Lege nr. 361 din 11/12/2007
pentru ratificarea Convenţiei privind competenţa, legea aplicabilă, recunoaşterea, executarea şi cooperarea cu privire la răspunderea părintească şi măsurile privind protecţia copiilor, adoptată la Haga la 19 octombrie 1996
Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 895 din 28/12/2007
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Art. 1. - Se ratifică Convenţia privind competenţa, legea aplicabilă, recunoaşterea, executarea şi cooperarea cu privire la răspunderea părintească şi măsurile privind protecţia copiilor, adoptată la Haga la 19 octombrie 1996, semnată de România la 15 noiembrie 2006.
Art. 2. -(1) Cu ocazia depunerii instrumentului de ratificare, România formulează următoarele declaraţii:
a) în conformitate cu dispoziţiile alin. (1) al art. 29 din Convenţie, se desemnează Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului ca autoritate centrală pentru ducerea la îndeplinire a obligaţiilor stabilite prin aceasta;
b) în conformitate cu alin. (2) al art. 34 din Convenţie, România declară că cererile primite conform alin. (1) al art. 34 se transmit autorităţilor sale numai prin intermediul autorităţii sale centrale, respectiv Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului;
c) în temeiul alin. (3) al art. 40 din Convenţie, autoritatea română competentă să elibereze certificatul prevăzut la alin. (1) şi (2) ale aceluiaşi articol este Tribunalul Bucureşti;
d) în conformitate cu art. 44, cererile formulate potrivit art. 8 şi 9 se transmit prin intermediul Ministerului Justiţiei, iar cele formulate potrivit art. 33 se transmit prin intermediul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului.
(2) Cu ocazia depunerii instrumentelor de ratificare, în temeiul art. 2 din Decizia Consiliului 2003/93/CE din 12 decembrie 2002 autorizând statele membre, în interesul Comunităţii, să semneze Convenţia de la Haga din 1996 privind competenţa, legea aplicabilă, recunoaşterea, executarea şi cooperarea privind răspunderea părintească şi măsurile privind protecţia copiilor, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 48 din 21 februarie 2003, România declară următoarele:
"Articolele 23, 26 şi 52 ale Convenţiei permit statelor contractante un anumit grad de flexibilitate, menit a aplica o procedură mai simplă şi mai rapidă de recunoaştere şi executare a hotărârilor judecătoreşti. Regulile comunitare prevăd un sistem de recunoaştere şi executare care este cel puţin la fel de favorabil ca şi cel prevăzut de Convenţie. În consecinţă, o hotărâre pronunţată într-un stat membru al Uniunii Europene, referitoare la materia care priveşte Convenţia, este recunoscută şi executată în România, prin aplicarea regulilor interne relevante ale drepturilor comunitar."
Art. 3. - Cu ocazia depunerii instrumentului de aderare, România formulează următoarea rezervă:
"Potrivit art. 60 coroborat cu alin. (1) al art. 55 din Convenţie, România îşi rezervă:
a) competenţa autorităţilor sale de a lua măsuri pentru protejarea bunurilor copilului situate pe teritoriul său;
b) dreptul de a nu recunoaşte răspunderea părintească ori măsurile care sunt incompatibile cu măsurile luate de autorităţile sale privind aceste bunuri."
*
Prezenta lege transpune Decizia Consiliului 2003/93/CE din 12 decembrie 2002 autorizând statele membre, în interesul Comunităţii, să semneze Convenţia de la Haga din 1996 privind competenţa, legea aplicabilă, recunoaşterea, executarea şi cooperarea cu privire la răspunderea părintească şi măsurile privind protecţia copiilor, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 48 din 21 februarie 2003.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
Bucureşti, 11 decembrie 2007.
Nr. 361.
CONVENŢIA DE LA HAGA
privind competenţa, legea aplicabilă, recunoaşterea, executarea şi cooperarea cu privire la răspunderea părintească şi măsurile privind protecţia copiilor
___________
*)Traducere.
Statele semnatare ale prezentei convenţii,
luând în considerare necesitatea îmbunătăţirii protecţiei copiilor în situaţiile internaţionale,
dorind să evite conflictele dintre sistemele juridice în privinţa competenţei, legii aplicabile, recunoaşterii şi executării măsurilor de protecţie a copiilor,
reafirmând importanţa cooperării internaţionale pentru protecţia copiilor,
confirmând faptul că interesul superior al copilului trebuie să fie luat în considerare cu prioritate,
constatând necesitatea revizuirii Convenţiei din 5 octombrie 1961 privind competenţa autorităţilor şi legea aplicabilă în privinţa protecţiei minorilor,
dorind să stabilească prevederi comune în acest scop, luând în considerare Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului din 20 noiembrie 1989,
au convenit următoarele:
CAPITOLUL I
Domeniul de aplicare al Convenţiei
ARTICOLUL 1
(1) Prezenta convenţie are ca obiect:
a) determinarea statului ale cărui autorităţi sunt competente să ia măsurile de protecţie a persoanei sau a bunurilor copilului;
b) determinarea legii aplicabile de către aceste autorităţi în exerciţiul competenţei lor;
c) determinarea legii aplicabile răspunderii părinteşti;
d) asigurarea recunoaşterii şi executării unor asemenea măsuri de protecţie în toate statele contractante;
e) stabilirea cooperării necesare între autorităţile statelor contractante pentru a asigura atingerea obiectivelor Convenţiei.
(2) În sensul prezentei convenţii, termenul răspundere părintească include autoritatea părintească sau orice relaţie similară acestei autorităţi, prin care se determină drepturi, puteri şi obligaţii ale părinţilor, tutorelui sau ale altui reprezentant legal în legătură cu persoana sau bunurile copilului.
ARTICOLUL 2
Convenţia se aplică copiilor din momentul naşterii lor şi până la împlinirea vârstei de 18 ani.
ARTICOLUL 3
Măsurile prevăzute la art. 1 pot să se refere în mod deosebit la:
a) atribuirea, exerciţiul şi restrângerea, totală sau parţială, a răspunderii părinteşti, precum şi la delegarea acesteia;
b) dreptul de încredinţare, inclusiv dreptul privind ocrotirea persoanei copilului şi, în special, dreptul de a hotărî asupra locului de reşedinţă al copilului, precum şi dreptul de vizită, prin care se înţelege inclusiv dreptul de a lua copilul, pentru o perioadă determinată, într-un alt loc decât reşedinţa sa obişnuită;
c) tutelă, curatelă şi instituţii similare;
d) desemnarea şi atribuţiile oricărei/oricărui persoane sau organism care are sarcina să se ocupe de persoana copilului sau de bunurile acestuia, să îl reprezinte ori să îl asiste;
e) plasamentul copilului la familia substitutivă, într-o formă de protecţie instituţionalizată, protecţie prin "kafalah" ori o instituţie similară;
f) supravegherea de către autorităţile publice a ocrotirii copilului acordate de către orice persoană căreia acesta i-a fost încredinţat;
g) administrarea, conservarea sau acte de dispoziţie privind proprietatea copilului.
ARTICOLUL 4
Convenţia nu se aplică pentru:
a) stabilirea sau contestarea filiaţiei;
b) deciziile privind adopţia, măsurile pregătitoare pentru adopţie, anularea ori revocarea adopţiei;
c) numele şi prenumele copilului;
d) obţinerea capacităţii depline de exerciţiu;
e) obligaţiile de întreţinere;
f) legate sau succesiuni;
g) securitatea socială;
h) măsurile publice de natură generală în domeniul educaţiei şi sănătăţii;
i) măsurile luate ca urmare a unor infracţiuni săvârşite de copil;
j) deciziile privind dreptul de azil şi imigraţia.
CAPITOLUL II
Competenţa
ARTICOLUL 5
(1) Autorităţile judiciare sau administrative ale statelor contractante de la reşedinţa obişnuită a copilului au competenţa de a lua măsuri de protecţie a persoanei copilului sau a bunurilor acestuia.
(2) Sub rezerva art. 7 din Convenţie, în caz de schimbare a reşedinţei obişnuite a copilului în alt stat contractant, sunt competente autorităţile din statul noii reşedinţe obişnuite.
ARTICOLUL 6
(1) În situaţia copiilor refugiaţi sau a copiilor care, din cauza tulburărilor interne din ţara lor, sunt deplasaţi pe plan internaţional, autorităţile statului contractant pe teritoriul căruia se află în prezent aceşti copii ca rezultat al deplasării lor exercită competenţa prevăzută la alin. (1) al art. 5.
(2) Prevederile alineatului precedent se aplică, de asemenea, şi copiilor a căror reşedinţă obişnuită nu poate fi stabilită.
