Bună ziua, am nevoie de un sfat juridic.
Copilul meu a fost nou transferat în clasa a II-a la o școală noua din București, iar problemele au început chiar din prima zi:
În prima zi de școală (10 septembrie), învățătoarea a întocmit un proces-verbal fals, în care a consemnat că ar fi avut loc o „consiliere cu părintele”. În realitate, nu a existat nicio consiliere.
Documentul era antedatat și mi-a fost prezentat abia a doua zi pentru semnătură, deși fusese redactat ca și cum întâlnirea ar fi avut loc deja. Am refuzat să semnez și am cerut anularea lui.
A doua zi după ce am contestat documentul, învățătoarea a părăsit clasa și nu s-a mai prezentat la școală. Ea a transmis părinților că nu se mai întoarce dacă eu și copilul meu rămânem în clasă și i-a instigat să facă presiuni asupra directorului, spunându-le: „puterea e la voi, mergeți la director și rezolvați problema”. Am dovezi scrise în acest sens.
Din acel moment, copilul meu a fost stigmatizat de colegi, care i-au spus că el este vinovat pentru absența învățătoarei.
Pe 25 septembrie, la ședința cu părinții, directorul m-a discreditat în loc să intervină și să oprească aceste presiuni.
Pe 26 septembrie, copilul a fost agresat fizic de un coleg, fiind lovit cu capul de catedră.
Menționez că au trecut deja aproape 3 săptămâni de când copiii stau fără învățătoare titulară, iar aceasta își menține intenționat clasa abandonată, așteptând ca părinții să facă presiuni la director pentru „rezolvarea” situației.
Probleme majore în prezent:
copil stigmatizat, hărțuit verbal și agresat fizic;
lipsă totală de comunicare cu cadrele didactice care îl supraveghează;
directorul nu ia măsuri de protecție, ci agravează conflictul;
învățătoarea abandonează clasa și instigă părinții în loc să-și îndeplinească atribuțiile.
Întrebările mele:
1. Pot face plângere penală pentru fals intelectual (proces-verbal antedatat) și instigare la presiuni împotriva mea și a copilului?
2. Este mai indicat să merg mai întâi la Inspectorat pentru anchetă disciplinară sau direct la Poliție/Parchet?
3. Pot cere daune morale pentru stigmatizarea și agresiunea copilului? Cine răspunde – doar învățătoarea sau și școala/directorul?
4. Pot obține ordonanță președințială pentru măsuri urgente de protecție și pentru obligarea școlii să îmi asigure comunicare directă cu cadrele didactice?
5. Care este soluția juridică cea mai rapidă și eficientă pentru protecția imediată a copilului?
Mulțumesc anticipat pentru răspunsuri și orientare.
Totuși ce vi se reproșează dvs sau copilului.dvs?Care este motivul.pt care învățătoarea a redactat procesul verbal etc?Copilul are probleme de concentrare, de sănătate etc.?Dvs veniți cu o poveste din punctul dvs de vedere dar nu precizați care ar fi motivația pt care o învățătoare s -ar ccmporta în modul respectiv.Trebuie început cu sesizări în scris ,cu nr înregistrator către Director,Inspectorat,Minister etc.O.plangete penala durează ani nu este o soluție și oricum nu este vorba despre fapte penale.Ordinul de protecție vizează cu totul altceva..Cred ca ar trebui sa încercați sa va liniștiți,sa încercați o rezolvare amiabila sau dacă nu e posibil sa sesizați instituțiile competente Inspectorat,Minister..Pripit, cu plângeri penale nu rezolvați nimic iar de suferit va suferi tot copilul care nu poate.fi.mutat la nesfârșit.
