Creștem împreună! Datorită vouă, comunitatea avocatnet.ro a înregistrat 12,8 milioane de vizite în primele 7 luni din 2025.
O poate contesta indiferent de momentul la care a devenit membru.
Art. 29 - (2) Dacă o hotărâre a Adunării Generale a Asociaţiei de Proprietari, o decizie a Comitetului Executiv sau a preşedintelui ESTE CONTRARĂ PREVEDERILOR PREZENTEI LEGI sau este de natură să prejudicieze interesele proprietarilor, ORICE PERSOANĂ CARE SE CONSIDERĂ VĂTĂMATĂ ÎNTR-UN DREPT AL SĂU poate sesiza cenzorul, compartimentele prevăzute la art. 10 sau POATE SOLICITA INSTANŢELOR JUDECĂTOREŞTI ANULAREA ÎN TOT SAU ÎN PARTE A HOTĂRÂRII SAU A DECIZIEI ŞI/SAU REPARAREA PAGUBEI CAUZATE. (3) ORICE PERSOANĂ CARE SE CONSIDERĂ VĂTĂMATĂ ÎNTR-UN DREPT AL SĂU DIN CAUZA NEÎNDEPLINIRII SAU ÎNDEPLINIRII DEFECTUOASE A ATRIBUŢIILOR DE CĂTRE PREŞEDINTE, MEMBRI AI COMITETULUI EXECUTIV, CENZOR SAU DE ADMINISTRATOR, SE POATE ADRESA ÎN SCRIS compartimentelor prevăzute la art. 10 sau INSTANŢELOR JUDECĂTOREŞTI.
Art. 52 - (1) Dacă o hotărâre a Adunării Generale este contrară legii, Statutului sau Acordului de Asociere a Asociaţiei de Proprietari ori este de natură să prejudicieze interesele proprietarilor, ORICE PERSOANĂ CARE SE CONSIDERĂ VĂTĂMATĂ într-un drept al său poate ataca în Justiţie acea hotărâre.
...ORICE PERSOANĂ CARE SE CONSIDERĂ VINOVATĂ POATE CERE NULITATEA ABSOLUTĂ A HOTĂRÂRILOR ADUNĂRILOR GENERALE SAU/ȘI A DECIZIILOR COMITETULUI EXECUTIV !