avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 763 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Funcţionarii publici şi ... angajari 2010
Discuție deschisă în Funcţionarii publici şi problemele lor juridice

angajari 2010

In cadrul primariei avem trei persoane ale caror contracte de muncă vor expira in martie respectiv in mai anul curent. Acum cu destituirile care urmează sa fie in sectorul bugetar oare ii putem angaja pe aceste persoane pe perioada nedeterminată? Menționez ca suntem comuna de rangul trei si in prezent aparatul propriu al primarului are 12 angajati.Daca pleaca cele trei persoane raman descoperite posturi care nu pot fi delegate altei persoane angajate.
Cel mai recent răspuns: mihaicalinescu2005 , utilizator 22:28, 20 Ianuarie 2010
legea nr.53/2003
" ART. 30
(1) Încadrarea salariaţilor la instituţiile şi autorităţile publice şi la alte unităţi bugetare se face numai prin concurs sau examen, după caz.
(2) Posturile vacante existente în statul de funcţii vor fi scoase la concurs, în raport cu necesităţile fiecărei unităţi prevăzute la alin. (1).
(3) În cazul în care la concursul organizat în vederea ocupării unui post vacant nu s-au prezentat mai mulţi candidaţi, încadrarea în muncă se face prin examen.
(4) Condiţiile de organizare şi modul de desfăşurare a concursului/examenului se stabilesc prin regulament aprobat prin hotărâre a Guvernului."
Deci , vechiul contract de munca inceteaza de drept, la data expirarii termenului contractului, dupa care va trebui sa organizati concurs. :)
Legea nr.330/2009
" ART. 7
(1) Ocuparea unui post vacant sau temporar vacant, existent în statul de funcţii, în cazul personalului contractual, se face prin concurs sau examen, pe baza criteriilor de selecţie stabilite prin regulament de către ordonatorul principal de credite, în raport cu cerinţele postului.
(2) Evaluarea performanţelor profesionale individuale în cadrul examenului sau concursului de ocupare a unui post vacant se va face de către o comisie desemnată prin dispoziţie a ordonatorului de credite bugetare, conform prevederilor legale."
Deci, puteti organiza concurs, numai ca, inainte de asta, trebuie sa mofidicati organigrama si statul de functii, si sa prindeti in ele, functiile vacante pe perioada nederminata. :)
si daca se modifica prin act aditional durata contractului din determinata in nedeterminata? sau doar pe x luni?
nu e vorba de un nou post
doar prelungim cim
de ex am un angajat, paznic, sa zicem si isi da demisia sau nu stiu din ce cauza pleaca. ii incetez cim si acum am postul vacant si organizez concurs
legea nr.53/2003
" ART. 30
(1) Încadrarea salariaţilor la instituţiile şi autorităţile publice şi la alte unităţi bugetare se face numai prin concurs sau examen, după caz.
(2) Posturile vacante existente în statul de funcţii vor fi scoase la concurs, în raport cu necesităţile fiecărei unităţi prevăzute la alin. (1).
(3) În cazul în care la concursul organizat în vederea ocupării unui post vacant nu s-au prezentat mai mulţi candidaţi, încadrarea în muncă se face prin examen.
(4) Condiţiile de organizare şi modul de desfăşurare a concursului/examenului se stabilesc prin regulament aprobat prin hotărâre a Guvernului."
Dar nu cumva posturile sunt blocate prin OUG 34/2009 modificata prin OUG 90/2009?

" Art. 22. -
(1) Incepand cu data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta se suspenda ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante din autoritatile si institutiile publice prevazute la art. 21. Posturile pentru care au fost demarate procedurile de organizare a concursurilor la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta, precum si cele a caror ocupare a fost deja aprobata de Guvern prin memorandum pot fi ocupate in conditiile legii.
(2) Prin exceptie de la prevederile alin. (1), ordonatorii principali de credite, in cazuri temeinic justificate, pot aproba ocuparea unui procent de maxim 15% din totalul posturilor ce se vor vacanta dupa data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta, numai in conditiile incadrarii in cheltuielile de personal aprobate prin buget. Pentru posturile din sistemul de invatamant de stat, urmarirea incadrarii in procentul de maxim 15% se realizeaza la nivelul intregului sistem de invatamant de stat, in conditiile stabilite prin ordin al ministrului educatiei, cercetarii si inovarii.
(3) Ocuparea posturilor prevazute la alin. (2) se va face prin concurs sau examen, in conditiile legii, pe raspunderea ordonatorilor principali de credite.
"
da, sunt blocate... :)

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Angajare 2010 Goguvoinicu Goguvoinicu Buna ziua! Înn ce conditii se poate angaja o persoana in anul 2010 in cadrul unei institutii publice(ex. primarie) pe functie contractuala sau functionar ... (vezi toată discuția)
Angajare dragneaiancu dragneaiancu daca la o institutie publica este nevoie de personal, iar posturile sunt blocate, se poate angaja prin dispozitiz directorului, temporar??? (vezi toată discuția)
In ce conditii poate fi angajata o persoana intr-o primarie Tpopa Tpopa Buna seara! As dori sa aflu in ce conditii poate fi angajata o persoana intr-o primarie, indiferent sub ce forma , care sa poata indeplinii diverse activitati ... (vezi toată discuția)