avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 590 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Procedura în faţa instanţei ... Lipsa calitate procesuala? In cazul unei spete civile, ...
Discuție deschisă în Procedura în faţa instanţei civile - reguli, acte, termene, căi de atac

Lipsa calitate procesuala? In cazul unei spete civile, familie ...

Lipsa calitate procesuala?
In cazul unei spete civile, familie si minori, intimatul - cetatean strain reprezentat prin avocat in baza unui mandat semnat in septembrie 2016, poate avea calitate procesuala intr-un proces din 2020-2022? Mandatul nu prevede termen, astfel incat in mod normal este expirat din septembrie 2019. Ce se intampla cu actiunile/procesele care au avut loc in aceste conditii ale unui mandat expirat? La dosare a fost depusa doar imputernicire avocatiala fara alte dovezi cu privire la intinderea/valabilitatea mandatului.
In plus, in februarie 2022 a fost reinnoita CI a avocatei care il reprezinta pe intimatul cetatean strain, in calitate de cetatean roman si nu de avocat.. Acest aspect ar presupune si schimbarea mandatului (in cazul in care ar exista unul recent din 2019)? Va multumesc
Cel mai recent răspuns: romascanu , moderator 13:59, 19 Martie 2022
Din ceea ce ati scris, nu este vorba de lipsa calitatii procesuale pasive, ci de lipsa calitatii de reprezentat, sunt doua lucruri diferite.

Potrivit Art. 36 din Cod procedura civila,
”Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii. Existenţa sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond.”

Reprezentarea în procesul civil are in vedere posibilitatea ca o persoana , numita reprezentant, sa indeplineasca acte de procedura in numele si pe seama unei parți din proces, efectele actului indeplinit producandu-se direct fața de parte.
Art. 80 din Codul de procedura civila , pevede ca:
(1) Părţile pot să exercite drepturile procedurale personal sau prin reprezentant. Reprezentarea poate fi legală, convenţională sau judiciară.
(2) Persoanele fizice lipsite de capacitate de exerciţiu vor sta în judecată prin reprezentant legal.
(3) Părţile pot să stea în judecată printr-un reprezentant ales, în condiţiile legii, cu excepţia cazului în care legea impune prezenţa lor personală în faţa instanţei.
(4) Când legea prevede sau când circumstanţele cauzei o impun pentru a se asigura dreptul la un proces echitabil, judecătorul poate numi pentru oricare parte din proces un reprezentant în condiţiile art. 58 alin. (3), arătând în încheiere limitele şi durata reprezentării.
(5) Când dreptul de reprezentare izvorăşte din lege sau dintr-o hotărâre judecătorească, asistarea reprezentantului de
către un avocat nu este obligatorie. Dispoziţiile art. 83 alin. (3) şi art. 84 alin. (2) sunt aplicabile.

Contactati un avocat care sa studieze actele dosarului si sa vada exact despre ce este vorba. Nu va poate raspunde nimeni exact si corect fara studierea actelor.
Ultima modificare: Vineri, 11 Martie 2022
Cabinet de Avocat - Ciurea Cristina, Avocat
3 din 3 utilizatori consideră
acest răspuns util
Un mandat general nu este sufiecient pentru un dosar, in instanta Este necesara procura speciala.

Este vorba intr adevar despre lipsa calitatii de reprezentant, insa trebuie sa stiti ca o asemenea lipsa poate fi complinita si ulterior.

Cel mai bine este sa discutati cu un avocat si sa va faceti demersurile in cunostinta de cauza.
1 din 1 utilizatori consideră
acest răspuns util
AV. GABRIELA GERBER a scris:

Este vorba intr adevar despre lipsa calitatii de reprezentant, insa trebuie sa stiti ca o asemenea lipsa poate fi complinita si ulterior.


Nu, lipsa calitatii de reprezentatnt nu poate fi complinuta in timpul procesului. ci doar lipsa dovezii calitati de reprezentant.
Trebuie distins intre lipsa calitaţii de reprezentant si lipsa dovezii calitatii de reprezentant care poate fi remediată (complinita) si ulterior, in condiţiile art. 82 C.proc.civ.
Exceptia lipsei calitatii de reprezentant) se refera la conditiile de exercitare a actiunii civile si priveste lipsuri ale dreptului la acţiune, fiind o exceptie de fond in principal peremptorie (care conduce la respingerea actiunii) iar exceptia lipsei dovezii de reprezentant este o exceptie de procedura si in principal, dilatorie (care conduce la amanarea cauzei).
In fine, este mult de discutat, dar asa cum am spus, trebuiesc vazute actele.
Ultima modificare: Vineri, 18 Martie 2022
Cabinet de Avocat - Ciurea Cristina, Avocat
Va multumesc pentru timpul acordat si raspunsul dumneavoastra.

Pe scurt: cetateanul elen T. si-a programat o hartuire procesuala. In instanta este reprezentat legal prin avocat J - insa in continutul procurii doamna J este cetatean roman (nu este mentionat ca ar avea calitatea de avocat). Doamna avocat J a deschis si alte actiuni civile insa la dosare a depus doar imputernicire avocatiala; nu a fost niciodata atasata vreo procura speciala care sa mentioneze numarul si obiectul dosarului.
Toate aceste actiuni civile in care cetateanul T prin avocat J a avut calitatea de reclamant, au trecut prin etapele fond, apel/recurs si chiar Curtea de Apel, s-au pronuntat hotarari judecatoresti.

Exista posibilitatea ca de fapt aceste hotarari judecatoresti sa fie de fapt nule? Daca procesele s-au incheiat, se poate face revenire ca de fapt s-a judecat o cauza in care una dintre parti nici nu avea calitatea de reprezentant?


