Aş dori să vă cer părerea în legătură cu legalitatea unei proceduri de împărţire a moştenirii

Trebuie văzută acea hotarare. Oricum ar fi, nu mai contează cum era corect din moment ce a fost decis intr-un fel prin hotarare.
Bineunteles ca si prin lege bunica era moștenitoare, poate a prumi ceva in plus pt ca era văduvă de război.
Oricum, nu aceti de ce sa va certați permanent cat puteti face partaj. De asemenea, se poate ataca actul prin care " a cedat " cota sa catre unul din fii

Ar trebui sa mergeti la un avocat sa va vadă actele.

Bunica nu si-a facut “ ea insesi “ o parte egala cu copiii , i-a dat-o o instanta , cel putin asa spuneti ( daca prin “ procedura judiciara “ intelegeti o actiune in instanta , urmata de o sentinta ) . Nu conteaza ca s-a recasatorit , nu conteaza ca a venit pe pamanturile primului barbat . In acele vremuri , femeile nu aveau job-uri , munceau barbatii , iar ele tineau gospodaria si cresteau copii . Bunica a facut ce a putut sa-si poata creste fiii . Din punctul ei de vedere , ea avea 6 copii , indiferent cu care sot i-a avut .

Jumătate bunica, jumate cei doi copii, în niciun caz.
Teoretic, din punctul de vedere al regulilor de la moștenire, bunica ar fi trebuit sa dobândească 1/4, în calitate de soție supraviețuitoare, iar tata și unchiul 3/4.
Acum...ca e 1/4 sau 1/3, ce importanță mai are? Vorbim despre o hotărâre judecătorească data în 1900 toamna, care nu a fost corectata la timpul potrivit.
Însă fiecare moștenitor (bunica, tata, unchiul) este proprietar exclusiv pe cota lui.
Oricare dintre ei își poate înstrăina singur cota, fără acordul celorlalți.
Așadar, scandal ar fi ieșit oricum, indiferent ca bunica ar fi dat 1/4 sau 1/3.
Acum, copilul din a doua căsătorie, care a primit partea bunicii, a rămas în indiviziune împreună cu tata și unchiul.
Ei trebuie sa facă partajul și sa sisteze aceasta stare de coproprietate.
Fie amiabil, la notar, fie în instanță.
Despre alegerea regimului matrimonial, discutam după întrarea în vigoare a noului Cod civil (1 octombrie 2011).
Înainte de aceasta data, nu se putea încheia vreun act între soți cu privire la bunurile comune sau proprii.

Si doresc sa rectific o greseala pe care am facut-o în primul meu mesaj din aceasta discutie: dupa moartea bunicului meu bun, bunica s-a mutat frumusel cu al doilea barbat si cu toti copiii (din prima si din a doua casatorie) pe pemânturile primului sot (nu pe pamânturile celui de-a doilea sot, cum am scris în primul meu mesaj).

Impartirea pamânturilor s-a facut în trei parti egale: bunica 1/3, tata 1/3 si fratele lui bun 1/3.
Hotarârea judiciara nu a fost data în 1900 toamna, ci în anii 90, deci nu e chiar atât de veche.
Si da, mi se pare bizar ca i-au facut parte si bunicii pentru simplul motiv ca ea a fost casatorita cu bunicul meu bun doar câtiva ani (nu e vorba de 30 de ani, ci doar de câtiva ani, adica vreo 3-4).
S-a recasatorit, apoi si-a adus cei 4 copiii facuti cu al doilea barbat pe pemânturile primului barbat, care a murit de front.
Pe cei doi copiii pe care i-a facut cu primul barbat i-a marginalizat si i-a trimis pe tatal meu si pe fratele meu în lume sa îsi câstige pâinea, iar pe ceilalti 4 copii facuti cu al doilea barbat a încercat sa îi tina cât mai aproape de ea si de pamânturile primului barbat.
Si-a cedat ulterior partea ei din lot (o treime) unui copil facut cu al doilea barbat si l-a influentat de fratele bun al lui tata, profitând de personalitatea lui slaba si de faptul ca era o fire usor influentabila, sa isi cedeze partea lui din lot (o treime) catre acest copil, desi moral ar fi fost ca fratele bun al lui tata sa ii faca lui tata o oferta înainte, pentru ca ar fi cumparat el partea. La fel si bunica, cu partea ei.
In felul acesta, tata s-a pomenit vecin pe lot cu una din surorile lui vitrege, ce se dadea stapâna pe doua treimi din lot, în vreme ce el are doar o treime.
Si partea proasta este ca tata si noi, familia lui, nu ne întelegem deloc cu aceasta sora vitrega si nici cu familia ei. Acolo unde sunt copiii facuti cu unul din parinti diferit, nu prea exista întelegere. Iar cazul nostru confirma cazul acesta general.

