În perioada pentru care se acordă drepturile salariale, rezerviștii voluntari beneficiază, prin efectul legii, de drepturile corespunzătoare celor declarați în sistemul public de pensii, în sistemul asigurărilor sociale de sănătate și în sistemul asigurărilor de șomaj și datorează contribuțiile sociale potrivit legii.
În perioada în care nu participă la instruire sau la misiuni, sunt menținuți în sistemul public de pensii, în sistemul asigurărilor sociale de sănătate și în sistemul asigurărilor de șomaj, şi beneficiază lunar de o indemnizație, în cuantum de 30% din suma reprezentând solda de funcție în care sunt încadrați, conform contractului încheiat, la care se adaugă solda gradului deținut.
În această perioadă, sunt contribuabili ai sistemului de asigurări sociale, iar remunerația lunară este venit supus impozitului pe venit și bază de calcul al contribuțiilor sociale, datorate potrivit legii.
[ link extern ] /