Continutul procurii judiciare din 2016 este:

Subsemnatul T. cetatean elen, nascut la..., in .., domiciliu declarat in Grecia, ...., cu resedinta in Rusia, ....identificat cu pasaport .........., valabil pana la 05.04.2021
imputernicesc prin prezenta pe doamna J. cetatean roman, domiciliata in ...., CI ...eliberata de...valabila pana la 14.01.2022
sa ma reprezinte cu puteri depline in fata tuturor si oricaror instante judecatoresti si institutii publice, inclusiv dar fara a se limita in cauza de divort ce face obiectul dosarului cu nr. 111 aflat pe rolul Judecatoriei Sector Bucuresti, ce are ca obiect desfacerea casatoriei incheiate intre subsemnatul si numita A, casatorie din care a rezultat un copil minor K.

Subsemnatul declar expres ca am resedinta in Rusia astfel incat, in conformitate cu prevederile art. 921 CPC ma aflu in imposibilitatea de a ma prezenta personal in instanta in procedura divortului.

In executarea mandatului, mandatara mea imi va sustine drepturile si interesele, ma va reprezenta in fata autoritatilor judecatoresti de orice grad, unde va putea cere admiterea actiunii de divort astfel cum a fost formulata, va putea formula, restrange, retrage sau extinde actiunile, va solicita si administra probele necesare atat cu privire la desfacerea casatoriei cat si cu privire la domiciliul minorului, programul de vizite, contributia parintelui care nu domiciliaza cu copilul cu privire la cheltuielile de crestere si educare ale acestuia, va primi in mod valabil orice act de procedura, va da orice fel de declaratii, va solicita expertizele necesare, va exercita caile de atac, va primi hotararile definitive pe care le va investi cu formula executorie si le va pune in executare, va ridica orice sume de bani mi se cuvin cu titlu de despagubiri/cheltuieli de judecata, intr-un cuvant va face tot ce va fi necesar pentru aducerea la indeplinire in cele mai bune conditii a prezentului mandat, va ridica copia legalizata dupa hotararea judecatoreasca pronuntata in aceasta cauza, semnand in numele meu si pentru mine oriunde trebuinta o va cere, semnatura sa fiindu-mi opozabila.

Daca pentru indeplinirea mandatului sau sau numai pentru o parte a sa, se va invoca faptul ca este nevoie de un mandat special sau de o referire explicita pentru o anumita actiune, eu mandantul declar in mod expres ca prezentul mandat cuprinde si asemenea situatii.

Prezentul mandat este netransmisibil si este valabil incepand de astazi, data autentificarii prezentului mandat, pana la indeplinire sau pana la revocarea sa pe care ma oblig sa o comunic mandatarei si autoritatilor competente.
Redactat si editat la Biroul Individua Notarial ABC din Bucuresti, astazi data autentificarii, intr-un singur exemplar original care se pastreaza in arhiva biroului notarial si 4 duplicate de pe actul original care au aceeasi forta probanta ca si originalul din care 1 exemplar s-a depus in arhiva biroului notarial si 3 exemplare s-au eliberat mandantului.
2 din 2 utilizatori consideră
acest răspuns util
Rox44Ana44 a scris:
La dosare a fost depusa doar imputernicire avocatiala fara alte dovezi cu privire la intinderea/valabilitatea mandatului.


doar ... tot ce trebuia.

Art. 85 Cod proc civ.
(1) Împuternicirea de a reprezenta o persoană fizică dată mandatarului care nu are calitatea de avocat se dovedeşte prin înscris autentic.
....
(3) Împuternicirea de a reprezenta o persoană fizică sau persoană juridică dată unui avocat ori consilier juridic se dovedeşte prin înscris, potrivit legilor de organizare şi exercitare a profesiei.”




Statutul profesiei de avocat
Art. 126. -

(1) Contractul de asistenţă juridică prevede, în mod expres, întinderea puterilor pe care clientul le conferă avocatului. În baza acestuia, avocatul se legitimează faţă de terţi prin împuternicirea avocaţială întocmită conform anexei nr. II. Prevederile art. 122 alin. (4) se aplică în mod corespunzător şi formularului împuternicirii avocaţiale.

(2) În lipsa unor prevederi contrare, avocatul este împuternicit să efectueze orice act specific profesiei pe care îl consideră necesar pentru realizarea intereselor clientului.

(3) Pentru activităţile prevăzute expres în cuprinsul obiectului contractului de asistenţă juridică, acesta reprezintă un mandat special, în puterea căruia avocatul poate încheia, sub semnătură privată sau în formă autentică, acte de conservare, administrare ori dispoziţie în numele şi pe seama clientului.

Ultima modificare: Sâmbătă, 19 Martie 2022
romascanu, moderator

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Procura divort VALENTINA3 VALENTINA3 Buna ziua tuturor !!!!!!As avea o intrebare ... Procura speciala data de reclamant unui avocat pentru a-l reprezenta intr-un proces de divort, pentru motiv ... (vezi toată discuția)
Semnatura fara imputernicire avocatiala cris_deo cris_deo buna seara . am si eu o intrebare: o actiune in judecata poate fi facuta si semnata in acelas timp de un avocat daca nu are imputernicire avocatiala de la o ... (vezi toată discuția)
O exceptie poate fi invocata direct intr-o cale de atac, fara a fi insa dezvoltata in scris ca si motiv al respectivei cai de atac ? Victor Mihai Ciobanu Victor Mihai Ciobanu Intr-un lititgiu de munca, salariatul a fost reprezentat la fond prin avocat, fara ca acesta sa faca dovada calitatii de reprezentant. Cererea a fost semnata ... (vezi toată discuția)