ARTICOLUL 7
(1) În cazul deplasării sau al neînapoierii ilicite a copilului, autorităţile statului contractant în care copilul îşi avea reşedinţa obişnuită imediat înaintea deplasării sau neînapoierii îşi păstrează competenţa până când copilul a dobândit o reşedinţă obişnuită într-un alt stat şi:
a) fiecare persoană, instituţie sau alt organism având dreptul de încredinţare a încuviinţat deplasarea sau neînapoierea; sau
b) copilul a locuit în acel alt stat o perioadă de cel puţin un an după ce persoana, instituţia sau alt organism având dreptul de încredinţare a avut sau ar fi trebuit să aibă cunoştinţă de locul unde se află copilul, dar nicio cerere de înapoiere introdusă în cursul acestei perioade nu este încă examinată, iar copilul s-a integrat în noul mediu.
(2) Deplasarea sau neînapoierea copilului este considerată ca fiind ilicită când:
a) are loc cu încălcarea dreptului de încredinţare a copilului atribuit unei persoane, instituţii sau altui organism, separat sau împreună, potrivit legii statului în care copilul îşi avea reşedinţa obişnuită, imediat înainte de deplasare sau neînapoiere; şi
b) acest drept era exercitat în mod efectiv, separat sau împreună, la momentul deplasării sau neînapoierii ori ar fi fost astfel exercitat dacă aceste evenimente nu ar fi survenit.
Dreptul de încredinţare menţionat la lit. a) poate să rezulte în special dintr-o atribuire de plin drept, dintr-o hotărâre judecătorească sau administrativă ori dintr-un acord în vigoare potrivit dreptului acelui stat.
(3) Cât timp autorităţile menţionate la alin. (1) îşi păstrează competenţa, autorităţile statului contractant în care copilul a fost deplasat sau în care a fost reţinut pot lua, atunci când este necesar, numai măsuri urgente pentru protecţia persoanei sau a bunurilor copilului, în conformitate cu art. 11.
ARTICOLUL 8
(1) Pe cale de excepţie, autoritatea statului contractant competentă potrivit art. 5 sau 6, dacă ea consideră că, în anumite situaţii, autoritatea altui stat contractant ar fi mai în măsură să aprecieze interesul superior al copilului, poate:
-fie să solicite acestei autorităţi, direct sau prin intermediul autorităţii centrale a acelui stat, să accepte competenţa de a lua acele măsuri de protecţie pe care le consideră necesare;
-fie să suspende soluţionarea cauzei şi să invite părţile să introducă o asemenea cerere înaintea autorităţii celuilalt stat.
(2) Statele contractante ale căror autorităţi pot fi sesizate conform prevederilor alineatului precedent sunt:
a) statul al cărui cetăţean este copilul;
b) statul în care sunt situate bunurile copilului;
c) statul ale cărui autorităţi sunt sesizate cu o cerere de divorţ sau separare legală a părinţilor copilului ori pentru anularea căsătoriei acestora;
d) statul cu care copilul are cele mai strânse legături.
(3) Autorităţile interesate pot proceda la un schimb de opinii.
(4) Autoritatea solicitată sau sesizată potrivit prevederilor alin. (1) poate să accepte competenţa în locul autorităţii competente conform art. 5 sau 6, dacă ea consideră că aceasta este în interesul superior al copilului.
ARTICOLUL 9
(1) Dacă autorităţile statului contractant menţionate la art. 8 alin. (2) consideră că în anumite situaţii sunt mai în măsură să aprecieze interesul superior al copilului, ele pot:
- fie să solicite autorităţii competente a statului contractant de la reşedinţa obişnuită a copilului, direct sau prin intermediul autorităţii centrale a acelui stat, să le permită să exercite competenţa de a lua măsurile de protecţie pe care le consideră a fi necesare;
- fie să invite părţile să introducă o asemenea cerere către autoritatea statului contractant de la reşedinţa obişnuită a copilului.
(2) Autorităţile interesate pot proceda la un schimb de opinii.
(3) Autoritatea care iniţiază cererea poate exercita competenţa în locul autorităţii statului contractant de la reşedinţa obişnuită a copilului numai dacă aceasta din urmă a acceptat această cerere.
ARTICOLUL 10
(1) Fără a aduce atingere prevederilor art. 5-9, autorităţile unui stat contractant competente să soluţioneze cererea de divorţ sau de separare legală a părinţilor unui copil cu reşedinţa obişnuită în alt stat contractant ori pentru anularea căsătoriei lor pot, dacă legea statului lor o permite, să ia măsuri de protecţie a persoanei copilului şi a bunurilor acestuia, dacă:
a) la momentul începerii procedurilor, unul dintre părinţi are reşedinţa obişnuită în acel stat, iar unul dintre părinţi exercită răspunderea părintească în legătură cu copilul; şi
b) competenţa acestor autorităţi de a lua asemenea măsuri a fost acceptată de către părinţi, precum şi de orice altă persoană care exercită răspunderea părintească în legătură cu copilul şi această competenţă este în interesul superior al acestuia.
(2) Competenţa prevăzută la alin. (1) de a lua măsuri de protecţie a copilului încetează de îndată ce hotărârea care admite sau respinge cererea de divorţ, de separare legală sau de anulare a căsătoriei a devenit definitivă ori procedura s-a încheiat din alt motiv.
ARTICOLUL 11
(1) În toate cazurile de urgenţă, autorităţile din orice stat contractant, pe al cărui teritoriu se află copilul sau bunurile sale, au competenţa de a lua măsurile necesare de protecţie.
(2) Măsurile luate conform alineatului precedent cu privire la un copil care are reşedinţa obişnuită într-un stat contractant îşi încetează efectele de îndată ce autorităţile competente potrivit art. 5-10 au luat măsurile impuse de situaţie.
(3) Măsurile luate conform alin. (1) cu privire la un copil care are reşedinţa obişnuită într-un stat necontractant îşi încetează efectele în fiecare stat contractant de îndată ce măsurile impuse de situaţie şi luate de autorităţile unui alt stat sunt recunoscute în statul contractant în cauză.
ARTICOLUL 12
(1) Sub rezerva dispoziţiilor art. 7, autorităţile unui stat contractant, pe al cărui teritoriu se află copilul sau bunurile acestuia, au competenţa de a lua măsuri cu caracter provizoriu pentru protecţia persoanei sau a bunurilor copilului, care au un efect teritorial limitat la statul în cauză, în măsura în care asemenea măsuri nu sunt incompatibile cu măsurile deja luate de către autorităţile care au competenţa potrivit art. 5-10.
(2) Măsurile luate potrivit alineatului precedent cu privire la un copil având reşedinţa obişnuită într-un stat contractant îşi încetează efectele de îndată ce autorităţile competente potrivit art. 5-10 au luat o decizie în privinţa măsurilor de protecţie care ar putea fi impuse de situaţie.
(3) Măsurile luate potrivit alin. (1) cu privire la un copil având reşedinţa obişnuită într-un stat necontractant îşi încetează efectele în statul contractant în care măsurile au fost luate de îndată ce măsurile impuse de situaţie şi luate de autorităţile altui stat sunt recunoscute în statul contractant în cauză.
ARTICOLUL 13
(1) Autorităţile dintr-un stat contractant competente potrivit art. 5-10 să ia măsuri de protecţie a persoanei sau a bunurilor copilului trebuie să se abţină de a se pronunţa, dacă, la momentul începerii procedurii, măsuri corespunzătoare situaţiei au fost cerute autorităţilor unui alt stat contractant, de asemenea având competenţă potrivit art. 5-10 la momentul solicitării, iar acestea sunt încă în curs de examinare.
(2) Prevederile alineatului precedent nu se aplică dacă autorităţile înaintea cărora a fost iniţial introdusă cererea pentru luarea măsurilor au renunţat la competenţă.
ARTICOLUL 14
Măsurile luate în aplicarea art. 5-10 rămân în vigoare conform prevederilor acestora, chiar dacă o schimbare de împrejurări a îndepărtat elementele pe care a fost întemeiată competenţa, atâta vreme cât autorităţile competente potrivit Convenţiei nu au modificat, înlocuit sau înlăturat asemenea măsuri.
CAPITOLUL III
Legea aplicabilă
ARTICOLUL 15
(1) În exercitarea competenţei care le-a fost atribuită potrivit dispoziţiilor cap. II, autorităţile statelor contractante aplică legea lor naţională.
(2) Cu toate acestea, în măsura în care protecţia persoanei sau a bunurilor copilului o impune, în mod excepţional, ele pot aplica sau pot lua în considerare legea unui alt stat cu care situaţia respectivă prezintă cea mai strânsă legătură.
(3) Dacă reşedinţa obişnuită a copilului se schimbă în alt stat contractant, legea acestui stat se aplică, din momentul modificării situaţiei, condiţiilor de aplicare a măsurilor luate în statul vechii reşedinţe obişnuite.
ARTICOLUL 16
(1) Atribuirea sau încetarea răspunderii părinteşti de plin drept, fără intervenţia autorităţii judecătoreşti sau administrative, este reglementată de legea statului unde copilul îşi are reşedinţa obişnuită.
