Acum 2 ani am prelungit abonamentul la Vodafone si am achizitionat un telefon in 24 rate... cu 3 luni inainte de incheierea celor 24 luni mi s-a marit abonamentul unilateral.
Nu am fost de acord cu marirea si am portat numarul in alta retea... Acum ei mi-au emis o factura de ~ 4000 RON pentru ca am inchis abonamentul cu o luna inainte de expirare.
"Reducerea" de 4000 RON trebuia sa fie proportionala cu numarul de luni ramase din abonament, in cazul meu mi-a mai ramas o singura luna.
Factura am primit-o azi 24.10.2025, si tot azi le-am trimis pe mail la persoane.fizice_ro@vodafone.com o notificare prin care refuz plata acestei facturi..
Notificarea suna:
----------
În urmă cu aproximativ 24 de luni, mi-am reînnoit abonamentul la Vodafone, achiziționând și un telefon mobil la preț redus cu plata în rate, în baza perioadei minime contractuale de 24 luni.
După 23 de luni, respectiv cu o lună înainte de expirarea perioadei minime, am solicitat încetarea contractului și portarea numărului, întrucât abonamentul mi-a fost modificat unilateral (majorare tarif) fără acordul meu expres, fapt care constituie o încălcare a condițiilor contractuale.
Ulterior, am primit factura VDFXXXXXXXX/20.10.2025, în valoare de 4.XXX,XX RON, având mențiunea „contravaloare reducere acordată pentru terminal”, sumă pe care refuz să o achit, întrucât nu este justificată conform clauzelor contractuale în vigoare.
În drept:
Conform Clauzelor Contractuale Principale – Partea a II-a, art. 5.1, Vodafone prevede expres formula de calcul pentru justa despăgubire în cazul încetării contractului înainte de termen, după cum urmează:
Justă despăgubire = (A:B) x C, unde: A = suma inițială, B = durata minimă contractuală (în luni), C = numărul de luni rămase până la expirarea perioadei minime.
În cazul meu, încetarea contractului a avut loc după 23 luni din 24, deci a rămas o
singură lună contractuală. Conform prevederilor, justa despăgubire nu poate depăși
valoarea planului tarifar lunar (inclusiv extraopțiuni) înmulțită cu numărul de luni rămase.
Prin urmare, suma facturată de 4.XXX,XX RON nu are temei legal sau contractual,
reprezentând o aplicare abuzivă a clauzei privind “reducerea pentru terminal”.
În concluzie:
Solicit anularea/ recalcularea facturii VDFXXXXXXX/20.10.2025, în valoare de
4.XXX,XX RON, emisă nelegal, precum și confirmarea în scris a radierii acesteia din
evidențele contabile Vodafone.
În lipsa unei soluționări amiabile în termen de 15 zile calendaristice de la primirea prezentei,
îmi rezerv dreptul de a sesiza Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor
(ANPC), și, Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații
(ANCOM) și, dacă este cazul, instanțele competente pentru constatarea caracterului abuziv
al sumei facturate.
Prezenta notificare are și rolul de încercare de soluționare amiabilă a litigiului,
conform principiilor bunei-credințe și în scopul evitării unor demersuri administrative sau
judiciare. Documentul poate fi folosit ca dovadă a acestei încercări, în eventualitatea
depunerii unei sesizări la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor
(ANPC) și, Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații
(ANCOM)
Bun, acum 4 intrebari:
1) Credeti ca am sanse sa se rezolve direct sa nu fie nevoie de ANPC/ANCOM
2) Daca nu rezolva Vodafone, credeti ca ANPC/ANCOM rezolva speta.
3) Daca nici ANPC/ANCOM nu rezolva speta, credeti ca am sanse in justitie?
4) Cum este mai OK sa fac... astept raspunsul Vodafone/ANPC/ANCOM si nu fac plata facturii, sau platesc acum factura si incerc recuperarea banilor ulterior?