Si ca sa fie tacâmul complet, am sa va mai spun ceva: desi nu am nicio dovada scrisa, în copilaria mea, îmi aduc minte ca au existat persoane care afirmau ca cel care l-a ucis în cel De-al Doilea Razboi Mondial pe bunicul meu bun a fost chiar bunicul meu vitreg, cu origini unguresti. Bunicul meu bun, fiind roman, a dorit sa fuga din Transilvania în Moldova pentru a nu fi obligat sa lupte împotriva moldovenilor si muntenilor, iar bunicul meu vitreg, cu origini unguresti, din Transilvania, a primit ordin de la autoritatile unguresti sa îl ucida pe bunicul meu bun pentru ca în ochii autoritatilor unguresti, el daca refuza sa lupte împotriva moldovenilor si muntenilor (care erau în România) si trecea granita din Transilvania in România, facea un act de tradare. Autoritatile unguresti l-au însarcinat deci sa îl elimine pe bunicul meu bun, dupa care l-au sfatuit sa se casatoreasca cu bunica mea si sa se stabileasca bine mersi pe pamânturile bunicului meu bun cu plozii sai. Ceea ce a si facut. Stranepoata preotului din sat, si el, cu origini unguresti, mi-a spus oral aceste lucruri, în adolescenta. Bunicul ei, preot greco-catolic în sat în acea vreme, fusese trimis în satul bunicilor mei situat în Transilvania, la granita cu România (cu Moldova, la acea vreme) pentru a-i spiona pe toti etnicii români si pentru a le raporta autoritatilor ungare daca existau persoane care aveau intentia sa treaca granita în Moldova sau Muntenia refuzând sa lupt de partea autoritatilor austro-ungare împotriva moldovenilor si muntenilor. Nu am o dovada scrisa deci, doar marturiile din copilaria mea a oamenilor de atunci care cunosteau povestea si care stiau ca chiar bunicul meu vitreg se mai lauda pe ici pe colo ca chiar el l-a eliminat pe bunicul meu bun în razboi, precum si marturia orala a stranepoatei preotului greco-catolic din sat care stia ca strabunicul ei, preotul, avea ordin sa îi spioneze si ca autoritatile ungare l-au însarcinat pe bunicul meu vitreg sa îl elimine pe bunicul meu bun si drept rasplata, sa primeasca prin casatorie cu bunica, adica cu femeia clui pe care l-a eliminat, pamânturile bunicului meu bun, pe care sa se instalze. Ceea ce s-a întamplat aduce efectiv a roman politist, a Baltagul de Mihail Sadoveanu. sau mai degraba a Hamlet de William Shakespeare. Vedeti?

In conditiile astea, atitudinea bunicii mi se pare drept asemanatoare cu cea a lui Mata Hari sau cu cea a unor tradatoare celebre din al Doilea Razboi Mondial sau din literatura. Si in felul acesta se explica gestul pe care l-a facut ea si care pentru mine ar fi altfel inexplicabil: cum poti tu, ca femeie, când stii ca sotul tau a fost ucis în razboi de austro-ungari, sa te recasatoresti cu un barbat cu nume unguresc, sa faci copii cu el, iar apoi sa te stabilesti cu acest al doilea sot si cu copiii pe care i-ai facut cu el pe pamânturile primului barbat? Asta mi se pare un gest de o cruzime îngrozitoare, chiar daca, nici ea, nici eu nu avem o dovada scrisa 100% a ceea ce a facut bunicul vitreg bunicului meu bun. Cum poti sa ai atât de putina consideratie pentru memoria sotului tau si sa te casatoresti cu cineva care are, dupa nume, origini unguresti, adica care este de acelasi neam cu cei ce ti-au eliminat sotul în razboi, si sa te mai si stabilesti cu el pe pamânturile primului barbat, si sa iti mai si faci parte egala cu cea a copiilor tai din prima casatorie, atâta vreme cât tu ai fost casatorita cu primul sot doar 2-3 ani? O fi fost corect juridic poate sa iti faci parte egala cu copiii din prima casatorie si sa vii cu aialalti din cea de-a doua casatorie pe pamânturile primului barbat, dar cu siguranta nu e moral, e strigator la cer, cred eu, ceea ce a facut.

Si de asta ma gandesc ca nici chiar legal s-ar putea sa nu fie ca lotul bunicului meu sa se imparta in trei, si ca bunica sa aiba parte egala cu tata si unchiul, pentru ca ea nu a fost casatorita cu bunicul decât 2-3 ani, nu 30 de ani, ba mai mult, s-a recasatorit repede (ca sa nu mai spun ca a facut-o cu o persoana din acelasi neam cu neamul ce i-a omorât primul sot în razboi). Or sentinta judecatoresca din anii 90 (un fel de succesiune) a stabilit ca bunica are parte egala cu tata si cu fratele lui bun. Cum vedeti asta? Est normal? Mie nu mi se pare normal.

Putea sa fie căsătorită și 5 minute.
Au fost căsătoriți legal.
Durata căsătoriei nu are absolut nicio relevanță în privința drepturilor la moștenire a soției supraviețuitoare.
Chiar și dacă hotărârea e din anii '90, sunt totuși vreo 30 și ceva de ani, timp în care bunica, tata și unchiul puteau sa facă partajul.