(2) Atribuirea sau încetarea răspunderii părinteşti printr-un acord ori un act unilateral, fără intervenţia autorităţii judecătoreşti sau administrative, este reglementată de legea statului unde copilul avea reşedinţa obişnuită la momentul în care acordul sau actul unilateral îşi produce efectele.
(3) Răspunderea părintească care există potrivit legii statului de reşedinţă obişnuită a copilului se menţine şi după schimbarea reşedinţei obişnuite în alt stat.
(4) Dacă reşedinţa obişnuită a copilului se schimbă, atribuirea răspunderii părinteşti de plin drept unei persoane care nu este încă învestită cu această răspundere este reglementată de legea statului de la noua reşedinţă obişnuită.
ARTICOLUL 17
Exercitarea răspunderii părinteşti este reglementată de legea statului de la reşedinţa obişnuită a copilului. Dacă reşedinţa obişnuită a copilului se schimbă, situaţia este reglementată de legea statului de la noua reşedinţă obişnuită.
ARTICOLUL 18
Răspunderea părintească menţionată la art. 16 poate fi retrasă sau condiţiile exercitării ei pot fi modificate prin măsuri luate în vederea aplicării prezentei convenţii.
ARTICOLUL 19
(1) Validitatea unui act încheiat între un terţ şi o altă persoană, care ar avea calitatea de reprezentant legal al copilului potrivit legii statului în care actul a fost încheiat, nu poate fi contestată şi nici răspunderea terţului angajată pe motivul că cealaltă persoană nu avea calitatea de reprezentant legal al copilului potrivit legii desemnate de prevederile prezentului capitol, afară de cazul în care terţul a cunoscut ori trebuia să fi cunoscut că răspunderea părintească era reglementată de această lege.
(2) Alineatul precedent se aplică numai dacă actul a fost încheiat între persoane prezente pe teritoriul aceluiaşi stat.
ARTICOLUL 20
Prevederile prezentului capitol se aplică chiar dacă legea desemnată de ele este legea unui stat necontractant.
ARTICOLUL 21
(1) În sensul prezentului capitol, prin termenul lege se are în vedere legea în vigoare într-un stat, cu excepţia regulilor aplicabile conflictului de legi.
(2) Cu toate acestea, dacă legea aplicabilă conform art. 16 este cea a unui stat necontractant şi dacă regulile de conflict ale acelui stat desemnează legea unui alt stat necontractant, care aplică propria sa lege, se aplică legea celui din urmă stat. Dacă legea acestui stat necontractant nu este recunoscută ca fiind aplicabilă, legea aplicabilă va fi cea desemnată de art. 16.
ARTICOLUL 22
Aplicarea legii desemnate de prevederile prezentului capitol poate fi refuzată numai dacă această aplicare ar fi în mod vădit contrară ordinii publice, luând în considerare interesul superior al copilului.
CAPITOLUL IV
Recunoaşterea şi executarea
ARTICOLUL 23
(1) Măsurile luate de către autorităţile unui stat contractant sunt recunoscute de plin drept în alte state contractante.
(2) Recunoaşterea poate fi refuzată în următoarele cazuri:
a) dacă măsura a fost luată de către autoritatea a cărei competenţă nu a fost stabilită pe unul dintre temeiurile prevăzute pentru aceasta în cap. II;
b) dacă măsura a fost luată, cu excepţia unei situaţii de urgenţă, în cadrul unei proceduri judecătoreşti sau administrative, fără să se fi dat posibilitatea copilului de a fi audiat, prin încălcarea principiilor fundamentale de procedură ale statului solicitat;
c) la cererea oricărei persoane care susţine că măsura i-a încălcat răspunderea părintească, dacă o asemenea măsură a fost luată, cu excepţia unei situaţii de urgenţă, fără să se fi dat posibilitatea acestei persoane de a fi audiată;
d) dacă o asemenea recunoaştere este în mod vădit contrară ordinii publice a statului solicitat, luând în considerare interesul superior al copilului;
e) dacă măsura este incompatibilă cu o măsură ulterioară luată de un stat necontractant unde copilul îşi are reşedinţa obişnuită, când această măsură ulterioară îndeplineşte condiţiile de recunoaştere în statul solicitat;
f) dacă procedura prevăzută la art. 33 nu a fost respectată.
ARTICOLUL 24
Fără a aduce atingere prevederilor art. 23 alin. (1), orice persoană interesată poate solicita autorităţilor competente ale unui stat contractant să decidă asupra recunoaşterii sau nerecunoaşterii unei măsuri luate în alt stat contractant. Procedura este reglementată de legea statului solicitat.
ARTICOLUL 25
Autoritatea statului solicitat este ţinută de constatările de fapt pe baza cărora autoritatea statului care a luat măsura şi-a întemeiat competenţa.
ARTICOLUL 26
(1) Dacă măsurile luate într-un stat contractant şi care sunt executorii presupun acte de executare într-un alt stat contractant, ele sunt în acest alt stat declarate executorii sau înregistrate în vederea executării, la solicitarea oricărei părţi interesate, potrivit procedurii prevăzute de legea acestui stat.
(2) Fiecare stat contractant aplică la declaraţia de exequatur sau de înregistrare o procedură simplă şi rapidă.
(3) Declaraţia de exequatur ori de înregistrare nu poate fi refuzată decât pentru unul dintre motivele prevăzute la art. 23 alin. (2).
ARTICOLUL 27
Fără a aduce atingere situaţiilor în care revizuirea este necesară în aplicarea articolelor precedente, măsurile luate nu se revizuiesc pe fond.
ARTICOLUL 28
Măsurile luate într-un stat contractant şi declarate ca executorii sau înregistrate în vederea executării în alt stat contractant sunt puse în executare ca şi cum ar fi fost luate de atribuţiile acestui stat. Punerea în executare se face potrivit legii statului solicitat, în limitele stabilite de acesta, luând în considerare interesul superior al copilului.
CAPITOLUL V
Cooperarea
ARTICOLUL 29
(1) Fiecare stat contractant îşi desemnează o autoritate centrală cu sarcina de a duce la îndeplinire obligaţiile care îi sunt impuse de către prezenta convenţie.
(2) Statele federale, statele cu mai multe sisteme de drept sau statele având unităţi teritoriale autonome sunt libere să desemneze mai mult de o autoritate centrală şi să specifice întinderea teritorială sau personală a atribuţiilor lor. Când un stat a numit mai mult de o autoritate centrală, acesta desemnează autoritatea centrală căreia îi poate fi adresată orice comunicare în vederea transmiterii ei către autoritatea centrală competentă în cadrul acestui stat.
ARTICOLUL 30
(1) Autorităţile centrale trebuie să coopereze între ele şi să promoveze cooperarea dintre autorităţile competente în statele lor în scopul realizării obiectivelor Convenţiei.
(2) Acestea trebuie, în legătură cu aplicarea Convenţiei, să ia măsurile potrivite pentru a furniza informaţii cu privire la legislaţia proprie, precum şi cu privire la serviciile disponibile în domeniul protecţiei copiilor.
ARTICOLUL 31
Autoritatea centrală a unui stat contractant ia, fie direct, fie cu sprijinul autorităţilor publice sau al altor organisme, măsurile potrivite pentru:
a) a facilita comunicarea şi a oferi asistenţa prevăzută pentru aceasta în art. 8 şi 9 şi în acest capitol;
b) a facilita, prin mediere, conciliere sau alte mijloace asemănătoare, înţelegeri asupra soluţiilor privind protecţia persoanei sau a bunurilor copilului în situaţiile cărora li se aplică dispoziţiile Convenţiei;
c) a ajuta, la cererea autorităţii competente a altui stat contractant, la localizarea copilului, atunci când există indicii că acesta se află pe teritoriul statului solicitat şi are nevoie de protecţie.
ARTICOLUL 32
La cererea motivată a autorităţii centrale sau a unei alte autorităţi competente dintr-un stat contractant cu care copilul are strânse legături, autoritatea centrală a statului contractant unde copilul îşi are reşedinţa obişnuită şi unde acesta se află în prezent poate, direct sau cu ajutorul autorităţilor publice ori al altor organisme:
a) să furnizeze un raport privind situaţia copilului;
b) să solicite autorităţii competente din statul său să ia în considerare posibilitatea de a lua măsuri privind protecţia persoanei sau a bunurilor copilului.
ARTICOLUL 33
(1) Dacă autoritatea competentă potrivit art. 5-10 are în vedere plasamentul copilului într-o familie substitutivă sau într-o instituţie ori măsuri de ocrotire prin "kafalah" sau o instituţie similară şi dacă un asemenea plasament ori asemenea măsuri de ocrotire au loc în alt stat contractant, trebuie în prealabil să se consulte cu autoritatea centrală sau cu altă autoritate competentă din cel din urmă stat. În acest sens, trebuie să transmită un raport privind copilul împreună cu motivele privind plasamentul sau măsurile de îngrijire propuse.
(2) Decizia privind plasamentul sau măsurile de ocrotire poate fi luată în statul solicitant numai dacă autoritatea centrală sau altă autoritate competentă a statului solicitat a consimţit la plasament sau la măsurile de ocrotire, ţinând seama de interesul superior al copilului.
