avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 249 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Drept civil - moşteniri, drept de ... Succesiunea după 30 de ani de la decesul bunicilor?
Discuție deschisă în Drept civil - moşteniri, drept de proprietate şi altele

Succesiunea după 30 de ani de la decesul bunicilor?

Buna seara! Bunicii mei din partea mamei au decedat acum vreo 25- 30 de ani, întâi bunica, apoi bunicul la ani distanță.
Bunicii mei au avut 5 copii. După decesul bunicului, unul din frații mamei mele in repetate rânduri a zis că lui i se cuvine tot ce a rămas de la bunici, 6 hectare de teren agricol și o casă cu terenul aferent. Ceilalți frați și surori, știindu- l violent nu l-au contrazis. Nimeni nu a făcut nicio declarație, poate doar el.
Tatăl meu i- a cerut o data sa ii dea mamei mele ceva pe terenul care i se cuvenea de drept și pe care el îl folosea. Fratele mamei l- a agresat fizic pe tatăl meu de față fiind soția lui și mama mea.
De curând m- a sunat acest frate sa ii dau poza după buletinul mamei " sa facă actele pentru casa bunicilor".
Mi-a zis că mama poate sa dea o declarație la orice notariat ca sa nu se mai deplaseze la vârsta ei. Presupun că se așteaptă la o declarație de renunțare. Eu i-am răspuns că o voi aduce eu pe mama sa semneze. Dar nu am vorbit despre ce va semna. Bineînțeles că și mie îmi este frica de el. Și-a bătut tatăl, frații, soția, copiii.
Mamei i s- ar cuveni aprox 6000 mp teren, teren care ar valora ceva, niste zeci de mii de euro, i-ar putea oferi mamei mele o bătrânețe mai ușoară, bani de tratamente, operatie, etc. Chiar daca nu l-ar vinde, l-ar putea da la asociație și tot ar câștiga ceva anual. Mie îmi pare rău că de frica amenințărilor fratelui violent, mama renunță la tot. Și ceilalți frați și surori la fel renunță.
La telefon unchiul meu mi-a spus că este vorba despre casa bunicilor. Poate că terenul este pe numele lui deja sau poate că este vorba despre tot dar nu a vrut să îmi spună. Fratele mamei are foarte multi bani, este prieten cu primarul și îmi este cam teamă să merg la primărie să mă interesez daca terenul mai este pe numele bunicului.
Ce sa îmi sfătuiesc mama? Sa o las sa renunțe? Mama are depresie, a zis că nu ar rezista să stea cu teamă că se duce unchiul meu la ea la ușă.
Exista vreo modalitate in care mama sa renunțe in favoarea noastră, a copiilor?
Ultima modificare: Marți, 27 Februarie 2024
Mara77!, utilizator
Cel mai recent răspuns: Mara77! , utilizator 00:16, 6 Martie 2024
8 din 8 utilizatori consideră
acest răspuns util
Deocamdată mergeți cu toate actele la un avocat ca sa știți exact ce sa faceți mai departe . Mama sa nu renunțe la drepturile ei și sa nu se lase intimidata , chiar dacă fratele este violent , exista întotdeauna soluții ca sa fie pus la punct . Luați legătura și cu ceilalți membrii din familie sa facă același lucru și sa nu renunte la nimic . eventual lungiți problema cât puteți de mult , în curând vor fi alegeri și nu se știe dacă Primarul v-a mai fi acolo , pila pentru acest unchi profitor . Pe cale legala și cu un avocat bun este imposibil sa nu va obtineți drepturile , pare un mare abuz ce vi se întâmplă .
Mulțumesc mult de tot pentru răspuns!
7 din 7 utilizatori consideră
acest răspuns util
Putea să fie prieten cu papa de la Roma, putea fi pus la punct, legal, cu condiția ca membrii familiei să nu se fi lăsat intimidați. Dacă bătăile ar fi fost urmate de obținerea de certificate medico-legale și de plângeri penale, era cumințit demult. Mai bine, faceți o cerere la Camera Notarilor să aflați dacă s-a deschis succesiunea după bunici și dacă nu, mergeți cu toți frații și deschideți-o. Dați declarații de acceptare și dacă unchiului cel rău nu-i convine, să vă dea în judecată, unde nu are cum să obțină tot prin moștenire. Cel mult prin uzucapiunea pe vechiul cod civil, dar trebuie să poată dovedi 30 de ani de posesie netulburată în nume propriu. Iar dacă apare cu scandalul la vreunul la poartă, direct apel la 112.
Mulțumesc pentru informații, dle avocat! Cei agresați l-au tot iertat din păcate.
O voi duce pe mama mea sa facă o cerere la camera notarilor sa vedem daca unchiul cel rău a deschis succesiunea.
Cred că unchiul meu a luat legătura cu vreun notariat pentru că a cerut poza după CI ul mamei.
Aș spera că a avut o surpriza neplăcută aflând veștile de la notar. Dar până nu facem cererea nu știm nimic.
Nu știam că se pot da declarații și acum de acceptare a moștenirii, credeam că într-un termen de 6 luni- 1 an.
Mulțumesc încă o dată pentru răspuns!
6000 mp nu fac zeci de mii de euro decat daca sunt pe langa un mare oras...
Faptul ca 25-30 de ani nu s-a facut nimic este in defavoarea dumneavoastra, unchiul poate demonstra in instanta ca sunteti straini de succesiune prin neacceptare.

Alte discuții în legătură

Intrebare legata de mostenire mihaela495 mihaela495 Buna ziua, Problema mea e putin mai complicata dar sper ca o sa ma intelegeti. Ambii bunici din partea mamei au decedat cu multi ani in urma, mai intai ... (vezi toată discuția)
Mostenitor nementionat pe titlul de proprietate. succesiune. intabulare. MariusEmilian MariusEmilian Buna ziua, Va rog sa ma ajutati in descifrarea unei situatii mult prea stufoase pentru mine! Scopul final al expunerii este intentia de a face ... (vezi toată discuția)
Succesiune dupa bunica vitrega greyeye_bn greyeye_bn Strabunica a avut un teren de casa pe care l-a cedat verbal, catre una din fiice care s-a casatorit cu bunicul (extrasul C.F. pentru teren e pe numele ... (vezi toată discuția)