avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 693 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Societăţi comerciale Îmi poate oferi cineva câteva sugestii în ...
Discuție deschisă în Societăţi comerciale

Îmi poate oferi cineva câteva sugestii în legătură cu comentarea acestei speţe?

Pe rol, judecarea apelului formulat de reclamanta P____ M______ împotriva sentinței nr. 852 din 19.12.2013 , pronunțată de Tribunalul O__ – Secția a II-a Civilă, de C_________ Administrativ și Fiscal, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul R___ M_____ și _______________ , PRIN A____________ S_____ P____ M______, având ca obiect excludere asociat.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns apelanta reclamantă P____ M______ , asistată de avocat V_____ A________ și intimatul pârât R___ M_____ , asistat de avocat P_______ M_____, lipsind intimata reclamantă ______________.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, constatându-se dosarul în stare de judecată, s-a acordat cuvântul asupra apelului.

Avocatul apelantei reclamante a solicitat admiterea apelului conform motivelor scrise, schimbarea sentinței apelate , în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată. A susținut că există motive temeinice pentru excluderea pârâtului din societate, întrucât, prin comportamentul său , a cauzat grave prejudicii activității acesteia, inclusiv intrarea în insolvență, fiind astfel întrunite cerințele prevăzute de art. 22 alin.1 lit c și d din Legea nr.31/1990.

Avocatul intimatului pârât solicită respingerea apelului și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală , având în vedere că, în calitatea sa de a____________ asociat , și-a îndeplinit obligațiile față de societate.


C U R T E A


Asupra apelului declarat, constată următoarele:

Prin sentința nr. 852 din 19.12.2013 , pronunțată de Tribunalul O__ – Secția a II-a Civilă, de C_________ Administrativ și Fiscal, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta P___ a M______ , în nume propriu , precum și în calitate de a____________ s_____ al reclamantei ______________ , în contradictoriu cu pârâtul R___ M_____.

Pentru a hotărî astfel , tribunalul a reținut că , în anul 2004 , părțile au înființat ______________ , al cărui obiect principal de activitate îl reprezintă telecomunicații –televiziune prin cablu, cei doi asociați având și calitatea de administratori.

Ambii administratori s-au ocupat de la înființare de activitatea societății, iar, la data de 30.03.2 009 , DGFP Slatina a solicitat instanței deschiderea procedurii insolvenței societății. Prin sentința 819/22 iunie 2009 , pronunțată în dosarul XXXXXXXXXXXXX al Tribunalului O__ , a fost admis ă cererea și s- a deschis procedura generală a insolvenței.

Din înscrisurile depuse la dosarul de insolvență , s-a reținut că rezultă eforturile depuse de ambii asociați pentru acoperirea debitului, din conținutul încheierilor de ședință reieșind că la diverse termene s-au prezentat fie reclamantul , fie pârâta și au depus chitanțe pentru a face dovada achitării debitului.

Pentru că debitul s-a achitat , prin sentința 347/5.03.2012 , irevocabilă ca urmare a respingerii recursului declarat de creditoare prin decizia nr. 751/18 iunie 2012, pronunțată de Curtea de Apel C______, judecătorul sindic a revocat sentința nr. 819/22.06.2009 și a închis procedura insolvenței.

În argumentarea soluției pronunțate, judecătorul sindic a reținut că în perioada insolvenței între asociați au apărut neînțelegeri ce au avut drept consecință desfacerea căsătoriei încheiată între aceștia, iar după desfacerea căsătoriei , potrivit declarațiilor martorilor , de conducerea societății s-a ocupat reclamanta, iar pârâtul a prestat diverse activități .

S-a constatat că reclamanta a solicitat excluderea pârâtului din societate pentru motivele prevăzute la art 222 lit c și d din Legea 3l/l990 , cu modificările ulterioare, însă în cauză nu se regăsește situația reglementată de a rt.222 lit c din lege , deoarece pârâtul are calitatea de a____________ al societății, iar potrivit art 11 din actul constitutiv poate reprezenta societatea, astfel că nu se poate discuta despre un amestec fără drept în activitatea acesteia.

De asemenea , nu a fost reținută încălcarea dispozițiilor art 80 și 82 din Legea 3l/l990 de către pârât, având în vedere că martorii nu au relatat aspecte din care să reiasă că acesta a folosit bunurile societății în alt mod decât acela în care a procedat reclamanta, ambii asociați desfășurând activități în interesul societăți.