ARTICOLUL 34
(1) În cazul în care se intenţionează a se lua o măsură de protecţie, dacă situaţia o cere, autorităţile competente potrivit Convenţiei pot solicita autorităţilor celorlalte state contractante care au informaţii relevante pentru protecţia copilului să le fie comunicate aceste informaţii.
(2) Fiecare stat contractant va putea să declare ca cererile prevăzute în primul alineat să fie comunicate autorităţilor sale numai prin intermediul autorităţii sale centrale.
ARTICOLUL 35
(1) Autorităţile competente ale unui stat contractant pot să ceară autorităţilor competente ale altui stat contractant să asigure asistenţă în aplicarea măsurilor de protecţie luate potrivit prezentei convenţii, în mod deosebit în ceea ce priveşte asigurarea exercitării efective a dreptului de vizită, precum şi a dreptului de a menţine legături personale directe şi regulate cu copilul.
(2) Autorităţile unui stat contractant pe teritoriul căruia copilul nu îşi are reşedinţa obişnuită pot, la cererea părintelui rezident în acel stat şi care doreşte să obţină ori să menţină legăturile personale cu copilul, să culeagă informaţii ori probe şi să se pronunţe asupra capacităţii acelui părinte de a exercita dreptul de avea legături personale cu copilul, precum şi asupra condiţiilor în care acest drept poate fi exercitat de către acel părinte. O autoritate care are competenţă potrivit art. 5-10 de a decide asupra dreptului de a avea legături personale cu copilul este obligată, înainte de a se pronunţa, să ia în considerare aceste informaţii, probe sau concluzii.
(3) O autoritate care are competenţă potrivit art. 5-10 de a hotărî asupra dreptului de a avea legături personale cu copilul poate să suspende procedura până la soluţionarea unei cereri formulate conform alin. (2), în special atunci când ea este sesizată cu o cerere prin care se urmăreşte modificarea sau încetarea dreptului de a avea legături personale cu copilul, conferit de autorităţile statului vechii reşedinţe obişnuite.
(4) Nicio dispoziţie a prezentului articol nu împiedică o autoritate competentă potrivit art. 5-10 de a lua măsuri provizorii până la soluţionarea unei cereri formulate conform alin. (2).
ARTICOLUL 36
În toate cazurile în care copilul este expus unui pericol grav, autorităţile competente din statul contractant în care au fost luate sau urmează să fie luate măsuri de protecţie faţă de acel copil, dacă au fost informate despre schimbarea reşedinţei copilului sau despre prezenţa copilului într-un alt stat, informează la rândul lor autorităţile acelui stat despre pericol şi despre măsurile luate sau în curs de a fi luate.
ARTICOLUL 37
O autoritate nu poate solicita ori transmite informaţii obţinute conform prevederilor acestui capitol, dacă în opinia sa aceasta este de natură să ducă la punerea în primejdie a persoanei sau a bunurilor copilului ori să aducă atingere gravă libertăţii sau vieţii unuia dintre membrii familiei copilului.
ARTICOLUL 38
(1) Fără a aduce atingere posibilităţii de a stabili cheltuieli rezonabile pentru serviciile oferite, autorităţile centrale, precum şi alte autorităţi publice ale statelor contractante suportă propriile cheltuieli care decurg din aplicarea dispoziţiilor prezentului capitol.
(2) Un stat contractant poate încheia acorduri cu unul sau mai multe state contracante cu privire la repartizarea acestor cheltuieli.
ARTICOLUL 39
Orice stat contractant poate încheia acorduri cu unul sau mai multe state contractante în scopul îmbunătăţirii aplicării prevederilor acestui capitol în cadrul colaborării reciproce. Statele care au încheiat un astfel de acord vor notifica o copie de pe acesta depozitarului Convenţiei.
CAPITOLUL VI
Dispoziţii generale
ARTICOLUL 40
(1) Autorităţile statului contractant unde copilul îşi are reşedinţa obişnuită sau cele ale statului contractant unde a fost luată o măsură de protecţie pot să elibereze persoanei care exercită drepturile şi îndatoririle părinteşti ori persoanei căreia i-a fost încredinţat spre ocrotire copilul, ca persoană şi bunuri, la cererea sa, un certificat care să arate calitatea şi limitele în care această persoană poate acţiona, precum şi puterile care îi sunt conferite.
(2) Capacitatea şi puterile arătate în certificatul sus-menţionat sunt prezumate a fi învestite în acea persoană până la proba contrarie.
(3) Fiecare stat contractant desemnează autorităţile împuternicite să elibereze acest certificat.
ARTICOLUL 41
Datele cu caracter personal culese şi transmise potrivit Convenţiei nu vor putea fi utilizate în alt scop decât cel pentru care au fost culese şi transmise.
ARTICOLUL 42
Autorităţile cărora le-au fost transmise aceste informaţii sunt ţinute să păstreze confidenţialitatea asupra lor, potrivit legii aplicabile în statul respectiv.
ARTICOLUL 43
Toate documentele înaintate ori eliberate potrivit prezentei convenţii sunt scutite de orice legalizare ori de alte formalităţi similare.
ARTICOLUL 44
Fiecare stat contractant poate să îşi desemneze autorităţile cărora cererile prevăzute la art. 8, 9 şi 34 din Convenţie trebuie să le fie transmise.
ARTICOLUL 45
(1) Desemnarea autorităţilor prevăzute la art. 29 şi 44 va fi comunicată Biroului permanent al Conferinţei de drept internaţional privat de la Haga.
(2) Declaraţia prevăzută la art. 34 alin. (2) va fi făcută către depozitarul Convenţiei.
ARTICOLUL 46
Un stat contractant în care se aplică mai multe sisteme de drept sau ansambluri de reguli diferite în domeniul protecţiei copilului şi a proprietăţii acestuia nu este ţinut să aplice prevederile Convenţiei conflictelor privind numai aceste sisteme de drept ori ansambluri de reguli.
ARTICOLUL 47
Referitor la statul în care două sau mai multe sisteme de drept ori ansambluri de reguli ce au legătură cu domeniul reglementat de Convenţie se aplică în unităţi teritoriale diferite:
1. orice referire la reşedinţa obişnuită în acel stat priveşte reşedinţa obişnuită într-o unitate teritorială;
2. orice referire la prezenţa copilului în acel stat priveşte prezenţa copilului într-o unitate teritorială;
3. orice referire la situarea proprietăţii ori a bunurilor copilului în acel stat priveşte situarea proprietăţii copilului într-o unitate teritorială;
4. orice referire la statul al cărui cetăţean este copilul priveşte unitatea teritorială desemnată de legea statului respectiv sau, în absenţa unor prevederi legale exprese, unitatea teritorială cu care copilul are cele mai strânse legături;
5. orice referire la statul a cărui autoritate este sesizată cu o cerere de divorţ sau de separare legală a părinţilor copilului ori de anulare a căsătoriei acestora priveşte unitatea teritorială a cărei autoritate este sesizată cu o astfel de cerere;
6. orice referire la statul cu care copilul are legături strânse priveşte unitatea teritorială cu care copilul are astfel de legături;
7. orice referire la statul pe teritoriul căruia copilul a fost deplasat ori reţinut priveşte unitatea teritorială în care copilul a fost deplasat ori reţinut;
8. orice referire la organismele ori autorităţile acelui stat, altele decât autorităţile centrale, priveşte organismele sau autorităţile autorizate să acţioneze în unitatea teritorială respectivă;
9. orice referire la legea, procedura sau autoritatea statului în care a fost luată o măsură de protecţie priveşte legea, procedura sau autoritatea din unitatea teritorială în care a fost luată măsura respectivă;
10. orice referire la legea, procedura sau autoritatea statului solicitat priveşte legea, procedura ori autoritatea din unitatea teritorială în care este cerută recunoaşterea sau executarea actului respectiv.
ARTICOLUL 48
În scopul identificării legii aplicabile potrivit cap. III, atunci când un stat are două sau mai multe unităţi teritoriale, fiecare având propriul său sistem de drept şi reguli pentru domeniile acoperite de Convenţie, sunt aplicabile următoarele reguli:
a) dacă prevederile legale în vigoare într-un stat coincid cu cele aplicabile în unitatea teritorială, se aplică legea unităţii teritoriale respective;
b) în absenţa unor astfel de prevederi legale, se aplică legea unităţii teritoriale, astfel cum a fost definită la art. 47.
ARTICOLUL 49
În scopul identificării legii aplicabile potrivit cap. III referitor la statul în care există două sau mai multe sisteme de drept şi reguli cărora li se supun diferite categorii de persoane în ceea ce priveşte domeniile acoperite de prezenta convenţie, se aplică următoarele reguli:
a) în prezenţa regulilor în vigoare în acel stat care identifică care dintre aceste legi este aplicabilă, se aplică această lege;
b) în absenţa unor astfel de reguli, se aplică legea sau regulile de drept cu care copilul are cele mai strânse legături.
