Reprezint un ONG ( de pacienți) și am contul la Raiffeisen. La fiecare actualizare de date, adica anual, ni se cere Extras la zi de la Judecătorie. Anul trecut insa, nu a mai fost suficient ci ni s-a cerut sa modificam prin act adițional articolul referitor la perioada de funcționare a Consiliului Director din nedeterminata ( asa cum a fost formulat în 2011 la înființare) ) , în perioada determinata, sub amenințarea scrisa a închiderii totale a contului, în prezent fiind închis doar accesul online.
Menționez ca și pentru a închide un cont suplimentar, la câteva luni de la deschidere ni s-a cerut iar Extras la zi de la Judecătorie, De asemenea, cand au schimbat aplicația online și au anunțat ca trebuie sa trecem la cea noua, ca sa putem avea acces, iar ne-au cerut Extras la zi.
Este normal/ legal sa conditioneze serviciul pentru care plătești? Este legal sa ni se ceara modificari în statut?
Mulțumesc
Da. Asa e legislația acum și o sa va tot ceara și în continuare.
Dar am sa va fac o precizare. E incorect sa aveți în statut perioada de valabilitate a mandatelor membrilor consiliului director nelimitata. E și ilogic din moment ce dintr-o asociatie de părinți fac parte doar părinții copiilor care sunt elevi la respectiva școală iar după ce aceștia sunt eliminați din lista membrilor cu drepturi depline pentru ca au absolvit studiile, vor fi admiși în asociatie alții. Deci cu noi alegeri pentru structura de conducere.
Trebuie sa aveți trecut in statut durata mandatului de un an și cu maxim doua mandate de persoana. Cam asta e practica uzuala.
In mod corect v-au cerut sa eliminati durata nedeterminata a mandatului organelor.... altminteri riscati sa interpreteze ca e implicit limitat la 3 ani. Asa s-a intamplat si la SRL-uri odata cu intrarea in vigoare a noului Cod Civil. Ar fi trebuit de fapt bancile sa va atentioneze demult, dar au devenit atente la ce prevad statutele ONG cliente in materie de mandat a organului de adminsitrare doar de cand au avut in ultimii ani controale si amenzi de la BNR pe tema asta, generate de cerintele de cunoastere a clientelei introduse de Legea 129/2019 si alte norme in domeniul prevederii si combaterii spalarii banilor si finantarii terorismului. Trebuia de peste un deceniu sa introduceti o perioada determinata a mandatului COnsiliului Director. Pe de alta parte, ei ar trebui sa va ceara extras actual din RAF doar cu frecventa de actualizare / verificare impusa de normele bancare, nu de ficare data cand deschideti sau inchidei un subcont sau activati sau modificati un serviciu contractat cu banca. Insa ca regula generala da, au drept si obligatie sa cunoasca si verifice tot soiul de aspecte interne de organziare a ONG-ului client, din cauza prevederilor speciale ale Legii 129/2019. ca banca nu mai este un simplu prestator de servicii.....