Instanța a considerat că nu se poate susține că pârâtul a folosit patrimoniul societății în interes propriu , având în vedere că o astfel de neregularitate nu s-a constatat de către organele îndreptățite , respectiv de către organele de control fiscal ori de cele penale, la dosar nefiind depuse înscrisuri care să stabilească aceste aspecte.

S-a mai reținut că la dosar nu s-au administrat probe pentru a se dovedi săvârșirea de către pârât a unor fapte de natura celor prevăzute de art.222 lit d din Legea nr.31/1990 , neputându-se imputa pârâtului comiterea vreunei fraude în dauna societății. Aceasta, cu atât mai mult cu cât chiar reclamanta a recunoscut că , în prezent, pârâtul nu mai angajează societatea în raporturile cu terții , aceasta deținând ștampila și actele societății , astfel că eventualele motive de excludere ale pârâtului din societate nu mai sunt actuale, iar obiectul de activitate al societății poate fi realizat în continuare chiar fără excluderea pârâtului din societate, neînțelegerile dintre asociați fiind generate de desfacerea căsătoriei.

Instanța a apreciat că este cert că nu sunt probe din care să rezulte că pârâtul a acționat cu intenție în scopul fraudării intereselor societății, acest aspect reieșind și din faptul că nu s-a formulat o acțiune împotriva sa pentru a răspunde față de societate pentru prejudiciile suferite.

S-a concluzionat că societatea poate continua să existe, de administrare ocupându-se reclamanta, cu acordul pârâtului, astfel cum rezultă din răspunsurile la interogatoriu.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta P____ M______, în nume propriu și în calitate de a____________ al ______________, criticând hotărârea ca netemeinică și nelegală.

Recurenta și-a întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art.488 pct.6 și8 din NCPC, art.496 și art.489 alin.1 NCPC, susținând, în esență, că instanța de fond a analizat și interpretat materialul probatoriu administrat în cauză, reținând eronat că nu sunt întrunite cerințele art.222 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr.31/1990, modificată, pentru excluderea pârâtului din societate.

În motivarea cererii de recurs, a arătat că, urmare a comportamentului intimatul pârât, care , în perioada 2007-2008, și-a însușit sume de bani rezultate din activitatea societății, fără a plăti obligațiile fiscale , prin sentința nr.819/22.06.2009 a Tribunalului O__, s-a deschis procedura reorganizării judiciare și a falimentului împotriva ______________, fiind desemnat ca a____________ judiciar CORELI IPURL. A mai susținut, că în perioada în care societatea a fost administrată exclusiv de către pârât , a înregistrat o situație financiară dezastruoasă și că doar eforturilor sale personale, s-a datorat admiterea cererii prin care a solicitat revocarea sentinței de deschidere a procedurii generale a falimentului .

Pentru a justifica existența elementelor prevăzute de art.222 alin.1 lit. c) din Legea nr.31/1990 și excluderea intimatului pârât din societate, recurenta a invocat relațiile tensionate existente între asociați, foști soți , faptul că intimatul pârât a recunoscut, prin declarația olografă din 29.09.2011, că a ajuns la faliment pentru că a interzis recurentei accesul la administrarea societății; folosirea în interes personal de către intimat a banilor încasați de la abonați; achiziționarea de către acesta , la data de 28.10.2008, a unui autorurism pentru firmă, care nu figurează însă ca fiind înmatriculat pe numele societății, astfel cum rezultă din răspunsul RAR din 27. 09.2013.

Recurenta a criticat sentința pentru neluarea în considerare a declarației olografe menționată anterior și a adresei nr.9259/24.09.2013 (fila 35 dosar fond), din care rezultă că autoturismul marca Volkswagen, tipul Golf, nu figurează în evidența informatizată în proprietatea ______________, susținând că acest ultim înscris probează folosirea bunurilor societății în interesul strict al pârâtului.

A criticat reținerea în considerentele sentinței a faptului că ” eventualele motive de excludere a pârâtului din societate nu mai sunt actuale”, susținând că instanța de fond și-a întemeiat eronat motivarea pe declarația sa că deține ștampila și act ele societății și a omis să ia în considerare împrejurarea că, deși recurenta ține evidența întregii activități a societății, intimatul pârât încasează importante sume de bani rezultate din activitatea societății, astfel cum rezultă din declarațiile martorilor audiați în cauză.

La data de 07.04.2014, intimatul pârât R___ M_____ a depus o întâmpinare la dosar, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, învederând că recurenta nu a dovedit că , începând cu anul 2008 și până în prezent nu i-a permis accesul la documentele financiar-contabile și la instrumentele de autenticitate ale societății.