ARTICOLUL 50
Această convenţie nu afectează aplicarea prevederilor Convenţiei din 25 octombrie 1980 privind aspectele civile ale răpirii de copii între statele contractante ale celor două convenţii. Totuşi, nimic nu împiedică invocarea prevederilor acestei convenţii în scopul obţinerii înapoierii copilului care a fost deplasat ori reţinut ilicit sau pentru a organiza dreptul de vizită.
ARTICOLUL 51
În ceea ce priveşte relaţia dintre statele contractante, această convenţie înlocuieşte Convenţia din 5 octombrie 1961 privind competenţa autorităţilor şi legea aplicabilă pentru protecţia minorilor, precum şi Convenţia privind tutela minorilor, semnată la Haga la 12 iunie 1902, fără a aduce atingere recunoaşterii măsurilor luate potrivit Convenţiei din 1961 sus-menţionate.
ARTICOLUL 52
(1) Această convenţie nu derogă de la niciun instrument internaţional la care statele contractante sunt părţi şi care conţine prevederi privind domeniile reglementate de prezenta convenţie, cu excepţia cazului în care există o declaraţie contrară făcută de statele părţi ale acestui instrument.
(2) Această convenţie nu afectează posibilitatea ca unul sau mai multe state contractante să încheie între ele acorduri care să cuprindă, în ce îi priveşte pe copiii cu reşedinţa obişnuită în unul dintre statele părţi ale unui astfel de acord, dispoziţii referitoare la materiile reglementate de prezenta convenţie.
(3) Acordurile încheiate de unul sau mai multe state contractante în domeniile reglementate de prezenta convenţie nu afectează, în raporturile acestor state cu alte state contractante, aplicarea dispoziţiilor prezentei convenţii.
(4) Prevederile alineatelor precedente se aplică, de asemenea, şi legilor uniforme întemeiate pe legături regionale ori de altă natură între statele interesate.
ARTICOLUL 53
(1) Convenţia se aplică măsurilor de protecţie numai dacă acestea au fost luate într-un stat după ce Convenţia a intrat în vigoare în acel stat.
(2) Convenţia se aplică recunoaşterii şi executării măsurilor luate după intrarea ei în vigoare, în raporturile dintre statul unde măsurile au fost luate şi statul solicitat.
ARTICOLUL 54
(1) Orice comunicare trimisă autorităţii centrale ori altor autorităţi dintr-un stat contractant se va face în limba de origine şi va fi însoţită de traducerea în limba oficială sau în una dintre limbile oficiale ale acestui stat ori, dacă acest lucru nu este posibil, în limba franceză sau engleză.
(2) Totuşi, un stat contractant poate, sub rezerva prevăzută de art. 60, să se opună utilizării fie a limbii franceze, fie a limbii engleze.
ARTICOLUL 55
(1) Potrivit art. 60, un stat contractant va putea:
a) să rezerve competenţa autorităţilor sale de a lua măsuri pentru protecţia bunurilor copilului, situate pe teritoriul său;
b) să îşi rezerve dreptul de a nu recunoaşte răspunderea părintească ori măsurile care sunt incompatibile cu măsurile luate de autorităţile sale privind aceste bunuri.
(2) Rezerva va putea fi restrânsă la anumite categorii de bunuri.
ARTICOLUL 56
Secretarul general al Conferinţei de drept internaţional privat de la Haga convoacă periodic o comisie specială în scopul examinării funcţionării practice a Convenţiei.
CAPITOLUL VII
Dispoziţii finale
ARTICOLUL 57
(1) Convenţia este deschisă spre semnare statelor care erau membre ale Conferinţei de drept internaţional privat de la Haga la momentul celei de-a optsprezecea sesiuni a acesteia.
(2) Ea va fi ratificată, acceptată ori aprobată, iar instrumentele de ratificare, acceptare sau aprobare vor fi depuse la Ministerul Afacerilor Externe al Regatului Ţărilor de Jos, depozitar al Convenţiei.
ARTICOLUL 58
(1) Orice stat va putea adera la Convenţie după intrarea sa în vigoare, conform art. 61 alin. (1).
(2) Instrumentul de aderare va fi depus la depozitarul Convenţiei.
(3) Aderarea nu va avea efecte decât în raporturile dintre statul aderant şi statele contractante care nu au ridicat obiecţii la aderare în termen de 6 luni după primirea notificării prevăzute la art. 63 lit. b). O asemenea obiecţie va putea fi ridicată, de asemenea, de către orice stat în momentul ratificării, acceptării sau aprobării Convenţiei, ulterior aderării. Aceste obiecţii vor fi notificate depozitarului.
ARTICOLUL 59
(1) Un stat care are două sau mai multe unităţi teritoriale în care diferite sisteme de drept se aplică materiilor reglementate de prezenta convenţie va putea, în momentul semnării, ratificării, acceptării, aprobării sau aderării, să declare că prezenta convenţie se va aplica tuturor unităţilor sale teritoriale ori numai uneia sau mai multora dintre acestea şi va putea, în orice moment, să modifice această declaraţie făcând o nouă declaraţie.
(2) Aceste declaraţii vor fi notificate depozitarului Convenţiei şi vor indica expres unităţile teritoriale cărora Convenţia li se aplică.
(3) Dacă un stat nu face declaraţia prevăzută de prezentul articol, Convenţia se va aplica pe întreg teritoriul acestui stat.
ARTICOLUL 60
(1) Orice stat contractant va putea, cel mai târziu la momentul ratificării, acceptării, aprobării sau aderării ori la momentul unei declaraţii făcute în conformitate cu art. 59, să facă fie una, fie ambele rezerve prevăzute la art. 54 alin. (2) şi art. 55. Nicio altă rezervă nu va fi admisă.
(2) Orice stat va putea, în orice moment, să retragă o rezervă pe care a făcut-o. Această retragere va fi notificată depozitarului Convenţiei.
(3) Rezerva îşi încetează efectele în prima zi a celei de-a treia luni calendaristice începând de la momentul notificării menţioante în alineatul precedent.
ARTICOLUL 61
(1) Convenţia va intra în vigoare în prima zi a lunii următoare expirării unei perioade de 3 luni după depunerea celui de-al treilea instrument de ratificare, acceptare ori aprobare, prevăzut la art. 57.
(2) Ulterior, Convenţia va intra în vigoare:
a) pentru fiecare stat care ratifică, acceptă ori aprobă subsecvent, în prima zi a lunii următoare expirării unei perioade de 3 luni după depunerea instrumentului de ratificare, acceptare, aprobare ori aderare;
b) pentru fiecare stat aderant, în prima zi a lunii următoare expirării unei perioade de 3 luni după expirarea termenului de 6 luni prevăzut de art. 58 alin. (3);
c) pentru unităţile teritoriale asupra cărora Convenţia a fost extinsă, conform art. 59, în prima zi a lunii următoare expirării unui termen de 3 luni după notificarea prevăzută de acest articol.
ARTICOLUL 62
(1) Orice stat parte la Convenţie o va putea denunţa printr-o notificare adresată, în scris, depozitarului. Denunţarea va putea să se limiteze la anumite unităţi teritoriale cărora li se aplică prezenta convenţie.
(2) Denunţarea va produce efect în prima zi a lunii următoare expirării unei perioade de 12 luni după data primirii notificării de către depozitar. Atunci când este specificată în notificare o perioadă mai lungă pentru producerea efectului denunţării, aceasta va avea efect la expirarea perioadei menţionate.
ARTICOLUL 63
Depozitarul va notifica statelor membre ale Conferinţei de drept internaţional privat de la Haga şi statelor care au aderat conform art. 58 următoarele:
a) semnările, ratificările, acceptările şi aprobările prevăzute de art. 57;
b) aderările şi obiecţiile la aderări prevăzute de art. 58;
c) data intrării în vigoare a Convenţiei potrivit art. 61;
d) declaraţiile prevăzute de art. 34 alin. (2) şi art. 59;
e) acordurile prevăzute de art. 39;
f) rezervele prevăzute de art. 54 alin. (2) şi art. 55, precum şi retragerea rezervelor prevăzute de art. 60 alin. (2);
g) denunţările prevăzute de art. 62.
Drept care, subsemnaţii, legal împuterniciţi, au semnat prezenta convenţie.
