu avem nici un bănuţ în cont trimis de debitor iar trezoreria nici nu s-a obosit să trimită executorului vreo adresă pin care să comunice blocarea conturilor, ne-am gandit ca singura soluţie ar fi validarea popririi.
Menţionez că, am sunat la Trezorerie de unde ne-au spus că ar fi blocate conturile, dar mie greu să cred acest lucru.
Dacă fac validarea popririi ce trebuie să cer:
-să fie obligat Ministerul Finanţelor Publice să ne plătească din contrul debitoarei suma de ....? sau
-dacă nu a blocat conturile va putea plăti din fondurile proprii?
De asemenea, calitatea de tert poprit o are Ministerul Finantelor Publice prin DGFP Y, în acest caz Trezoreria X doar o amintesc în acţiune sau MFP prin DGFP Y - Trezoreria X ?
Competenţa aparţine în acest caz judecătoriei de la sediul DGFP sau de la sediul Trezoreriei X?
Vă rog un răspuns urgent!

competenta apartine judecatoriei de la sediul DGFP ;)