A susținut că nu există motive temeinice care să determine excluderea sa din societate, că personal s - a ocupat de suportul tehnic al societății, care a fost înființată în anul 2002 și nu în anul 2004, cum susține recurenta; și-a îndeplinit obligațiile ce-i reveneau în calitate de a____________ al societății și a permis recurentei accesul la toate documentele cu privire la activitatea societății, astfel cum rezultă din declarațiile martorilor audiați în cauză.

Afirmația recurentei potrivit căreia suma de bani folosită pentru achitarea datoriilor societății provine din „surse proprii ale acesteia ” , a susținut că nu corespunde adevărului, întrucât în acest scop s-au utilizat banii proveniți din încasările societății.

A mai arătat că recurenta urmărește excluderea sa pentru a-și însuși tot profitul societății și a cesiona întreg capitalul s_____ în scop personal.

La data de 22.04.2014, s-a înregistrat la dosar răspunsul la întâmpinare, formulat de către recurentă, prin care a reiterat susținerile din cererea de recurs referitoare la eforturile depuse pentru redresarea societății, ajunsă în stare de insolvență ca urmare a faptul că i s-a interzis accesul la documentele contabile, iar intimatul și-a însușit în totalitate banii rezultați din activitatea societății , refuzând să achite datoriile.

A precizat că probele existente în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX al Tribunalului O__, notificările și somațiile primite, inclusiv ulterior formulării cererii de excludere, de la diverse instituții prin care este somată să achite debite înregistrate de societate începând cu anul 2010 și sentința nr.774 , pronunțată în dosarul nr.xxxxx/3/2012 al Tribunalului București, fac dovada susținerilor sale.

Recurenta a menționat că intimatul pârât nu a dovedit efortul depus pentru redresarea societății, că și-a însușit veniturile societății și bunurile intrate în patrimoniul acesteia, conform actelor contabile.

Susținerea intimatului pârât din întâmpinare, potrivit căreia recurenta și-a însușit profitul societății, a arătat că este contrazisă de răspunsul acestuia la interogatoriu, prin care a recunoscut că și-a î nsușit o sumă de bani fără nici un fel de evidențiere în actele contabile.

Prin încheierea pronunțată în ședința pu blică de la 13 mai 2014, Curtea, în raport de dispozițiile art.223 alin.3 1 din Legea nr.31/1990, Republicată, a r ecalifica t drept apel calea de atac exerciatetă în cauză.

Examinând sentința apelată, în raport de motivele de apel formulate și dispozițiile legale invocate, Curtea reține că apelul este nefondat.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 222 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr.31/1990,R , „ Poate fi exclus din societatea în nume colectiv, în comandită si mplă sau cu răspundere limitată: asociatul cu răspundere nelimitată care se amestecă fără drept în administrație ori contravine dispozițiilor art. 80 și 82 ( lit. c); asociatul a____________ care comite fraudă în dauna societății sau se servește de semnătura socială sau de capitalul s_____ în folosul lui sau al altora ( lit. d) ”.

În condițiile în care, astfel cum rezultă din analiza dispoz. art. 222 lit. c din Legea nr.31/1990, această măsură de excludere vizează doar asociații care nu au calitatea de a____________ și care au intervenit fără drept în activitatea de administrare a societății, instanța de fond a reținut corect că nu este aplicabilă pârâtului care, potrivit dispoz. art.11 din actul constitutiv al societății, are calitatea de a____________.

Totodată, astfel cum în mod corect a aprecia t și instanța de fond, nu există nici situația prevăzut ă de art. 222 lit. d din Le ge a nr. 31/1990 , dispoziție legală indicat ă , de asemenea, ca temei al excluderii pârât ului , în condițiile în care , din probatoriu l administrat în cauză , nu rezultă că pârâtul a____________ ar fi săvârșit fapte contrare Legii nr. 31/1990 .

Se impune a se menționa că măsura de excludere reglementată de art. 222 lit. d din Legea nr.31/1990, vizează asocia tul care, în exercitarea atribuțiilor de administrato r sau în legătură cu acestea, a comis o fraudă în dauna societății ( printr-un concert fraudulos stabilit cu terții) sau a utilizat capitalul societății sau semnătura socială, în mod abuziv ori neîndreptățit, în folosul său sau al altora.

Prin urmare, acestă situație de excludere survine doar în cazul în care asociatu l a____________ a încălcat, cu vinovăție, interdicțiile legale sau statutare care-i impuneau să lucreze în interesul societății.

Cât privește faptele comise de administratorul asociat, sancționate de textul de lege cu excluderea din societate, acestea trebuie să aibă o anumită gravitate în raport cu urmările produse, contrare interesului societar.