Întocmită la Haga la 19 octombrie 1996, în limbile engleză şi franceză, ambele texte având valoare egală, într-un singur exemplar, care se va depune în arhivele Guvernului Regatului Ţărilor de Jos şi a cărui copie certificată pentru conformitate va fi comunicată, pe cale diplomatică, fiecărui stat membru reprezentat la cea de-a optsprezecea sesiune a Conferinţei de drept internaţional privat de la Haga. ;)
Act Internaţional
Convenţie din 29/05/1993
Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 298 din 21/10/1994
Convenţie de la Haga asupra protecţiei copiilor şi cooperării în materia adopţiei internaţionale*) (încheiată la 29 mai 1993 la Haga)
___________
*)Traducere
Statele semnatare ale prezentei convenţii,
recunoscând că, pentru înflorirea armonioasă a personalităţii sale, copilul trebuie să crească într-un mediu familial, într-un climat de fericire, de iubire şi de înţelegere,
reamintind că fiecare stat ar trebui să ia, cu prioritate, măsuri corespunzătoare pentru a permite menţinerea copilului în familia sa de origine,
recunoscând că adopţia internaţională poate prezenta avantajul de a oferi o familie permanentă copilului pentru care nu poate fi găsită o familie potrivită în statul său de origine,
convinse de necesitatea luării de măsuri care să garanteze că adopţiile internaţionale se înfăptuiesc în interesul superior al copilului şi respectarea drepturilor sale fundamentale, precum şi pentru prevenirea răpirii, vânzării sau traficului de copii,
dornice să stabilească, în acest scop, dispoziţii comune ţinând seama de principiile recunoscute prin instrumentele internaţionale, în special prin Convenţia Naţiunilor Unite cu privire la drepturile copilului, din 20 noiembrie 1989, şi prin Declaraţia Naţiunilor Unite asupra principiilor sociale şi juridice aplicabile protecţiei şi bunei stări a copiilor, privite îndeosebi din punctul de vedere al practicilor în materie de adopţie şi de plasament familial pe plan naţional şi internaţional (Rezoluţia Adunării Generale nr. 41/85 din 3 decembrie 1986),
au convenit asupra următoarelor dispoziţii:
CAPITOLUL I
Câmpul de aplicare a convenţiei
ARTICOLUL 1
Prezenta convenţie are drept obiect:
a) să stabilească garanţii pentru ca adopţiile internaţionale să se înfăptuiască în interesul superior al copilului şi în respectul drepturilor fundamentale care îi sunt recunoscute în dreptul internaţional;
b) să instaureze un sistem de cooperare între statele contractante pentru a asigura respectul acestor garanţii şi să prevină astfel răpirea, vânzarea sau traficul de copii;
c) să asigure recunoaşterea în statele contractante a adopţiilor realizate potrivit convenţiei.
ARTICOLUL 2
1. Convenţia se aplică în cazul în care un copil având reşedinţa obişnuită într-un stat contractant (statul de origine) a fost, este sau urmează a fi deplasat către un alt stat contractant (statul primitor), fie după adopţia sa în statul de origine de către soţi sau de către o persoană având reşedinţa obişnuită în statul primitor, fie în vederea unei asemenea adopţii în statul primitor sau în statul de origine.
2. Convenţia priveşte numai adopţiile ce stabilesc o legătură de filiaţie.
ARTICOLUL 3
Convenţia încetează să se aplice dacă acceptările prevăzute la art. 17 lit. c) nu au fost date înainte ca să fi atins copilul vârsta de optsprezece ani.
CAPITOLUL II
Condiţiile adopţiilor internaţionale
ARTICOLUL 4
Adopţiile vizate prin convenţie nu pot avea loc decât dacă autorităţile competente ale statului de origine:
a) au stabilit că copilul este adoptabil;
b) au constatat, după luarea în considerare a posibilităţilor plasamentului copilului în statul său de origine, că o adopţie internaţională corespunde interesului superior al copilului;
c) s-au asigurat că:
1. persoanele, instituţiile şi autorităţile al căror consimţământ este cerut pentru adopţie au primit sfaturile necesare şi au fost corespunzător informate asupra consecinţelor consimţământului lor, în special asupra menţinerii sau ruperii, ca urmare a unei adopţii, a legăturilor de drept între copil şi familia sa de origine;
2. şi-au dat în mod liber consimţământul în formele legale cerute şi că acest consimţământ a fost dat sau constatat în scris;
3. consimţămintele nu au fost obţinute prin contraplată sau contraprestaţie de orice fel şi că nu au fost retrase; şi
4. consimţământul mamei, dacă este cerut, nu a fost dat decât după naşterea copilului; şi
d) s-au asigurat, ţinând seamă de vârsta şi de maturitatea copilului, că:
1. acesta s-a bucurat de sfaturi şi a fost bine informat asupra consecinţelor adopţiei şi ale consimţământului său la adopţie, dacă acesta este cerut;
2. dorinţele şi părerile copilului au fost luate în considerare;
3. consimţământul copilului la adopţie, când este cerut, s-a dat în mod liber, în formele legal cerute şi că acest consimţământ a fost dat sau constatat în scris; şi
4. acest consimţământ nu a fost obţinut prin contraplată sau contraprestaţie de orice fel.
ARTICOLUL 5
Adopţiile vizate prin convenţie nu pot avea loc decât dacă autorităţile competente ale statului primitor:
a) au constatat că viitorii părinţi adoptivi sunt corespunzători şi apţi să adopte;
b) s-au asigurat că viitorii părinţi adoptivi s-au bucurat de sfaturile necesare; şi
c) au constatat că copilul este sau va fi autorizat să intre şi să locuiască permanent în acest stat.
CAPITOLUL III
Autorităţi centrale şi organisme agreate
ARTICOLUL 6
1. Fiecare stat contractant desemnează o autoritate centrală însărcinată să aducă la îndeplinire obligaţiile ce-i sunt impuse prin convenţie.
2. Un stat federal, un stat în care mai multe sisteme de drept se află în vigoare sau un stat având unităţi teritoriale autonome este liber să desemneze mai mult de o autoritate centrală şi să specifice întinderea teritorială sau personală a funcţiilor lor. Statul care se foloseşte de această facultate desemnează autoritatea centrală căreia îi poate fi adresată orice comunicare spre a fi transmisă autorităţii centrale competente în cadrul acestui stat.
ARTICOLUL 7
1. Autorităţile centrale vor trebui să coopereze între ele şi să promoveze o colaborare între autorităţile competente ale statelor lor pentru a asigura protecţia copiilor şi să realizeze celelalte obiective ale convenţiei.
2. Ele iau în mod direct toate măsurile corespunzătoare pentru:
a) a pune la dispoziţie informaţii asupra legislaţiei statelor lor în materie de adopţie şi alte informaţii generale, precum statistici şi formulare tip;
b) a se informa reciproc asupra funcţionării convenţiei şi, în măsura posibilului, a înlătura obstacolele în aplicarea sa.
ARTICOLUL 8
Autorităţile centrale vor lua, fie direct fie cu concursul autorităţilor publice, toate măsurile corespunzătoare pentru a preveni câştigurile materiale necuvenite cu prilejul unei adopţii şi a împiedica orice practică contrară obiectivelor convenţiei.
ARTICOLUL 9
Autorităţile centrale vor lua, fie direct fie cu concursul autorităţilor publice sau al unor organisme agreate corespunzător în statul lor, toate măsurile cuvenite, în special pentru:
a) a aduna, a păstra şi a efectua schimb de informaţii referitoare la situaţia copilului şi a viitorilor părinţi adoptivi, în măsura necesară încheierii adopţiei;
b) a înlesni, a urmări şi a activiza procedura în vederea adopţiei;
c) a promova în statele lor dezvoltarea unor servicii de îndrumare şi de urmărire în continuare a adopţiei;
d) a efectua schimburi de rapoarte generale de evaluare asupra experienţelor în materie de adopţie internaţională;
e) a răspunde, în măsura permisă prin legea statului lor, cererilor având ca obiect informaţii asupra unei situaţii speciale privind adopţia, formulate de alte autorităţi centrale sau de autorităţi publice.
ARTICOLUL 10
Pot beneficia de agrement şi îl pot păstra numai organismele care demonstrează aptitudinea lor de a înlesni în mod corect misiunile ce li s-ar putea încredinţa.
ARTICOLUL 11
Un organism agreat urmează:
a) să urmărească exclusiv scopuri nelucrative în condiţiile şi în limitele fixate de autorităţile competente ale statului de agrement;
b) să fie condus şi girat de către persoane calificate prin integritatea lor morală, pregătire profesională sau experienţă pentru a acţiona în domeniul adopţiei internaţionale; şi
c) să fie sub supravegherea unor autorităţi competente ale acestui stat în ceea ce priveşte alcătuirea, funcţionarea şi situaţia sa financiară.
ARTICOLUL 12
Un organism agreat într-un stat contractant nu va putea acţiona într-un alt stat contractat decât dacă autorităţile competente ale celor două state l-au autorizat.
ARTICOLUL 13
Desemnarea de către autorităţile centrale şi, dacă este cazul, întinderea funcţiilor lor, precum şi numele şi adresa organismelor agreate se comunică de către fiecare stat contractant Biroului permanent al Conferinţei de la Haga de drept internaţional privat.
CAPITOLUL IV
Condiţii procedurale ale adopţiei internaţionale
ARTICOLUL 14
Persoanele cu reşedinţa obişnuită într-un stat contractant, care doresc să adopte un copil a cărui reşedinţă obişnuită este situată în alt stat contractant, urmează să se adreseze autorităţii centrale a statului în care îşi au reşedinţa obişnuită.
