În cadrul programului IMM Invest ar putea să apară un subprogram numit Agro IMM Invest, conform unui proiect de ordonanță de urgență inițiat joi de Ministerul Finanțelor. Trebuie precizat, totuși, că actualul Guvern nu mai are voie să emită ordonanțe de urgență, după alegerile parlamentare de ieri, astfel că proiectul va putea fi aprobat numai de către viitorul Guvern. Citește articolul
Programul IMM Invest, conceput să ajute IMM-urile cu obținerea de credite bancare, prin garantarea acelor credite, de către stat, și acoperirea dobânzilor, până la un anumit punct, a primit anumite modificări la normele de punere în aplicare, modificări aplicabile din 16 septembrie. De exemplu, normele metodologice au fost modificate astfel încât dobânzile să fie acoperite pe o perioadă de opt luni de la momentul acordării creditului și nu doar până la finalul anului 2020. Citește articolul
Există foarte multe oportunități de finanțare pentru un IMM, din zona de credite ori fonduri nerambursabile, accesibile în piață la acest moment. Mulți oameni se întreabă în ce măsură se poate aplica la aceste fonduri în același timp. Iată câteva precizări importante pe acest subiect. Citește articolul
Mai multe modificări punctuale au fost aduse azi, printr-o nouă ordonanță de urgență, la programul IMM Invest. În esență, Executivul a alocat noi fonduri pentru program, astfel încât să beneficieze de el mai multe întreprinderi, dar au apărut și alte schimbări la programul în sine. Programul IMM Invest le permite firmelor, în esență, să acceseze credite garantate de stat pentru investiții și capital de lucru. Citește articolul
Parlamentul a modificat, recent, anumite elemente ale programului IMM Invest, creând impresia că s-ar putea ca firmele ce vor să acceseze creditele garantate de stat, prin program, să fie nevoite să se conformeze cerințelor Băncii Naționale a României (BNR) și nu cerințelor interne ale băncii căreia i se solicită creditul. În acest context, redacția avocatnet.ro a făcut o solicitare BNR, prin care i-am cerut să ne indice actul normativ ce guvernează condițiile respective. Însă instituția a răspuns că nu e convinsă că modificările schimbă condițiile aplicabile la care am făcut referire mai sus, noile prevederi putând fi interpretate în mai multe feluri. Citește articolul
Chiar dacă s-a decis recent ca plafonul privitor la sumele totale garantate de stat prin intermediul programului IMM Invest să fie dublat de la 15 la 30 de miliarde de lei, acest lucru nu va avea loc imediat. Guvernul a intevenit săptămâna trecută printr-o ordonanță și a amânat momentul propriu-zis al dublării plafonului, din cauză că este necesară o aprobare a Comisiei Europene pentru acest lucru. Citește articolul
O lege pentru modificarea programului IMM Invest a fost oficializată recent și va intra în vigoare sâmbătă. Printre altele, băncile vor trebui să le răspundă întreprinderilor mici și mijlocii (IMM) în decurs de 14 zile calendaristice, de la momentul depunerii cererii de intrare în program, plafonul total al garanțiilor ce pot fi acordate în cadrul programului se dublează și criteriile de acordare nu vor mai ține cont de reglementările interne ale fiecărei bănci, ci de cele ale Băncii Naționale (BNR). Multe modificări, însă, nu se vor aplica prea curând, din cauză că este necesară o aprobare a Comisiei Europene pentru ele. Citește articolul
În ultimele cinci zile, redacția noastră a scris despre mai multe măsuri importante oficializate recent de autorități. Toate au o legătură directă sau indirectă cu efectele epidemiei de coronavirus și sunt importante pentru companii și profesioniștii independenți. Citește articolul
Noi modificări au fost aduse prin ordonanță de urgență programului IMM Invest: firmelor solicitante nu li se vor mai impune ipoteci asupra tuturor bunurilor pentru garantarea creditului, iar certificatul de situație de urgență nu mai este necesar. Citește articolul
În curând, și profesioniștii (cum sunt avocații, de exemplu) vor putea accesa creditele garantate de stat, din cadrul programului IMM Invest. Această schimbare vine după ce Parlamentul a modificat cadrul legal aplicabil acestor tipuri de finanțări garantate de stat și se va aplica după ce legea va fi promulgată de președintele țării și va apărea în Monitorul Oficial. Citește articolul