Bună ziua,
Am nevoie de o opinie juridică în legătură cu două situații apărute într-un bloc nou, recent achiziționat in Constanta:
Speța 1 – zgomot din camera pompelor (subsol):
Am cumpărat un apartament situat la parter și am constatat că din camera pompelor (aflată în subsol) se propagă un zgomot deranjant, constant, în apartament. Am informat administrația și am propus pe cheltuiala mea o soluție de antifonare, cu deviz de execuție realizat de o firmă specializată. Administrația a refuzat această propunere, susținând că se ocupă ei, și au montat o „cușcă” peste pompe. După montare, zgomotul a rămas la același nivel, fără nicio îmbunătățire.
Speța 2 – zgomot la deschiderea/închiderea ușii de garaj (subteran):
Blocul are o parcare subterană cu 16 locuri, iar ușa de acces auto (automatizată) face un zgomot puternic la fiecare operare, din cauza faptului că este fixată direct în structura metalică a clădirii, sub apartamentul meu, mai exact in marginea terasei, ceea ce produce o puternică rezonanță in apartament. Am sesizat administrația, însă răspunsul a fost că „așa e normal și nu se poate face nimic”, au zis ca pun niste cauciuc dar parca este chiar mai zgomotos.
Din punctul meu de vedere, dacă acest sistem este atât de zgomotos și perturbator, ar fi mai logic să fie lăsată deschisă sau înlocuită cu o barieră care nu produce acest disconfort fonic.
Întrebările mele sunt:
Ce obligații are asociația de proprietari privind reducerea zgomotelor provenite din spațiile comune?
Poate refuza administrația o soluție tehnică propusă și suportată de mine, care ar reduce disconfortul?
În cazul ușii de garaj, există o cale legală pentru a obliga asociația să ia măsuri, având în vedere impactul acustic și afectarea confortului locativ?
Am vreo șansă sa dau in judecata dezvoltatorul deoarece nu a construit corespunzator?
Mulțumesc anticipat pentru orice opinie sau sugestie.
Un prim pas poate fi, sa contactacti un expert tehnic judiciar care sa efectueze o expertiza tehnica extrajudiciara legat de cauzele producerii zgomotului.
Cauze posibile: echipamente tehnice vechi, neadecvate pentru ceea ce se doreste. montare defectuoasa a echipamentelor tehnice, izolare fonica deficitara.
In baza conluziilor expertului, puteti sesiza dezvoltatorul si sa-i cereti, sa remedieze situatia, in caz contrar urmand a va adresa instantei.
Important este daca s-a efectuat receptia finala a blocului, daca s-a semnat de primire (de catre cine ?), daca au existat observatii la receptie si daca acestea au fost rezolvate, daca blocul mai este in garantie. Prin semnarea de primire a blocului (cartea tehnica cu toate PV anexe), semnatarul/ semnatarii si-a asumat/ si-au asumat toate deficientele spre rezolvare.