principiul contextului vs. principiul disponibilitatii

Nu am cunostinte de drept si am o mare rugaminte: cine m-ar putea lamuri asupra unui principiu pe care as dori sa-l invoc intr-un proces. E vorba de apărarea contextului litigiului intr-un proces care judeca un litigiu bilateral. Reclamantul a redactat actiunea facind referinta exclusiv la latura litigiului care il interesa. Eu am ezitat sa fac o cerere reconventionala prin care sa reclam judecarea si celeilealte laturi a litigiului. In schimb in intimpinare si ulterior, prin note explicite, am reclamat judecarea si celeilate laturi.

În fața dublei încălcări a legii, fiecare parte a reacționat diferit: în timp ce noi recunoaștem încălcarea legii, reclamantul refuză să o facă. În continuare, desfășurarea acestui proces pune în evidență aceeași atitudine imorală prin tentativa de a construi un nou context și, implicit, o nouă semnificație a acțiunii, prin:
a) formularea intenționat limitată a acțiunii, prezentînd numai o latură a litigiului;
b) negarea explicită a celeilate laturi a conflictului si, in plus, solicitind in raspunsul la intimpinare, ca instanță să înlăture aceste susținerile mele ca fiind străine de obiectul cererii de chemare în judecată” , invocind principiul disponibilitatii.
c) manipularea textelor/faptelor și construirea prin “denaturare” a unui context fals:

Argumentele mele fac referinta la dreptului și obligația de a prezenta faptele care constituie litigiul în totalitatea sa, deci contextul, considerind că interpretarea juridică se supune principiilor hermeneuticii în general, dintre care, în cazul de față, menționăm principiul contextului. Fenomenele nu pot avea o realitate autonomă, sunt context-dependente, motiv pentru care contextul este parte constitutivă a litigiului. Această cerință fundamentală a contextului faptic și a contextului juridic este însușită de practica juridică; apare explicit formulată, de exemplu, în art. 14, art. 194, lit. d, art. 1043 (2) CPC. etc. Astfel, art. 14 CPC afirmă:
(3) Părțile au obligația de a expune situația de fapt la care se referă pretențiile și apărările lor în mod corect și complet, fără a denatura sau omite faptele care le sunt cunoscute. Părțile au obligația de a expune un punct de vedere propriu față de afirmațiile părții adverse cu privire la împrejurări de fapt relevante în cauză.
(6) Instanța își va întemeia hotărârea numai pe motive de fapt și de drept, pe explicații sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii.

Deci intrebare: argumentele prezentate mai sus sint suficient de puternice sa compenseze lipsa cererii reconventionale si sa oblige instanta sa depaseasca principiul disponibilitatii si sa judece, in baza principiului contextului, ambele laturi ale litigiului, ca parti constitutive ale contextului litigiului.