avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 745 soluții astăzi
Acasă Subiect: credite de la stat
Subiect: credite de la stat
ACCES GRATUIT

UPDATE Family Start: Ce condiții vor trebui să îndeplinească în curând tinerii pentru a putea cere bani de nuntă, pentru chirie sau pentru școala copiilor

Dragos Niculescu în Salarizare, taxare & relația cu statul
Redactor, avocatnet.ro
19 Iulie 2023 | 17 | 56746 | Timp de citire: 5 min.

Prin programul Family Start, apărut în 2022, tinerii din țara noastră pot beneficia de credite garantate de stat pentru acoperirea cheltuielilor de nuntă, a celor cu spitalizarea, în cazul nașterilor, sau a celor cu creșa, grădinița, școala ori cursurile extrașcolare pentru cei mici. Pentru a putea obține banii, cei interesați trebuie să se adreseze băncilor înscrise în program. Printr-o lege ce se va aplica din 20 iulie, o parte dintre regulile programului vor suferi modificări. De pildă, se relaxează condițiile în care cuplurile pot accesa aceste finanțări, se dublează valoarea creditelor ce pot fi obținute (la 150.000 de lei) și se extinde lista cheltuielilor care pot fi acoperite cu acești bani. Totuși, până la aplicarea noilor reguli va mai dura ceva, deoarece e nevoie și de modificarea normelor de aplicare a programului. Citește articolul

ACCES GRATUIT

UPDATE Programele Family Start și Student Invest, modificate oficial. Mai multe persoane pot cere bani de nuntă, mașină, chirie sau sănătate și alte schimbări

Dragos Niculescu în Salarizare, taxare & relația cu statul
Redactor, avocatnet.ro
18 Iulie 2023 | 3 | 16826 | Timp de citire: 3 min.

Programele Family Start și Student Invest, prin care cei interesați pot beneficia de credite garantate de stat pentru a acoperi diverse cheltuieli, au fost modificate printr-o lege recent oficializată. Modificările vizează creșterea numărului de beneficiari, introducerea unor noi cheltuieli eligibile, dar și majorarea valorii contractelor de creditare. Inițial, modificările erau cuprinse într-un proiect de ordonanță pus în martie 2023 în dezbatere publică, dar care au fost preluate, până la urmă, în această lege. Citește articolul

ACCES GRATUIT

Family Start și Student Invest, operaționalizate. Cei interesați vor putea cere credite băncilor participante, din a doua jumătate a lunii octombrie

Lucia Tozaru în Salarizare, taxare & relația cu statul
Redactor, avocatnet.ro
30 Septembrie 2022 | 1 | 7192 | Timp de citire: 4 min.

Normele de aplicare ale programelor Family Start și Student Invest, prin intermediul cărora cei interesați pot obține până la 75.000 lei, respectiv 50.000 lei, au fost publicate în Monitorul Oficial, ceea ce înseamnă că băncile care se vor înscrie în programe vor putea să ofere celor interesați, din a doua jumătate a lunii octombrie, aceste tipuri de credite garantate de stat. Citește articolul

ACCES GRATUIT

UPDATE Student Invest, oficializat: Creditul de până la 50.000 lei pentru cei care vor să-și acopere costurile cu studii, chirie sau achiziția de echipamente, accesibil în curând

Lucia Tozaru în Salarizare, taxare & relația cu statul
Redactor, avocatnet.ro
30 Iunie 2022 | 2 | 9046 | Timp de citire: 2 min.

Studenții cu vârste între 18 și 31 de ani, indiferent că sunt înscriși într-o unitate de învățământ superior autorizată sau acreditată, vor putea, în curând, să solicite un credit de maximum 50.000 lei pentru acoperirea cheltuielilor pe care le au cu studiile, deplasările în interes universitar, cumpărarea de laptopuri sau plata chiriei ori a locului de cazare. Creditul garantat de stat în proporție de 80% se regăsește în cadrul programului Student Invest, care a fost oficializat miercuri. Citește articolul

ACCES GRATUIT

Creditele din cadrul programului "Investește în tine" se pot cere doar o singură dată

Dragos Niculescu în Salarizare, taxare & relația cu statul
Redactor, avocatnet.ro
26 Aprilie 2019 | 2 | 4597 | Timp de citire: 2 min.

Creditele garantate de stat destinate românilor cu vârsta cuprinsă între 16 și 55 de ani se acordă o singură dată pentru fiecare beneficiar, conform unui act normativ ce a fost publicat recent în Monitorul Oficial. Totodată, actul normativ mărește și numărul cheltuielilor ce pot fi acoperite cu banii proveniți din creditele obținute în cadrul programului “Investește în tine”. Citește articolul

ACCES GRATUIT

UPDATE Credite garantate de stat: Fondurile pentru persoanele până la 55 de ani sunt plafonate în 2019

Dragos Niculescu în Salarizare, taxare & relația cu statul
Redactor, avocatnet.ro
22 Ianuarie 2019 | 16 | 63314 | Timp de citire: 3 min.

Persoanele fără venituri stabile, cu vârste cuprinse între 26 și 55 de ani, pot contracta, fără dobândă, credite garantate de stat, potrivit unei ordonanțe a Guvernului, condițiile accesării banilor fiind incluse într-un act normativ ce conține normele aplicării ordonanței, iar documentele necesare solicitării creditelor fiind publicate în luna octombrie a anului trecut. Astfel, în prezent, românii de cel mult 55 de ani pot cere până la 35.000 de lei sau, în anumite condiții, chiar și 55.000 de lei. Recent, Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a decis să modifice normele de aplicare a programului, mai exact, în 2019, fondurile alocate acestui program vor fi plafonate. Actul normativ ce stabilește plafonarea fondurilor a fost oficializat de curând. Citește articolul