Bună ziua,
Îmi cer scuze pentru această abordare, dar să știți că "acel număr de înregistrare" despre care vorbeam, are O MARE IMPORTANȚĂ în urmărirea unei hârtii. Spun asta pentru că am trimis acea cerere pentru obținerea BULETINULUI DE CALCUL, aferent pensiei mele recalculate, prin mail pe data de 18 septembrie a.c., împreună (încă o dată) cu copii după alte acte personale, pentru edificare, și nici astăzi 30 octombrie a.c., când vă scriu, nu am primit nimic, nici BULETINUL DE CALCUL, nici alte clarificări solicitate, punctual. Bineințeles că am revenit de vreo două ori tot cu mail-ul și de fiecare mi s-a trimis un mail generat, de confirmare. Nu că m-aș fi așteptat la prea multe, pentru că știu importanța unui număr de înregistrare, dar totuși credeam că lucrurile s-au schimbat în bine decât cum le știam eu. Poate vi s-a părut absurd să tot insist atunci pe acest număr de intrare de aceea acum am vrut să vă arăt care este realitatea. Pe deasupra totul e bine și frumos, dar la interior...e ceva putred în Danemarca. Toate cele bune!
Carp Mircea a scris:
Nu aveti nicio legatura cu acel nr. de inregistrare.
Restul am spus ce este de facut.