CHKa
Utilizator 1din 1 utilizatori consideră acest răspuns util
Nu spuneti intreg adevarul , intreaga imprejurare … Ati pornit un razboi din prima zi de scoala ? E posibil ca invatatoarea sa va fi dat documentul , si sa doreasca sa va faca acea consiliere chiar atunci . Ce era atat de dezastruos ? puteati sa o intrebati , sa-i cereti sa corecteze data ( ca , pare ca e o greseala ) , etc. , etc. Inteleg ca era o prima intalnire , de cunoastere , iar dvs. i-ati si sarit la beregata ??? si va mirati … Daca a luat o hotarare atat de drastica , in mod cert , nu a fost doar atat . Daca la respectiva clasa exista cadru didactic inlocuitor , nu e treaba dvs. daca invatatoarea si-a abandonat clasa , e intre ea si angajator asta . Poate are concediu medical , poate si-a luat concediu fara plata , poate si-a luat un an sabatic … Nu e treaba dvs. Cu ce ar fi de vina ea ca acei copii l-au stigmatizat pe al dvs. ? sau ca l-au agresat ? Puteti sa reclamati unde considerati , scoala nu-i poate asigura garda de corp . Invatati-l sa se apere . Daca si celelalte cadre didactice refuza dialogul direct cu dvs. , trebuie sa existe un motiv . Pana la urma , nimanui nu-i convine sa fie criticat , admonestat , amenintat si reclamat . Puteti sa va interesati de copil in scris , primiti raspuns tot asa . Cu tot regretul va spun , si cu toata compasiunea pentru copilul dvs. , daca asa vedeti dvs. relatia cu scoala , trecand-o prin politie , si parchet , si tribunal … singurul care va avea ( crunt ) de suferit , va fi copilul … El va sta un numar de ore intr-un mediu ostil , pentru ani si ani … Si , cu orice interventie , a oricarei autoritati , tot ciuca bataii va fi printre colegi . Poate se va putea evita violenta fizica , sau hartuirea , dar … pentru el va fi destul ( de exemplu ) daca se va apropia de un grup dintre ei , iar acestia se vor intoarce cu spatele la el , si se vor indeparta . Daca vor privi , nu la el , ci “ prin “ el … Si nici o lege , nici o regula , nu-i va putea sili sa-l accepte … Copiii pot fi extrem de cruzi … Cu tot respectul - daca nu lasati la o parte atitudinea asta belicoasa , reclamatiile si amenintarile cu justitia , sunteti cel mai mare dusman al propriului copil … Si e pacat … PS. Daca va ganditi ca-i veti putea domina pe cei de la scoala , ca va vor “ manca din palma “ … va inselati . Big time .
Mulțumesc pentru opinie, însă precizez câteva aspecte esențiale:
Nu este vorba de o simplă neînțelegere, ci de fapte obiective. Învățătoarea a redactat un proces-verbal antedatat și neconform realității, consemnând o „consiliere” care nu a avut loc. A doua zi a părăsit clasa și le-a transmis părinților, în scris, că nu se mai întoarce până nu pleacă familia mea, instigându-i să facă presiuni la director.
Aceste fapte nu țin de impresii sau „conflicte de comunicare”, ci intră în sfera falsului intelectual și a instigării, ambele sancționate de lege. Din păcate, efectul s-a văzut imediat: copilul a fost stigmatizat și chiar agresat fizic de colegi, iar conducerea școlii a ales să minimalizeze situația.
Am încercat deja calea amiabilă, am depus sesizări scrise și am discutat direct cu directorul. Din păcate, nu s-a luat nicio măsură concretă, ci doar s-a agravat situația. De aceea caut acum soluțiile legale corespunzătoare.
Consider că protecția copilului și integritatea actelor școlare sunt prioritare. Or, a închide ochii în fața unui document fals și a unei instigări colective nu înseamnă „calm”, ci complicitate.
