avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 194 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Paşapoarte, cărţi de ... Cum se obtine cetățenia româna
Discuție deschisă în Paşapoarte, cărţi de identitate, acte de stare civilă - formalităţi, obţinere, probleme

Cum se obtine cetățenia româna

Buna ziua,fratele meu e insurat in Ucraina si au 2 copii, el are buletin de Galati unde stau eu e luat in spatiu la mine....acum sotia lui are nevoie de pasaport dar ii trebuie cetățenia română. Ce trebuie sa faca....si ce acte le trebuiesc....Multumesc frumos
Ultima modificare: Joi, 19 Iulie 2018
George 3, utilizator
Cel mai recent răspuns: George 3 , utilizator 09:18, 20 Iulie 2018
Actele necesare pentru depunerea cererii de acordare a cetăţeniei române

ACTE NECESARE:

două fotografii color de dată recentă format 3.5 cm X 4.5 cm
Paşaport în original și copie legalizată şi traducere în limba română, legalizată;
Permis de şedere pentru cetăţeni străini în copie legalizată;
Adeverinţă din care să rezulte domiciliul legal în România de cel puţin 8 ani sau, în cazul în care este căsătorit cu un cetăţean român, de cel puţin 5 ani de la data căsătoriei, respectiv data de la care s-a acordat dreptul de şedere permanentă în România – eliberată de Inspectoratul General pentru Imigrări;
Declaraţie pe proprie răspundere, autentificată la notar, din care să rezulte că în prezent nu întreprinde şi nu sprijină acţiuni împotriva ordinii de drept, ori a siguranţei naţionale şi nici în trecut nu a desfăşurat asemenea activităţi;
Acte de stare civilă pentru titularul cererii (certificat de naştere, căsătorie, de schimbare nume/prenume sau divorţ, etc.) supralegalizate/apostilate şi cu traducere în limba română, legalizată; În situația în care din actele de stare civilă depuse la dosar nu reies clar mențiunile referitoare la nume, prenume, localitatea nașterii, nume/prenume părinți, se solicită declaraţie pe proprie răspundere, autentificată la notar, din care să rezulte datele de stare civilă sau adeverință de la ambasadă cu datele de stare civilă.
Dovada cetăţeniei române a soţului sau a soţiei (actul de identitate în copie legalizată), dacă este cazul;
Certificate de naştere ale minorilor, supralegalizate/apostilate și cu traducere în limba română, legalizată, dacă este cazul;
Acordul părinţilor privind acordarea cetăţeniei române pentru copii dat prin declaraţie autentificată la notar. Dacă acordul se dă în faţa autorităţilor altui stat este necesară apostila/supralegalizarea şi traducerea în limba română, legalizată;
Consimţământul minorului care a împlinit vârsta de 14 ani pentru acordarea cetăţeniei române, dacă este cazul, dat prin declaraţie autentificată la notar în prezenţa unui părinte;
Permis de ședere al copilului minor pe teritoriul României, valabil la data cererii, în copie
Cazier judiciar din străinătate în original, apostilat/supralegalizat şi cu traducere în limba română, legalizată;
Dovada locuinţei în copie legalizată prin una din următoarele variante:
A. Contract de închiriere înregistrat la Administraţia Financiară în copie legalizată.

B. Contract de vânzare-cumpărare în copie legalizată şi extras CF de informare al proprietarului pentru imobilul în cauză.

C. Contract de comodat în copie legalizată şi extras CF de informare al proprietarului pentru imobilul în cauză.

D. Declaraţie autentificată la notar de luare în spaţiu şi extras CF de informare al proprietarului pentru imobilul în cauză.

14. Dovada mijloacelor legale pentru o existenţă decentă în România, în condiţiile stabilite de legislaţia privind regimul străinilor (după caz); această dovadă trebuie să conţină veniturile realizate pe teritoriul României în ultimii 3 ani:

A. venituri din activităţi comerciale

I. actul constitutiv al societăţii comerciale în copie legalizată;

II. bilanţ contabil de la sfârşitul anului precedent, înregistrat la Administraţia Financiară.

III. hotărârea AGA de repartizare a dividendelor, respectiv procesul verbal al asociatului unic;

IV. dovada încasării dividendelor cuvenite;

V. dovada achitării impozitului pe dividendele încasate;

VI. certificat de atestare fiscală eliberat de Administraţia Finanţelor Publice de la sediul societăţii comerciale privind plata impozitelor şi taxelor către stat.

B. Contract individual de muncă, în copie legalizată, respectiv actele adiționale la C.I.M. de modificare a salariului brut, dacă este cazul, având viza Inspectoratului Teritorial de Muncă sau dovada înregistrării în Registrul general de evidență a salariaților în format electronic, precum şi adeverinţă din care să rezulte salariul lunar net.

C. Venituri din cedarea folosinţei bunurilor

I. declaraţia de venit global privind obţinerea de venituri din cedarea folosinţei bunurilor.

II. certificat de atestare fiscală pentru persoane fizice.

III. adeverinţă A.N.A.F. – venit realizat pe anul precedent.

IV.adeverinţă A.N.A.F. – venit estimat pentru anul în curs.

D. Talon de pensie sau alte dovezi;

IMPORTANT

Datele de stare civilă din documentele depuse trebuie să corespundă cu cele din certificatul de naştere.
Toate actele se depun într-un dosar cu şină.
Cerererile se depun personal şi doar în cazuri temeinic justificate prin acte doveditoare, în baza unei aprobări prealabile scrise, de un reprezentant legal (mandatar sau avocat) cu procură specială şi autentică la sediul Autorității Naționale pentru Cetățenie.
Actele întocmite în străinătate trebuie să poarte apostila aplicată de autoritatea desemnată de statul emitent, conform Convenţiei adoptată la Haga la 5 oct. 1961, ori să fie supralegalizate la Ministerul Afacerilor Externe. Supralegalizarea este necesară și pentru actele emise de misiunile diplomatice străine, acreditate în România.
Persoanele care solicită acordarea cetăţeniei române trebuie să cunoască limba română (scris şi citit), Constituţia României şi imnul naţional și să aibă noţiuni elementare de cultură şi civilizaţie românească (inclusiv istoria şi geografia României).
La depunerea cererilor este obligatorie includerea în ordinea de mai sus, la constituirea dosarelor, a tuturor documentelor prevăzute la punctele 1-12. În absența documentelor de mai sus, cererea de acordare a cetățeniei române nu va fi înregistrată de angajatul ANC, petentul fiind îndrumat în vederea reglementării situației și depunerea ulterioară a dosarului.
Multumesc

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Am nevoie de un răspuns - carte de identitate pentru cetățean albanez Ruxy 28 Ruxy 28 Sunt căsătorită cu un cetățean albanez pe legea română... după cât timp pot sa ii fac buletinul in românia? (vezi toată discuția)
Cetatenia. Neagudc Neagudc Ma voi casatori cu o Filipineza , ea momentan locuieste in Filipine. Cum pot obtine cetatenia pentru ea , Eu momentan locuiesc in Anglia si vreau sa o aduc cu ... (vezi toată discuția)
Cetatenia romana pentru cetatean non ue daniela.popa daniela.popa Buna ziua, As vrea sa stiu de ce mai are nevoie un cetatean non UE pentru a obtine cetatenia romana tinand cont ca locuieste din 2008 in Romania si are 3 ... (vezi toată discuția)