ARTICOLUL 15
1. Dacă autoritatea centrală a statului primitor consideră că reclamanţii sunt calificaţi şi apţi să adopte, întocmeşte un raport cuprinzând informaţii cu privire la identitatea lor, capacitatea legală şi aptitudinea lor de a adopta, situaţia lor personală, familială şi medicală, mediul social, motivele care îi determină, aptitudinea de a-şi asuma o adopţie internaţională, precum şi cu privire la copiii pe care ar fi apţi să-i ia în sarcina lor.
2. Ea transmite raportul autorităţii centrale a statului de origine.
ARTICOLUL 16
1. Dacă autoritatea centrală a statului de origine consideră că copilul este adoptabil:
a) ea întocmeşte un raport cuprinzând informaţii asupra copilului privind identitatea, adoptabilitatea, mediul său social, evoluţia personală şi familială, trecutul său medical şi al familiei sale, precum şi cu privire la necesităţile sale speciale;
b) ţine seama, în modul cuvenit, de condiţiile de educaţie a copilului, precum şi de originea sa etnică, religioasă şi culturală;
c) se asigură că consimţămintele vizate la art. 4 au fost obţinute; şi
d) constată, în special pe baza rapoartelor privind copilul şi pe viitorii părinţi adoptivi, că plasarea avută în vedere este în interesul superior al copilului.
2. Ea transmite autorităţii centrale a statului primitor raportul său asupra copilului, dovada consimţămintelor cerute şi motivarea avizului său privitor la plasare, acordând atenţie să nu se dezvăluie identitatea mamei şi a tatălui, dacă în statul de origine această identitate nu poate fi divulgată.
ARTICOLUL 17
Orice hotărâre de încredinţare a unui copil unor viitori părinţi adoptivi nu se poate lua în statul de origine decât:
a) dacă autoritatea centrală a acestui stat s-a asigurat de acordul viitorilor părinţi adoptivi;
b) dacă autoritatea centrală a statului primitor a încuviinţat această hotărâre, atunci când legea acestui stat sau autoritatea centrală a statului de origine o cere;
c) dacă autorităţile centrale ale celor două state au încuviinţat ca procedura în vederea adopţiei să urmeze mai departe; şi
d) dacă s-a constatat, conform art. 5, că viitorii părinţi adoptivi sunt calificaţi şi apţi să adopte şi că copilul este sau va fi autorizat să intre şi să locuiască permanent în statul primitor.
ARTICOLUL 18
Autorităţile centrale ale celor două state vor lua toate măsurile necesare astfel încât copilul să primească încuviinţarea de ieşire din statul de origine, precum şi pe cea de intrare şi de a locui permanent în statul primitor.
ARTICOLUL 19
1. Deplasarea copilului spre statul primitor nu poate avea loc decât în cazul în care au fost îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 17.
2. Autorităţile centrale ale celor două state veghează ca deplasarea să se efectueze în deplină siguranţă, în condiţii corespunzătoare şi, dacă este cu putinţă, în compania părinţilor adoptivi sau a viitorilor părinţi adoptivi.
3. Dacă această deplasare nu va avea loc, rapoartele prevăzute la art. 15 şi 16 se vor restitui autorităţilor expeditoare.
ARTICOLUL 20
Autorităţile centrale se informează reciproc asupra procedurii de adopţie şi a măsurilor luate pentru a fi dusă până la capăt, precum şi asupra desfăşurării perioadei probatorii, când aceasta este cerută.
ARTICOLUL 21
1. Când adopţia urmează să aibă loc după deplasarea copilului în statul primitor şi autoritatea centrală a acestui stat consideră că menţinerea copilului în familia primitoare nu mai este în interesul său superior, ia măsurile utile protecţiei copilului, urmărind, în special:
a) să reia copilul de la persoanele care doreau să-l adopte şi să se îngrijească provizoriu de el;
b) consultându-se cu autoritatea centrală a statului de origine, să asigure fără întârziere un nou plasament al copilului în vederea adopţiei sale sau, dacă nu este posibil, o încredinţare alternativă de durată; o adopţie nu se poate realiza decât dacă autoritatea centrală a statului de origine a fost înştiinţată în modul convenit privitor la noii părinţi adoptivi;
c) în ultimă instanţă, să asigure înapoierea copilului, dacă interesul său o cere.
2. Ţinând seama, în special, de vârsta şi de maturitatea copilului, acesta va fi consultat şi, dacă este cazul, se va obţine consimţământul său cu privire la măsurile ce se vor lua conform prezentului articol.
ARTICOLUL 22
1. Funcţiile conferite autorităţii centrale prin prezentul capitol pot fi exercitate de către autorităţi publice sau organisme agreate potrivit cap. III, în măsura prevăzută în legea statului său.
2. Un stat contractant poate declara depozitarului convenţiei că funcţiile conferite autorităţii centrale prin art. 15-21 pot, de asemenea, să fie exercitate în acest stat, în măsura prevăzută de lege şi sub controlul autorităţilor competente ale acestui stat, de către organisme sau persoane care:
a) îndeplinesc condiţiile de moralitate, de competenţă profesională, de experienţă şi de responsabilitate cerute de acest stat; şi
b) sunt calificate prin integritatea lor morală şi prin pregătirea profesională sau experienţa lor să acţioneze în domeniul adopţiei internaţionale.
3. Statul contractant care face declaraţia prevăzută la paragraful 2 informează cu regularitate Biroul permanent al Conferinţei de la Haga de drept internaţional privat cu privire la numele şi adresele acestor organisme şi persoane.
4. Un stat contractant poate declara depozitarului convenţiei că adopţiile copiilor a căror reşedinţă obişnuită este situată pe teritoriul său nu se pot realiza decât dacă funcţiile conferite autorităţilor centrale sunt exercitate potrivit paragrafului 1.
5. Cu toate acestea, orice declaraţie efectuată potrivit paragrafului 2, rapoartele prevăzute la art. 15 şi 16 vor fi, în toate cazurile, întocmite sub răspunderea autorităţii centrale sau a altor autorităţi sau organisme conform paragrafului 1.
CAPITOLUL V
Recunoaşterea şi efectele adopţiei
ARTICOLUL 23
1. O adopţie certificată conform convenţiei de către autoritatea competentă a statului contractant în care a avut loc este recunoscută de drept în celelalte state contractante. Certificatul va specifica când şi de către cine au fost date acceptările prevăzute în art. 17 lit. c).
2. Orice stat contractant, în momentul semnării, ratificării, acceptării, aprobării sau aderării, va notifica depozitarului convenţiei identitatea şi funcţiile autorităţii sau autorităţilor care, în acest stat, sunt competente să elibereze certificatul. El va notifica, de asemenea, orice modificare în desemnarea acestor autorităţi.
ARTICOLUL 24
Recunoaşterea unei adopţii nu poate fi refuzată într-un stat contractant decât dacă adopţia este în mod vădit contrară ordinii sale publice, ţinând seama de interesul superior al copilului.
ARTICOLUL 25
Orice stat contractant poate declara depozitarului convenţiei că nu va fi ţinut să recunoască, în virtutea acesteia, adopţiile făcute în baza unui acord încheiat în aplicarea art. 39 paragraful 2.
ARTICOLUL 26
1. Recunoaşterea adopţiei implică recunoaşterea:
a) legăturii de filiaţie între copil şi părinţii săi adoptivi;
b) răspunderii părinteşti a părinţilor adoptivi faţă de copil;
c) ruperii legăturii preexistente de filiaţie între copil şi mama şi tatăl său, dacă adopţia produce acest efect în statul contractant unde a avut loc.
2. Dacă adopţia are drept efect ruperea legăturii preexistente de filiaţie, copilul se bucură, în statul primitor şi în oricare alt stat contractant unde adopţia este recunoscută, de drepturi echivalente celor care rezultă din adopţiile care produc acest efect în fiecare dintre aceste state.
3. Paragrafele precedente nu aduc atingere aplicării oricărei dispoziţii mai favorabile copilului, în vigoare în statul contractant care recunoaşte adopţia.
ARTICOLUL 27
1. Când adopţia făcută în statul de origine nu are drept efect ruperea legăturii de filiaţie preexistentă, ea poate, în statul primitor care recunoaşte adopţia potrivit convenţiei, să fie schimbată într-o adopţie care produce acest efect:
a) dacă dreptul statului primitor o permite; şi
b) dacă consimţămintele prevăzute la art. 4 lit. c) şi d) au fost sau sunt date în vederea unei atare adopţii.
2. Articolul 23 se aplică hotărârii de schimbare.
CAPITOLUL VI
Dispoziţii generale
ARTICOLUL 28
Convenţia nu derogă de la legile statului de origine care cer ca adopţia unui copil cu reşedinţa obişnuită în acest stat trebuie să se facă în acest stat sau care interzic plasamentul copilului în statul primitor sau deplasarea lui înspre acest stat mai înainte de adopţia lui.
