divort incredintare minor

Va multumesc foarte mult pt. opiniile dvs. As indrazni sa va mai supun atentiei inca un aspect,in speranta ca nu va dau prea multa bataie de cap. In practica judiciara de pana acum, a fost incredintat in baza dreptului la relatii personale, un minor de 2 ani, prin ordonanta presedentiala?? Asta in conditiile in care minorul locuieste cu mama si tatal a avut posibilitatea sa il viziteze la domiciliul mamei(cu martori) iar ancheta soc este foarte fav. mamei? Minorul nu cunoaste un alt mediu iar cel in care vrea sa il duca tatal in fiecare week end si toata luna august este necunoscut de catre copil. Poate fi luat un copil atat de mic de langa mama pe perioade atat de lungi in conditiile in care exista un certificat IML care atesta ca tatal are porniri violente?
Stiu ca sunt multe intrebari si va multumesc pentru disponibilitate.

No harm intended, ladies :), dar in ceea ce priveste faptul ca judecatorii romani incredinteaza de obicei, in cazul unui divor, copilul mamei, lucrurile, in opinia mea, nu stau corect. Dau un simplu exemplu, si anume SUA, tara in care sistemul juridic este cu milenii inaintea celui din Romanica. Mama nu are automati drepturi speciale, cand e vorba despre incredintarea minorului.
Mai concret, am sa povestesc ceva. Am trait multa vreme intr-o tara occidentala foarte avansata din toate punctele de vedere. O tara unde femeile au drepturi clare, si unde hartuirea sexuala este extrem de rara, mai ales din cauza pedepselor severe. Am trait acolo, am fost educat acolo, gandesc ca cei de acolo, inclusiv in ceea ce priveste relatia mea, ca cetatean, cu statul (adica, stiu ca este o onoare si o obligatie sa imi platesc taxele si impozitele). Acolo am invata sa respect femeile, desi si acasa, in familia mea, unde am fost crescut si educat de cateva femei cu totul remarcabile. Bun. Am revenit in patrie (deh, aici m-am nascut), m-am casatorit, consider ca din dragoste, cu o intelectuala care, adevarat, este mai tanara. Ne-am potrivit din multe puncte de vedere, insa ceva, nu stiu ce, a inceput sa mearga foarte prost la un moment dat. Asta, ciudat, in contextul in care avem un copil cu totul superb din toate punctele de vedere. In fine, acum suntem in pragul divortului. Ea vrea sa divorteze de mine. Eu nu doresc acest lucru, iar motivul esential este legat de acest copil. Este adevarat, ea l-a nascut, insa eu l-am schimbat, eu l-am hranit, eu l-am plimbat, eu m-am jucat cu el, eu ma scol noaptea sa ii dau apa minerala, eu l-am invatat bune maniere, eu l-am spalat, eu l-am invatat sa numere, sa spuna povesti, sa vorbeasca o a doua limba, eu i-am cumparat jucarii si haine. Ea, restul... adica nici macar mancare, pentru ca detesta sa stea la bucatarie. Ea este foarte ocupata, tracasata cu clientii, interesata sa eludeze legea, castigand o gramada de bani la negru (lucru pe care il detest ca principiu, pentru ca am trait prea multa vreme printre oameni cinstiti ca sa "ma dau" acum dupa hoti, sau sa ii admir). Din pacate, din cate inteleg, copilul (care are automat si cetatenia statului unde am trait pana acum catava vreme) va ramane cu mama lui. Foarte bine? Eu zic ca foarte rau. Dupa parerea mea, si nu numai, mama lui are accese de iresponsabilitate totala (a dus copilul in larg 2 km anul trecut, la mare, lasandu-l in grija unor straini, iar ea a facut baie; l-a dat prin nu stiu ce tiribombe, copilul lovindu-se si spargandu-si buza, desi o atentionasem ca este interzis sa puna un tzanc in masinariile acelea; statea la computer, acum doi ani, iar copilul, nesupravegheat, a cazut din carut, avand si acum o cicatrice pe frunte; tzipa permanent la el, norocul fiind ca acest copil are un psihic remarcabil de echilibrat; fumeaza de stinge (a fumat la greu si in timpul sarcinii); conduce masina intr-un mod total iresponsabil, cu viteza si fara sa respecte reguli de circulatie; etc, etc.
Nu sunt un sfant. Dar nu am tradat-o cu o privire pe sotia mea, niciodata. Nu am facut-o pentru ea, ci pentru mine, pt ca nu vreau sa am, pe patul de moarte, constiinta incarcata. Nu fur, sunt un om corect, drept, respectat. Stiu, pe de alta parte, ca ar fi absurd si dureros daca (prin absurd...) copilul ar fi separat de mama lui, de care este atasat, asa cum este normal si bine intr-o familie. Dar, din cate inteleg, ea doreste nu numai sa obtina custodia copilului, si sa ceara interzicerea oricarui contact al meu cu copilul, urmand sa "minta atat cat este necesar" ca sa obtina o decizie de acest fel. Probabil ca va reusi, eu, cel putin, am intrat o singura data intr-o sala de judecata din Romania si m-am ingrozit ce mizerie, ce sleahta umana, ce proceduri medievale caracterizeaza justitia de aici. De altfe, ea a mai inaintat o data actiune de divort, si mi-a picat fatza, pe romaneste spus, citind ce minciuni grosolane a citat ca motive pentru sustinerea actiunii.
Dar, for Christ sake... cine pierde din aceasta ecuatie ? Eu, evident, pierd sufletul pentru care exist, pentru care sunt aici, in aceasta tara. Dar copilul va pierde si mai mult. Isi va pierde tatal care il iubeste cu adevarat, care si-ar da viata pentru el, fara sa stea o clipa sa ezite, care vrea sa il educe cat mai complet, care inghite zilnic amenintarile, injuriile, palmele, farfuriile sparte, etc, etc, ale unei femei clar duse cu pluta (si toate aceste mizerii pentru a mai fi cateva saptamani cu acest copil pe care nu l-am "proiectat", dar pe care, din moment ce l-am facut, merita tot ce am mai bun in mine). Nu mai spun ca "ea" a mai divortat o data, cu mare cantec, dupa ce facuse praf tot din casa, cu o bata de baseball. Sincer, mi-ar fi nu greu, ci foarte greu sa il cresc singur, dar pe ansamblu, eu cred ca acest copil are sanse mai bune in viata, are sanse mai mari sa nu ajunga un derbedeu sau un hotz, daca ar ramane cu mine. Evident, nici macar nu pot sa ma gandesc ca as putea sa il duc "dincolo", unde ar avea conditii mai bune de viata, pentru ca, nu-i asa, nu numai ca am dezavantajul ca sunt tata, ci, colac peste pupaza, si cetatean strain ! De ce nu am plecat cu totii pana acum ? Sotia mea reuseste sa castige aici enorm, parte din bani prin evaziune fiscala. Ea e multumita. Care roman nu ar fi.