Tată venit în viața copilului, pentru prima dată, la trei ani și jumătate pretinde drept de vizită. Poate mama împiedica asta?

Liliana Gradinaru a scris:

In opinia mea, daca tot e sa discutam pe langa lege, moral au gresit asmbii parinti: tatal nu l-a vazut, mama nu a facut demersuri pentru adoptia copilului de catre actualul sot.

Copilul a fost crescut cu ajutorul bunicilor pana la 8 luni, deci pe actualul, care nu ii e sot, il cunoaste de vreo 2 ani si ceva, nu avea ce demersuri sa faca pt adoptie pt ca trebuia sa fi trecut 5 ani in care partenerul mamei sa creasca copilul ca sa fie vb de adoptie, plus ca e nevoie si de acordul tatalui biologic > nu stim daca si l-ar fi dat, sau instanta incuviinta adoptia si fara acordul lui.
Oricum ar fi, ar fi fost prematur sa se aduca in discutie adoptia, Tuturor le era bine asa, deocamdata, nu cred ca s-a pus problema.
Deci nu cred ca mama a gresit cu asta, macar de data asta, mama nu a gresit.

cert e ca la aproape 4 ani copilul trebuia macar sa stie ca tatal lui biologic e altul. Legal si moral. Dupa 4-6 ani e mai greu de digerat, inainte de 3 ani e un dat si atat.

Nu cred ca mama i-a zis vreodata celui mic ca iubitul ei e tatal copilului, nici nu cred ca s-a pus problema sa ii explice unui copil de 3 ani care are alte procupari la varsta asta,
ca are un tata biologic , dar de fapt nu are.. Nici nu avea de unde sti ca va aparea vreodata.
De regula, cand vine vremea, copii intreaba si li se raspunde, cred ca mai bine functioneaza asa.

In mod normal, unui copil caruia i s-a spus adevarul, ii e necesar sa isi vada tatal natural la varsta asta, asa cum spune legea. Cele doua, datoriile morale si legale merg mana in mana.

Chiar daca i se spunea adevarul ( chiar, care e adevarul ?) si ii era necesar sa isi vada tatal, nu vad cum se putea realiza asta daca tatal nu voia.
Tatal a aparut acum dar putea sa nu apara.

Ar fi interesant sa vedem daca i-a platit si pensie.

rezulta clar din topic ca nu a platit un sfant.

Pe scurt: Copilul are trei ani si jumatate si a venit pe lume dupa ce parintii au divortat, tatal parasind casatoria pentru o alta persoana. Nu l-a vazut si cunoscut niciodata si pentru a nu plati pensie alimentara, de comun acord cu amma a renuntat la orice solicitare referitor la acest copil, aceasta asumandu-si singura cresterea si educarea minorului.

Tatal biologic nu l-a cautat niciodata si nu a manifestat niciodata intentia de a participa in vreun fel in viata lui. Nici el si nici altcineva din familia acestuia. Pana acum, cand a aparut si isi cere drepturile de "tata", solicitand sa-l ia de la mama, sa-l vada, etc...

In opinia mea ar trebui sa apelati cat de repede la un psiholog care sa va asiste in a-i spune copilului despre tatal sau biologic. Apoi ar trebui sa negociati cu acesta din urma pentru o relatie buna ulterioara.
Nu va recomand sa ajungeti in instanta.

Perfect de acord cu aceasta opinie, pt ca e cert ca tatal biologic a aparut, are pretentii si copilul trebuie pregatit, nu are incotro.

againstPAS a scris:

in sfarsit o pozitie echilibrata. Este grotesc cum anumite mamici isi dau cu parerea legat de faptul ca un copil sa-si cunoasca sau nu tatal. Gen, mai bine fara ca oricum a gresit si nu mai e cale de intoarcere. Cateodaat e cale de intoarcere si daca copilul ajunge adult, dar la 3 ani.

cred ca dvs ati urmarit alt topic, nu vad ca cineva a zis undeva ca e bine sau nu sa isi cunoasca tatal, nu despre asta este vb.

Ca să nu fiu pe lângă subiect:
Mihali, în ce stadiu sunteţi acum? A depus tatăl biologic acţiune la judecătorie sau sunt numai nişte pretenţii verbale?
Ca să fiţi corect informată, arăt că azi, la noi în ţară, drepturile taţilor au luat avânt, şi datorită activităţii susţinute de lobby a unor asociaţii de taţi, care, cu mult timp la dispoziţie au creat acest curent. Vă spun acest lucru ca să ştiţi că de ce vă e frică, nu scăpaţi.
Nu contează că aproape 4 ani nici nu a vrut să vadă copilul, nici că nu s-a absolvit de nici o obligaţie părintească, dreptul de a lua copilul la programul de vizită ţine loc de casă, masă şi de tot ce are nevoie un copil. Astea fiind zise, ce puteţi face dvs.:
1.Să dovediţi că până acum, nu s-a interesat de copil, că nici nu-l cunoaşte
2.dacă bate la uşa dvs., şi sunteţi acasă, să-i deschideţi şi să-i spuneţi copilului cine e cel de la poartă-filmaţi, înregistraţi, căutaţi să aveţi martori
3.Nu stabiliţi nimic cu el la telefon, ci numai în scris, sms sau email;toată corespondenţa să o listaţi şi să o păstraţi în ordine
4.folosiţi un limbaj decent în corespondenţa cu el, fără reproşuri sau acuzaţii
5.Dacă începe procesul, încercaţi să faceţi să dureze cât mai mult
6.În cursul procesului, cereţi chiar dvs. evaluarea psihologică a copilului, să se vadă că acesta nu-l cunoaşte pe tata
7.contactaţi din timp un avocat serios, care să nu vă vândă - mai sunt şi asemenea cazuri
8.Dacă se ajunge la stabilirea unui program de relaţii, propuneţi chiar dvs. cum să se desfăşoare:treptat, primele X luni în zilele de...de la ora ...la ora,..., cu anunţul cu 24 ore înainte despre prezenţa la program sau absenţa de la program, absenţa de la program să prelungească perioada de acomodare cu zielele la care a absentat, să se respecte ora programului, în caz contrar să puteţi dvs. să organizaţi alt program copilului, dacă primeşte cu preluarea copilului fără mama, pe lângă anunţul antemenţionat să vă informeze despre activităţile pe care le va avea cu copilul, ca să-l puteţi pregăti psihic şi cu echipament adecvat, etc.