ARTICOLUL 29
Nici un contact între viitorii părinţi adoptivi şi părinţii copilului sau orice altă persoană căreia i-a fost încredinţat nu poate avea loc atât timp cât dispoziţiile art. 4 lit. a)-c) şi ale art. 5 lit. a) nu au fost respectate, afară dacă adopţia are loc între membrii aceleiaşi familii sau dacă condiţiile fixate de către autoritatea competentă a statului de origine sunt îndeplinite.
ARTICOLUL 30
1. Autorităţile competente ale unui stat contractant veghează să se păstreze informaţiile pe care le deţin cu privire la originea copilului, în special cele în legătură cu identitatea mamei şi a tatălui său, precum şi datele asupra trecutului medical al copilului şi al familiei sale.
2. Ele asigură accesul copilului sau al reprezentantului său la aceste informaţii, cu îndrumări corespunzătoare, în măsura permisă de legea statului lor.
ARTICOLUL 31
Sub rezerva prevederilor art. 30, datele personale adunate sau transmise conform convenţiei, îndeosebi cele vizate de art. 15 şi 16, nu pot fi folosite în alte scopuri decât acelea pentru care au fost strânse sau transmise.
ARTICOLUL 32
1. Nimeni nu poate obţine un câştig material necuvenit dintr-o activitate privind o adopţie internaţională.
2. Se pot cere şi plăti numai cheltuielile ocazionate, inclusiv onorariile rezonabile ale persoanelor care au luat parte la adopţie.
3. ªefii, administratorii şi salariaţii unor organisme care participă la o adopţie nu pot primi o remunerare disproporţionată în raport cu serviciile aduse.
ARTICOLUL 33
Orice autoritate competentă, care constată că una dintre dispoziţiile convenţiei a fost sau riscă în mod vădit să fie încălcată, informează de îndată autoritatea centrală a statului său. Acestei autorităţi centrale îi revine răspunderea de a veghea să fie luate măsurile corespunzătoare.
ARTICOLUL 34
Dacă autoritatea competentă a statului destinatar al unui document cere, se va transmite o traducere certificată conform. În afara cazului de scutire, cheltuielile de traducere sunt în sarcina viitorilor părinţi adoptivi.
ARTICOLUL 35
Autorităţile competente ale statelor contractante acţionează cu rapiditate în procedurile de adopţie.
ARTICOLUL 36
Cât priveşte un stat unde în materie de adopţie există două sau mai multe sisteme de drept aplicabile în unităţi teritoriale diferite:
a) orice referire la reşedinţa obişnuită în acest stat vizează reşedinţa obişnuită într-o unitate teritorială a acestui stat;
b) orice referire la legea acestui stat vizează legea în vigoare în unitatea teritorială respectivă;
c) orice referire la autorităţile competente sau la autorităţile publice ale acestui stat vizează autorităţile abilitate să acţioneze în unitatea teritorială în cauză;
d) orice referire la organismele agreate ale acestui stat vizează organismele agreate în unitatea teritorială în cauză.
ARTICOLUL 37
Cât priveşte un stat în care în materie de adopţie există două sau mai multe sisteme de drept aplicabile unor categorii diferite de persoane, orice referire la legea acestui stat vizează sistemul de drept desemnat prin dreptul acestuia.
ARTICOLUL 38
Un stat în care diferite unităţi teritoriale au reguli proprii de drept în materie de adopţie nu va fi ţinut să aplice convenţia când un stat al cărui sistem de drept este unificat nu ar fi ţinut să o aplice.
ARTICOLUL 39
1. Convenţia nu derogă de la instrumentele internaţionale la care statele contractante sunt părţi şi care cuprind dispoziţii referitoare la materiile reglementate prin prezenta convenţie, afară dacă o declaraţie contrară nu s-a făcut de statele legate prin atare instrumente.
2. Orice stat contractant va putea încheia cu unul sau mai multe alte state contractante acorduri în vederea favorizării aplicării convenţiei în raporturile lor reciproce. Aceste acorduri nu vor putea deroga decât de la dispoziţiile art. 14-16 şi 18-21. Statele care vor fi încheiat asemenea acorduri le vor transmite în copie depozitarului convenţiei.
ARTICOLUL 40
Nici o rezervă la convenţie nu poate fi încuviinţată.
ARTICOLUL 41
Convenţia se aplică de fiecare dată când o cerere vizată conform art. 14 a fost primită după intrarea în vigoare a convenţiei în statul de primire şi statul de origine.
ARTICOLUL 42
Secretarul general al Conferinţei de la Haga de drept internaţional privat convoacă periodic o comisie specială în vederea examinării funcţionării practice a convenţiei.
CAPITOLUL VII
Clauze finale
ARTICOLUL 43
1. Convenţia este deschisă semnării statelor care erau membre ale Conferinţei de la Haga de drept internaţional privat la data celei de-a şaptesprezecea sesiuni a sa şi celorlalte state care au participat la această sesiune.
2. Ea va fi ratificată, acceptată sau aprobată şi instrumentele de ratificare, de acceptare sau de aprobare se vor depune pe lângă Ministerul Afacerilor Externe al Olandei, depozitar al convenţiei.
ARTICOLUL 44
1. Orice alt stat va putea adera la convenţie după intrarea sa în vigoare în temeiul art. 46 paragraful 1.
2. Instrumentul de aderare se va depune pe lângă depozitar.
3. Aderarea nu va avea efect decât în raporturile dintre statul care aderă şi statele contractante care nu vor fi ridicat obiecţie împotriva sa înăuntrul a 6 luni de la primirea notificării prevăzute la art. 48 lit. b). O atare obiecţie va putea fi, de asemenea, ridicată de către orice stat în momentul unei ratificări, acceptări sau aprobări a convenţiei, ulterioară aderării. Aceste obiecţii se vor notifica depozitarului.
ARTICOLUL 45
1. Un stat care cuprinde două sau mai multe unităţi teritoriale, în care se aplică materiilor guvernate prin această convenţie sisteme de drept diferite, va putea, în momentul semnării, ratificării, acceptării, aprobării sau aderării, să declare că prezenta convenţie se va aplica tuturor unităţilor sale teritoriale sau numai uneia sau mai multora dintre ele, şi va putea oricând să modifice această declaraţie, făcând o nouă declaraţie.
2. Aceste declaraţii vor fi notificate depozitarului şi vor indica în mod expres unităţile teritoriale cărora li se aplică convenţia.
3. Dacă un stat nu face vreo declaraţie în temeiul prezentului articol, convenţia se va aplica ansamblului teritoriului acestui stat.
ARTICOLUL 46
1. Convenţia va intra în vigoare în prima zi a lunii următoare expirării unei perioade de 3 luni după depunerea celui de-al treilea instrument de ratificare, de acceptare sau de aprobare prevăzut la art. 43.
2. După aceasta, convenţia va intra în vigoare:
a) pentru fiecare stat care ratifică, acceptă sau aprobă ulterior sau care aderă, în prima zi a lunii următoare expirării unei perioade de 3 luni după depunerea instrumentului său de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare;
b) pentru unităţile teritoriale la care convenţia a fost extinsă potrivit art. 45, în prima zi a lunii următoare expirării unei perioade de 3 luni după notificarea vizată la acest articol.
ARTICOLUL 47
1. Orice stat parte la convenţie va putea să o denunţe printr-o notificare adresată în scris depozitarului.
2. Denunţarea va produce efect din prima zi a lunii următoare expirării unei perioade de 12 luni după data primirii notificării de către depozitar. Când o perioadă mai lungă pentru producerea efectului denunţării este specificată în notificare, denunţarea va produce efect la expirarea perioadei respective după data primirii notificării.
ARTICOLUL 48
Depozitarul va notifica statelor membre ale Conferinţei de la Haga de drept internaţional privat, celorlalte state care au participat la cea de-a şaptesprezecea sesiune, precum şi statelor care vor fi aderat potrivit dispoziţiilor art. 44:
a) semnăturile, ratificările, acceptările şi aprobările vizate la art. 43;
b) aderările şi obiecţiile la aderări vizate la art. 44;
c) data la care convenţia va intra în vigoare potrivit art. 46;
d) declaraţiile şi desemnările menţionate la art. 22, 23, 25 şi 45;
e) acordurile menţionate la art. 3;
f) denunţările vizate la art. 47.
Drept pentru care, subsemnaţii, legal împuterniciţi, au semnat prezenta convenţie.
Întocmită la Haga la 29 mai 1993, în limbile franceză şi engleză, ambele texte având aceeaşi valabilitate, într-un singur exemplar, care se va depune în arhivele Guvernului Olandei şi de pe care o copie certificată conform se va înmâna, pe cale diplomatică, fiecăruia dintre statele membre ale Conferinţei de la Haga de drept internaţional privat la data celei de-a şaptesprezecea sesiuni, precum şi fiecărui alt stat care a participat la această sesiune. ;)
avocatnet.ro explicăm legislația
rdmt 
alexuta32