avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 702 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Securitate şi Sănătate în ... cadru tehnic PSI
Discuție deschisă în Securitate şi Sănătate în Muncă (fost Protecţia Muncii)

cadru tehnic PSI

Cadrul tehnic PSI poate fi angajat cu 2 ore?
Cel mai recent răspuns: Dragomir Dascalu , Specialist in domeniul Securitatii si Sanatatii in Munca 16:23, 10 Ianuarie 2018
Ordinul MAI nr.163/ 2007 care aproba Normele generale de aparare im potriva incendiilor mentioneaza:
-art.6 (1) În cadrul autorităţilor administraţiei publice centrale şi al celorlalte organe centrale de specialitate, al Consiliului General al Municipiului Bucureşti, al consiliilor judeţene, municipale şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti, orăşeneşti şi comunale, al instituţiilor publice şi al operatorilor economici, în funcţie de nivelul riscului de incendiu şi de specificul activităţii, se constituie, după caz, următoarele structuri cu atribuţii de apărare împotriva incendiilor:
a) compartiment de apărare împotriva incendiilor, compus din două sau mai multe cadre tehnice sau personal de specialitate cu atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor;
b) cadru tehnic sau personal de specialitate cu atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor numit exclusiv pentru această activitate, conform legii;
c) serviciu public voluntar sau privat pentru situaţii de urgenţă.
(2) În vederea îndeplinirii atribuţiilor pe linia apărării împotriva incendiilor, consiliile locale şi operatorii economici care nu au obligaţia, prin lege, să angajeze cel puţin un cadru tehnic cu atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor sau personal de specialitate, prevăzut la alin. (1) lit. b), pot desemna din rândul personalului propriu un salariat care să îndeplinească şi atribuţii specifice în domeniul apărării împotriva incendiilor sau pot încheia un contract cu o persoană fizică sau juridică atestată, în condiţiile legii.
In functie de riscurile de incendiu stabilite la nivelul firmei si de activitatile desfasurate in cadrul firmei, angajatorul trebuie sa respecte prevederile de la lit.a)-c)
Timpul alocat pentru desfasurarea activitatii PSI-SU in cadrul firmei, daca angajatorul recurge la prevederile al.(2) poate fi stabilit numai de catre angajator, tot in functie de riscurile de incendiu si de activitatile desfasurate, cu avizul IJSU.
Angajatorul este in masura sa aprecieze in functie de riscurile de incendiu identificate si evaluate cat timp, zilnic, poate lucratorul desemnat sa presteze activitate psi-su. Personal, nu cred ca in 2 ore/zi , un cadru tehnic psi se poate achita de toate sarcinile care-i revin, chiar daca firma are doar cativa angajati, sa zicem 10 repartizati pe mai multe locuri de munca/ posturi de lucru/ meserii, in mai multe puncte de lucru ale firmei.
O firma cu aprox. 100 angajati trebuie sa aiba un cadru tehnic angajat cu norma intreaga, sau poate avea un contract de colaborare (sa zicem de 4 ore) cu un cadru tehnic extern, dar care nu are serviciu extern?
Multumesc frumos
La 100 de angajati, ar fi bine sa aveti minim 1 cadru tehnic psi-su angajat cu CIM care sa fie permanent printre lucratori. Pentru activitati specifice din domeniul psi-su puteti contacta un serviciu extern/ unul sau mai multi lucratori externi, in functie de riscurile de incendiu identificate si evaluate care sa detina autorizatie de la IGSU, sa fie inregistrati la Registrul comertului si ca platitori de taxe si impozite la ANAF. Se incheie contracte de prestari servicii nu contracte de colaborare.
La 100 de angajati cati aveti, o "colaborare" cu un cadru tehnic angajat pentru 4 ore/ zi este ca sa va aflati in treaba nu ca sa rezolvati probleme psi-su cu care s e confrunta firma dvs.
Activitatea psi-su este o profesie ce trebuie tratata ca atare daca se doreste a nu se inregistra evenimente care ar putea costa firma mult mai mult decat salariul lunar al cardrelor tehnice psi-su angajate cu CIM cu norma intreaga.
Multumesc frumos
Angajarea unui cadru tehnic se face cu respectarea Ordinului MAI nr. 106/2007 pentru aprobarea Criteriilor de stabilire a consiliilor locale şi operatorilor economici care au obligaţia de a angaja cel puţin un cadru tehnic sau personal de specialitate cu atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor.
ART. 1
Operatorii economici au obligaţia să angajeze cel puţin un cadru tehnic sau personal de specialitate cu atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor, dacă îndeplinesc unul dintre următoarele criterii:
a) deţin sau îşi desfăşoară activitatea în:
1. clădiri civile din categoriile de importanţă excepţională şi deosebită (A/B), încadrate conform reglementărilor tehnice specifice, indiferent de aria construită, regimul de înălţime sau destinaţie;
2. clădiri pentru comerţ cu suprafaţa desfăşurată mai mare de 1.000 mp;
3. structuri de primire turistică cu funcţiuni de cazare de tipul: hoteluri, hoteluri-apartament, moteluri, hosteluri, minihoteluri, bungalow-uri, cabane turistice, sate de vacanţă, pensiuni turistice, pensiuni agroturistice şi altele similare, inclusiv unităţile de alimentaţie din incinta acestora, cu peste 200 de locuri la nivelul operatorului economic;
4. clădiri sau spaţii amenajate în clădiri, având destinaţia de îngrijire a sănătăţii, cu peste 100 de paturi;
5. teatre, cu peste 200 de locuri;
6. săli de sport, săli de spectacol, clădiri pentru activităţi sportive cu peste 600 de locuri;
b) desfăşoară activităţi în construcţii şi instalaţii cu risc mediu şi mare de incendiu, definit conform reglementărilor tehnice specifice şi au peste 50 de angajaţi.

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Cadru tehnic psi nicradu nicradu Avem un salariat care este angajat cu program 8 ore/zi si are o functie administrativa. Firma l-a trimis sa faca un curs de cadru tehnic cu atributii ... (vezi toată discuția)
Cadru tehnic psi Mariana08 Mariana08 Buna ziua, In orice societate comerciala este necesara angajarea sau efectuarea de catre un angajat al cursului de cadru tehnic PSI? Multumesc (vezi toată discuția)
Cum renunt legal la munca de psi? Sara.CD Sara.CD Buna ziua, sunt angajat cu 8 h, la o institutie bugetara. Pe langa functia de baza mai sunt desemnat ca avand atributii de cadru tehnic psi, aceasta munca ... (vezi toată discuția)