As vrea intai sa multumesc tuturor pentru opiniile exprimate, fie ca sunt pro sau contra.
Am citi mai sus un mesaj care afirma ca mama este "la fel de vinovata ca nu a facut demersuri pentru adoptie". Doresc sa mentionez faptul ca partenerul actual al mamei nu este inca sotul ei legal. Dupa experienta anterioara nu s-a grabit sa oficializeze o noua relatie, chiar daca aceasta merge foarte bine si ei se comporta ca o familie normala.
In cei aproape 4 ani, mama s-a ocupat de educatia copilului si a facut eforturi serioase impreuna cu bunicii materni pentru ca acest copil sa creasca si sa se dezvolte frumos.
Toate acestea in timp ce merge si la serviciu.
Pentru ca mama sa renunte la o eventuala pensie alimentara, tatal biologic a renuntat la orice drepturi asupra copilului, in fapt. A fost de acord sa ii dea mamei o procura pentru a putea iesi cu copilul din tara, dar nu a fost de acord cu o eventuala adoptie a copilului.
Desi dupa nasterea copilului, tatal biologic a avut ocaziua sa-si cunoasca copilul, acesta nu a facut-o si nu si-a manifestata niciodata aceasta dorinta. Nu poate pretinde ca i-a fost refuzat acest drept. El a fost foarte ocupat sa-si intretina amanta, sa-i ofere cadouri scumpe si sa o distreze. Acum a fost parasit de acesta si brusc i s-a trezit interesul pentru copil.
La momentul prezent, a a avut loc o prima intalnire a copilului cu tatal bilogic, weekend-ul trecut.
Citeam mai sus, deasemenea, ca la varsta de 4 ani copilului trebuie sa i se spuna care este tatal lui biologic, asta in conditiile in care el este crescut, educat si ingrijit de altcineva.
Nu cred ca acest lucru este in beneficiul copilului care nu poate intelege aceste informatii acum. Pentru el "mami si tati" sunt cei doi oameni dragi care il culca, il hranesc, cu care se joaca si care il vegheaza cand este bolnav.
Nu cred ca bulversarea acestuia in cazul in care "tatalui" ii va disparea interesul pentru el, este in beneficiul micutului.
La intalnirea celor doi, copilul nu a interactionat deloc cu acesta, stand permanent in preajma mamai si al tatalui de fapt. Este normal atat timp cat pentru el acesta este un strain. Nu stiu nici ce sentimente poate avea fata de copil, un individ care nu l-a vazut niciodata si nici macar nu stie cum arata. I-a facut cateva fotografii, l-a filmat si seara a incarcat pozele pe Facebook, desi mama nu face acest lucru. Atat a inteles el ca trebuie sa faca, vi se pare a fi un parinte responsabil? De eventuale obligatii materiale nu a pomenit nici o vorba. A stat si a privit cum copilul este extrem de fericit impreuna cu parintii lui, nu stiu ce anume i-o fi inspirat situatia. Eu cred ca tata si mama sunt cei care te cresc, nu cei care te fac.
Vom vedea cum anume vor decurge lucrurile de acum inainte, sperand ca vom reusi sa gasim solutii care sa nu-l afecteze pe cel mic.
Ne-ar fi util un psiholog cu care sa discutam cum anume va trebui abordata aceasta situatie.
Multumesc tuturor pentru interesul acordat, zi frumoasa sa aveti!

Va felicit pentru pozitia dvs frumoasa si generozitatea sufleteasca. Imi permit sa va sfatuiesc ca dincolo de sprijinul unui psiholog sa chemati biologicul la medic, la un sport, la unitatea de invatamant, sa-i cereti sa cumpere, sa aduca, sa duca etc nu in sensul angajarii unor cheltuieli mari, ci in sensul implicarii reale in viata copilului, din rolul de parinte.
Contrar asteptarilor unora, care nici dupa ani nu inteleg ce inseamna a fi parinte, copilul nu e doar o prezenta agreabila in parc sau pe durata unui program de vizitare. Copilul are si nevoi, si mofturi si proasta dispozitie si accese de obraznicie sau incapatanare, etc. Parinte nu inseamna am dus copilul in parc 3 ore si i-am adus o carticica si o napolitanta. Oferiti-i si aceasta perspectiva si vedeti cum reactioneaza, ce disponibilitate are, daca se implica sau nu etc Pornind de la propriile constatari veti stii cum sa procedati. Succes.
Cat priveste comentariul ”mama e la fel de vinovata” exista persoane care sustin drepturile date de adn-ul tatilor cu inversunarea scolilor musulmane, oarbe la orice argument. Ignorati-i, nu ii veti convinge niciodata!