Deocamdata nu a intrat in vigoare un regulament de sanctionare contraventionala sau penala referitor la codul rutier, pe teritoriul UE. Puteti circula in Romania, daca aveti permisul.
Atunci nu puteti circula, neavind permis. Teoretic, daca l-au trimis, va ajunge cindva (nu e precizat in vreo lege cind) acolo unde a fost emis, dar trecind prin IGP samd. Intrebati la IGP daca a ajuns in Romania permisul dvs. E posibil si ca autoritatile de aici sa decida ceva in privinta suspendarii.
Articolul 213
(1) Suspendarea exercitării dreptului de a conduce se dispune de către poliția rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și în cazul în care titularul permisului de conducere eliberat de către autoritatea competentă din România a săvârșit o faptă pe teritoriul altui stat, iar autoritatea statului respectiv a dispus, prin hotărâre, o astfel de măsură.
(2) Suspendarea exercitării dreptului de a conduce se aplică pe teritoriul României numai dacă pentru fapta săvărșită legislația rutieră românească prevede o astfel de măsură.
(3) Perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce pe teritoriul României nu poate fi mai mare decât cea prevăzută de legislația rutieră românească pentru o faptă asemănătoare.
(4) Pentru stabilirea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce se ia în considerare, obligatoriu, perioadă cât titularul permisului de conducere nu a avut drept de circulație pe teritoriul statului care a emis o astfel de decizie.
[ link extern ]
~ final discuție ~