 Dragoș Niculescu 
    	 în
       	 Salarizare, taxare & relația cu statul
    		Dragoș Niculescu 
    	 în
       	 Salarizare, taxare & relația cu statul Pe lângă actualul registru naţional al armelor, potrivit unei ordonanțe oficializate azi, va apărea o platformă online, numită eARM, care va facilita interacțiunea personelor fizice sau juridice cu Direcția Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Poliției Române. Citește articolul
 Dragoș Niculescu 
    	 în
       	 Salarizare, taxare & relația cu statul
    		Dragoș Niculescu 
    	 în
       	 Salarizare, taxare & relația cu statul Legislația privind regimul armelor și munițiilor se modifică din 23 iunie, potrivit unei legi publicate joi în Monitorul Oficial. După cum apare în noua lege, la deplasarea în state din afara Uniunii Europene (UE), deținătorii de arme ce au permis european pentru ele vor scăpa de obligația obținerii unei autorizaţii de scoatere de pe teritoriul României a acestora. Citește articolul
Pentru a pune legislația privind regimul armelor în acord cu o decizie a Curții Constituționale a României (CCR) apărută în această primăvară, Guvernul a detaliat, printr-o ordonanță apărută azi, una dintre condițiile ce permite deținerea unei arme, respectiv condiția negativă de a nu fi inculpat în cauze penale pentru fapte săvârșite cu intenție, prin enumerarea faptelor. Citește articolul
 Dragoș Niculescu 
    	 în
       	 Salarizare, taxare & relația cu statul
    		Dragoș Niculescu 
    	 în
       	 Salarizare, taxare & relația cu statul Printr-un proiect de ordin pus luni în dezbatere publică, Ministerul Sănătății (MS) vrea să introducă o nouă listă a afecţiunilor medicale ce nu permit deţinerea sau, după caz, purtarea ori folosirea armelor letale sau neletale. În prezent, examinarea medicală a persoanelor care solicită eliberarea permisului de portarmă se bazează pe regulile stabilite printr-un act normativ din 1976. Citește articolul
 Simona Voiculescu 
    	 în
       	 Salarizare, taxare & relația cu statul
    		Simona Voiculescu 
    	 în
       	 Salarizare, taxare & relația cu statul Cei care dețin arme, chiar și în calitate de colecționari trebuie să știe că au intrat de curând în vigoare foarte multe modificări la regimul legal al deținerii și folosirii acestora. În articol, am punctat cele mai importante schimbări aduse de noua lege, printre care se numără obligația adusă de expirarea permisului de armă, modificarea cantităților de muniție ce pot fi deținute și portul armelor de apărare. Citește articolul