Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului anunță, printr-un comunicat de vineri, că a început decontarea cheltuielilor restante aferente programului pentru stimularea întreprinderilor mici și mijlocii Start-up Nation 2018, după o întârziere de aproximativ doi ani. După cum fusese stabilit în august 2020, companiile care au primit finanțare de la stat în ediția din 2018 a programului Start-up Nation au putut depune cereri de plată sau cereri de rambursare până la data de 31 decembrie 2020. Citește articolul
Un set de modificări la programul Start-up Nation a primit în luna mai votul Parlamentului, dar, pentru că a făcut un scurt drum la Curtea Constituțională, legea cu modificări a ajuns să fie oficializată abia vineri. Concret, vorbim de schimbarea unor punctaje și de favorizarea afacerilor inovatoare, printre altele. Citește articolul
Ministerul Economiei a clarificat, printr-o sesiune de întrebări și răspunsuri, ce pași trebuie să facă firmele ce vor să obțină suspendarea obligațiilor acestora în temeiul programelor naționale. E vorba, mai exact, de programe naționale de finanțare precum Start-up Nation, Comerț și Servicii și Microindustrializare. Citește articolul
Utilizarea banilor și păstrarea locurilor de muncă pentru care s-au obținut punctaje suplimentare sunt printre aspectele urmărite de ministrul economiei în controale ce vor avea loc la beneficiarii Start-up Nation 2018. Într-un interviu acordat recent, ministrul critică inclusiv îndepărtarea de la scopul declarat al programului de finanțare - acela de a crea o nouă generație de antreprenori - din moment ce numeroase proiecte sunt apoi vândute pe site-uri de anunțuri. Citește articolul
Blocajul la plată cu care se confruntă acum aproximativ 500 de beneficiari ai Start-up Nation (ediția a doua) va fi rezolvat cu ocazia următoarei rectificări bugetare, cel târziu până la final de an, potrivit unui recent anunț al ministrului economiei. Citește articolul
Vechiul Guvern anunțase luna trecută că a treia ediție a programului de finanțare Start-up Nation era pregătită, de principiu, pentru finalul anului 2019. Apoi a venit demiterea Guvernului Dăncilă și instalarea Guvernului Orban și lucrurile păreau a fi în impas. Totuși, conform programului de guvernare al noului Executiv, Start-up Nation va fi păstrat, însă acesta urmează să fie modificat, ceea ce ar putea întârzia demararea ediției cu numărul trei. Citește articolul
Comisionul de garantare cerut de Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM) beneficiarilor programului de finanțare Start-up Nation a fost redus semnificativ de curând, potrivit anunțului recent al Fondului. Citește articolul
Lista companiilor care vor primi finanțare nerambursabilă prin intermediul programului Start-up Nation, la ediția aferentă anului 2018, a fost publicată luni de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat (MMACA). Totodată, autoritățile au anunțat ce acte trebuie să pregătească solicitanții în perioada următoare. Citește articolul
Beneficiarii finanțărilor din cadrul programului destinat firmelor aflate la început de drum, respectiv Start-up Nation, ar putea primi posibilitatea de a contesta decizia de reziliere a contractelor de finanțare, potrivit unei inițiative legislative ce a fost pusă de curând în dezbaterea Senatului. Citește articolul
Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat (MMACA) a publicat astăzi lista aplicanților în cadrul programului Start-up Nation 2018. Conform procedurii de implementare, doar zece mii de antreprenori vor primi finanțare prin intermediul acestui program de finanțare. În perioada următoare va fi declanșată procedura de verificare a proiectelor depuse, urmând ca până la data de 28 iunie 2019 să fie semnate acordurile de finanțare. Citește articolul