Salutare pentru inchirierea pe timp de vara a unor cabanute din lemn, gen A-frame, care ar fi cea mai simpla modalitate de inchiriere legala? Prin PFA. cu ce cod caen? Exista si alte posibilitati? Pe langa PFA ce autorizatii mai sunt necesare?
Nu vreau sa ofer alte servicii gen mancare, sau alte lucruri, strict cazare, sau inchiriere pentru petreceri in aer liber.
C. Muresan
Utilizator 1din 1 utilizatori consideră acest răspuns util
Salutare, modalitatea de obținere a avizului pt. închiriere legală nu este neapărat simplă și nici prea rapidă, și presupune respectarea pașilor și prevederilor în vigoare pentru introducerea în circuitul turistic a structurilor de primire cu funcțiuni de cazare.
Mai întâi trebuie să vă decideți cu privire la forma sub care vă veți desfășura activitatea în calitate de operator economic în turism - PFA, II, SRL sau ce vi se potrivește mai bine. Codul CAEN poate fi 5520 – verificați în CAEN Rev. 3. Când depuneți solicitarea de autorizare vi se va cere certificatul constatator de la ONRC.
Pe urmă trebuie să vă autorizați căbănuțele ca structuri de primire turistică. Vi se va cere să completați fișa standardizată privind încadrarea spațiilor de cazare și să obțineți certificatul de clasificare. Vedeți normele metodologice pentru definițiile și criteriile minime obligatorii pt. acordarea nr. de stele / margarete. În funcție de dotările și serviciile pe care le oferiți, verificați cerințele cu privire la personal: în anumite situații (ex. de la 3 stele în sus) se cere manager cu brevet de turism și personal calificat – min. recepție / curățenie. În funcție de situația în care vă regăsiți (nr. locuri de cazare, suprafață etc), se mai cer aviz construcție în turism / aviz tehnic de specialitate, act de proprietate, autorizație de protecția mediului, avizarea și autorizarea de securitate la incendiu (sau negație), autorizația de funcționare. Atenție cu petrecerile în aer liber! – vedeți cerințele ref. gestionarea deșeurilor / îndepărtarea gunoiului, reglementări ISU – chiar dacă obțineți negație, tot trebuie să respectați normele și măsurile de prevenire a incendiilor pt. garantarea siguranței și protecției persoanelor in situ etc. În fine, obțineți de la primăria de care aparțin căbănuțele toate info despre condițiile impuse pentru activitățile pentru care doriți să vă autorizați și vedeți dacă vi se cer și alte documente - unele localități au reglementări proprii. Nu uitați de prevederile ref. achiziționare casă de marcat, încasări cu tichete valorice, cod TVA intracomunitar ... în funcție de modalitățile de rezervare / încasare a c/v serviciilor pe care le aveți în vedere. După ce obțineți autorizația provizorie de funcționare, puteți demara activitatea, urmând ca ulterior să primiți și inspecția autorităților pentru certificare. Mult succes și numai review-uri pozitive!