CHKa
Utilizator 1din 1 utilizatori consideră acest răspuns util
S-a agravat situatia ? se va a grava si mai tare … Cam ce credeti ca veti obtine din toata tevatura creata ? Pai ,nu mare lucru … Poate ca invatatoarea va pleca la alta scoala , si poate ca nu …. poate ca va refuza in continuare sa preia clasa , si poate ca nu … asta , e intre ea si angajatorul ei , nu va cauzeaza vreun prejudiciu . Ziceti ca i-a “ instigat “ pe parinti … pai , i-a instigat sa faca vreo fapta ilegala ? desigur , nu , i-a anuntat ca , atata timp cat va avea de-a face cu dvs. , nu va preda acelei clase . Si ca ei , parintii , pot rezolva asta … cum ? prin petitii , care sunt perfect legale … Si sunt convinsa ca a fost mult mai mult , la acea intalnire , decat spuneti . Sa vedem ce ati obtinut dvs. : v-ati antagonizat invatatoarea copilului dvs. , de care depinde atat de mult ca startul lui in viata si in procesul de formare , sa fie cat mai bun . V-ati antagonizat si celelalte cadre didactice , de nu vor nici sa vorbeasca cu dvs. , probabil de teama ca , o virgula gresita , va declansa un val de reclamatii , petitii , denunturi pe la organe … si prefera sa evite , si sa va evite … Ati antagonizat colectivul de parinti , care ( probabil ) si-o doreau invatatoare si in clasa a 2-a pentru copiii lor . Prin ei , ati antagonizat si pe copiii lor , de data asta cu tinta - copilul dvs. Si asta , din prima zi in care ati dat ochii cu invatatoarea , in loc sa vedeti cum ati putea face echipa cu dansa in interesul copilului . Si pentru un lucru de nimic , nu e vorba de nici un fals . Putea fi o neintelegere ? putea fi , cat de bine … Daca toate ar fi mers normal , copilului dvs. oricum i-ar fi fost greu , era nou intr-un colectiv vechi de un an deja , trebuia sa se adapteze , sa-si gaseasca locul lui intre ceilalti copii . Acum , slabe sanse , copiii ( cum va spuneam ) pot fi extrem de cruzi , si puteti doar spera ca vor uita si-l vor accepta ca pe un egal al lor , dar eu nu m-as baza nici un pic pe asta , memoria lor colectiva nu lasa nimic sa se uite … Si va trebui sa traiasca asa un numar de ani … Daca nu vedeti ce imens rau i-ati facut , nu pot decat sa regret . Pacat ca nu considerati ca , fata de “ integritatea actelor scolare “ ( de fapt , nu era nici un act scolar , era probabil un act intern al scolii ) , prioritara e soarta copilului si viitorul lui … Ceea ce s-a intamplat , poate fi un factor de influenta extrem de important , si nu poate fi decat negativ . Procedati cum considerati …
Ultima modificare: Duminică, 28 Septembrie 2025 CHKa, utilizator
Ceea ce scrieți dumneavoastră e un talmeș-balmeș de presupuneri și acuzații gratuite. Haideți să vorbim pe fapte, nu pe fabulații.
Învățătoarea a scris negru pe alb părinților: "puterea e la voi, rezolvați problema, eu nu mă mai întorc până nu pleacă acest copil din clasă". Asta nu e "impresie" nu e "greșeală de dată" e instigare și șantaj, la vedere.
În prima zi de școală, pentru toți copiii a fost începutul unui nou an, dar pentru fiul meu a fost și mai dificil: școală nouă, colegi noi, cadru didactic nou. Exact atunci, în loc să arate sprijin, răbdare și înțelegere, învățătoarea a ales să stigmatizeze și să fabrice un document pe genunchi, pe care mi l-a fluturat în față fără să mi-l lase măcar să-l citesc. A doua zi, în loc să dea explicații, a fugit și a abandonat clasa. Profesionalism? Nu, rea-credință.
Timp de 2 ani i-a blocat pe toți părinții. Niciun număr de telefon, nicio comunicare directă. Părinții își lăsau copiii de 6 ani la poarta școlii și sunau disperați la secretariat ca să afle dacă sunt în clasă. Asta se numește zero comunicare, nu "stil de lucru"
Și acum, după ce a creat tot scandalul, îi caută disperată pe câțiva părinți să o apere. Pe cine? Pe aceiași pe care i-a ignorat și blocat doi ani. Asta se cheamă strategie perversă: îți abandonezi clasa, dar îți faci "partidă" să te salveze.
Eu nu am pornit niciun război. Eu nu falsific documente, nu instig părinți și nu abandonez copii. Tot ce am făcut a fost să cer explicații și să îmi apăr copilul. Dacă pentru dumneavoastră asta înseamnă "belicos", atunci probabil că pentru dumneavoastră falsul intelectual e doar o metodă pedagogică, iar instigarea părinților e "stil managerial".
Din fericire, legea și bunul-simț spun altceva. Iar adevărul e simplu: copiii au fost sacrificați pentru orgoliul unei singure persoane. Asta e realitatea.