Timpul de muncă definit de art.108 din Codul Muncii reprezinta orice perioada in care salariatul presteaza munca, se afla la dispozitia angajatorului si indeplineste sarcinile si atributiile sale, conform prevederilor contractului individual de munca, contractului colectiv de munca aplicabil si/sau ale legislatiei in vigoare.
Pentru salariatii angajati cu normă întreagă, durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi şi de 40 de ore pe săptămână. În cazul tinerilor în vârstă de până la 18 ani, durata timpului de muncă este de 6 ore pe zi şi de 30 de ore pe săptămână.
Repartizarea timpului de muncă în cadrul săptămânii este, de regulă,uniformă, de 8 ore pe zi, timp de 5 zile cu două zile de repaus. În functie de specificul unitătii sau a muncii prestate, se poate opta şi pentru o repartizare inegală a timpului de muncă, cu respectarea duratei normale a timpului de muncă de 40 de ore pe săptămână.
Durata maximă legală a timpului de muncă nu poate depăşi 48 de ore pe săptămână, inclusiv orele suplimentare. Când munca se efectuează în schimburi, durata timpului de muncă va putea fi prelungită peste 8 ore pe zi şi 48 de ore pe săptămână, cu conditia ca media orelor de muncă, calculată pe o perioadă maximă de 3 săptămâni, să nu depăşească 8 ore pe zi sau 48 de ore pe săptămână. Aceste prevederi nu se aplică tinerilor care nu au împlinit vârsta de 18 ani.
Pentru anumite sectoare de activitate, unităti sau profesii, se poate stabili prin negocieri colective sau individuale, ori prin acte normative specifice, o durată zilnică a timpului de muncă mai mică sau mare de 8 ore. Durata zilnică a timpului de muncă de 12 ore va fi urmată de o perioadă de repaus de 24 de ore.
Modul concret de stabilire a programului de lucru inegal în cadrul săptămânii de lucru comprimate, va fi negociat prin contractul colectiv de muncă la nivelul angajatorului sau, în absenta acestuia, va fi prevăzut în regulamentul intern. Programul de lucru inegal poate functiona numai dacă este specificat expres în contractul individual de muncă.
Programul de muncă şi modul de repartizare al acestuia pe zile sunt aduse la cunoştinta salariatilor şi afişate la sediul angajatorului.
Angajatorul poate stabili programe individualizate de muncă, cu acordul sau la solicitarea salariatului în cauză, dacă această posibilitate este prevăzută în contractele colective de muncă aplicabile la nivelul angajatorului sau, în absenta acestora, în regulamentele interne. Programele individualizate de muncă presupun un mod de organizare flexibil a timpului de muncă. Durata timpului de muncă este împărtită în două perioade: o perioadă fixă în care personalul se află simultan la locul şi muncă şi o perioadă variabilă, mobilă, în care salariatul îşi alege orele de sosire şi plecare, cu respectarea timpului de muncă zilnic, respectiv a duratei normale a timpului de muncă (8 ore pe zi şi 40 ore pe săptămână/6 ore pe zi şi 30 de ore pe săptămână pentru tinerii în vârstă de până la 18 ani) şi a duratei maxime legale a timpului de muncă (48 de ore pe săptămână, inclusiv orele suplimentare/peste 8 ore pe zi şi 48 de
ore pe săptămână, cu conditia ca media orelor de muncă efectuate în schimburi, să nu depăşească 8 ore pe zi sau 48 de ore pe săptămână, cu exceptia tinerilor în vârstă de până la 18 ani).
Angajatorul are obligatia de a tine evidenta orelor de muncă prestate de fiecare salariat şi de a supune controlului inspectiei muncii această evidentă, ori de câte ori este solicitată.
Munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal, respectiv 40 de ore,este munca suplimentara
Munca suplimentară nu poate fi efectuată fără acordul salariatului, cu exceptia cazului de fortă majoră sau pentru alte lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente sau înlăturării consecintelor unui accidente.
La solicitarea angajatorului, salariatii pot efectua muncă suplimentară fără a se depăşi durata maximă legală a timpului de muncă stipulată la art.111 din Codul Muncii, respectiv 48 de ore pe săptămână. Efectuarea de muncă suplimentară peste limita stabilită mai sus este interzisă.
Munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite, în următoarele 30 de zile după efectuarea acesteia. În aceste conditii, salariatul beneficiază de salariul corespunzător pentru orele prestate peste programul normal de lucru.
În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în următoarele 30 de zile, munca suplimentară va fi plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei acesteia. Sporul pentru munca suplimentară se stabileşte prin negociere, în cadrul contractului colectiv de muncă sau, după caz, a contractului individual de muncă, şi nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază.
Tinerii în vârstă de până la 18 ani nu pot presta muncă suplimentară.
Munca prestata intre orele 22,00-6,00 este considerata munca de noapte.
Salariatul de noapte reprezinta, dupa caz:
a) salariatul care efectueaza munca de noapte cel putin 3 ore din timpul sau zilnic de lucru;
b) salariatul care efectueaza munca de noapte in proportie de cel putin 30% din timpul sau lunar de lucru.
Durata normala a timpului de lucru, pentru salariatul de noapte, nu va depasi o medie de 8 ore pe zi, calculata pe o perioada de referinta de maximum 3 luni calendaristice, cu respectarea prevederilor legale cu privire la repausul saptamanal.
Durata normala a timpului de lucru, pentru salariatii de noapte a caror activitate se desfasoara in conditii speciale sau deosebite de munca, stabilite potrivit dispozitiilor legale, nu va depasi 8 ore pe parcursul oricarei perioade de 24 de ore, in care presteaza munca de noapte.
Angajatorul care, in mod frecvent, utilizeaza munca de noapte este obligat sa informeze despre aceasta inspectoratul teritorial de munca.
Salariatii de noapte beneficiaza:
a) fie de program de lucru redus cu o ora fata de durata normala a zilei de munca, pentru zilele in care efectueaza cel putin 3 ore de munca de noapte, fara ca aceasta sa duca la scaderea salariului de baza;
b) fie de un spor la salariu de minimum 15% din salariul de baza pentru fiecare ora de munca de noapte prestata.
Salariatii care urmează să desfăşoare cel putin 3 ore de muncă noaptea sau care efectueaza munca de noapte in proportie de cel putin 30% din timpul sau lunar de lucru sunt supuşi unui examen medical gratuit înainte de începerea activitătii, şi după aceea, periodic. Conditiile de efectuare a examenului medical şi periodicitatea acestuia se stabilesc prin regulament aprobat prin ordin comun al ministrului muncii şi solidaritătii sociale şi ministrului sănătătii şi familiei.
Salariatii care au probleme de sănătate recunoscute ca având legătură cu munca de noapte vor fi trecuti la o muncă de zi pentru care sunt apti.
Tinerii sub 18 ani nu pot presta munca de noapte iar femeile gravide, lăuzele şi cele care alăptează nu pot fi obligate să presteze muncă de noapte.
avocatnet.ro explicăm legislația
negrila_cristiana 
tytovici