Cazurile de excludere sunt enumerate strict și limitativ de art. 222 din Legea nr. 31/199 0 iar faptele intimatului pârât, care viz ează administrarea defectuoasă a societății atât înainte de intrarea acesteia în procedura insolvenței, cât și după revocarea sentinței de deschidere a procedurii falimentului , nu sunt de natură a atrag e sancțiunea excluderii , ci alte forme de răspundere prevăzute de Legea nr. 31/1990. Aceasta, cu atât mai mult cu cât, cum rezultă din probele administrate în cauz ă și cum recunoaște, de altfel, și apela nta, acesteia nu-i este interzis în prezent accesul la documentele contabile ale societății și nu a dovedit că banii folosiți pentru acoperirea datoriilor societății au provenit din surse proprii .

Relațiile tensionate dintre părțile litigante , care au avut calitatea de soți , nu constituie motiv de excludere în sensul dispozițiilor art. 222 lit. d din Legea nr. 31/1990, de vreme ce probele administrate în cauză nu confirmă susținerile apelan tei privind folosirea bunurilor societății ( bani, autoturism) în folosul strict al intimatului. Faptul că unul dintre angajații societății , care are ca atribuțiuni de serviciu încasarea sumelor de bani de la beneficiarii serviciului de televiziune prin cablu , a declarat că , în anul 2013 , i-a dat intimatului suma de 1000 lei pentru a-și sărbători ziua, nu putea fi reținut de instanță ca motiv de excludere a acestuia din societate , de vreme ce a celași martor a declarat că și apela nta i-a cerut diverse sume de bani atât pentru rezolvarea unor probleme personale, cât și cu scopul de a-i folosi pentru societate, că lun ar i-a predat intimatului pârât sume de bani la sfârșitul lunii, considerând că astfel i-a predat gestiunea și că de la jumătatea anului 2012 sumele de bani au fost predate de cele mai multe ori apela ntei reclamante și doar uneori intimatului, iar predarea banilor către cei doi administratori nu a fost consemnată în niciun înscris, de două/trei ori banii fiind virați direct pe cardul recurentei.

De asemenea, simpla susținere a martorului A________ Jean că intimatul se deplasează la locul de muncă cu un autoturism marca Volkswagen nu dovedește că prin aceasta s-a creat un prejudiciu material care să profite în mod direct sau indirect (însă obligatoriu), interesului asociatului pârât sau oricărei alte persoane străine de societate , de natură a produce pierderi societății . Neînregistrarea autoturismului ca mijloc fix nu-i este imputabilă numai intimatului, ci și apelantei care, în calitatea sa de a____________, avea aceeași obligație de a face demersuri le necesare pentru înregistrarea bunului în evidențele contabile. Totodată, se constată că nici otificările , somațiile și sentința nr 774, pronunțată în dosarul nr xxxxx/3/2012 al Tribunalului București, invocate de către apelantă, nu înlătură concluzia instanței de fond în sensul că faptele intimatului pârât țin de administrarea defectuoasă a societății, nefiind întrunite elementele constitutive ale faptelor enumerate de art. 222 lit. d din Legea nr. 31/1990.

În consecință, date fiind considerentele menționate anterior, urmează ca, în temeiul art.480 din NCPC, să se respingă apelul ca nefondat.



PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E



Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta P____ M______, domiciliată în comuna P_______, ________________________, județul O__, împotriva sentinței nr. 852 din 19.12.2013 pronunțată de Tribunalul O__ – Secția a II-a Civilă, de C_________ Administrativ și Fiscal, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul R___ M_____, domiciliat în comuna P_______, __________, ___________, , județul Ol și ______________, cu sediul în ____________________________.

Decizie definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 10 Iunie 2014

Alte discuții în legătură

Termen recurs litigiu munca dumo79 dumo79 buna ziua! am si eu o speta si cer o lamurire. Intr-un litigiu de munca a fost pronuntata o hotarare definitiva, cu termen de recurs in 10 zile de la ... (vezi toată discuția)
Suspendare procedura lichidare societate comerciala pe actiuni tigris47 tigris47 Sunt presedintele consiliului de administratie al unei societati comerciale pe actiuni, consiliu format din 5 membri. In anul 2001 societatea a fost declarata ... (vezi toată discuția)
Cum poti scoate un asociat din societate? mihalea223 mihalea223 Am asociat si doresc sa-l scot din societate pe urmatoarele motive: - a semnat actele si a parasit tara la 1 luna dupa. - nu s-a implicat sub nici o ... (vezi toată discuția)