Reintroducerea examenului de admitere la liceu, în plus față de distribuirea elevilor în baza rezultatelor de la evaluarea națională, și schimbarea modului în care se va susține examenul de bacalaureat sunt doar câteva dintre schimbările ce vor apărea, în următoarea perioadă, la legislația educației, potrivit unui proiect de lege lansat recent în dezbatere publică de autorități. Citește articolul
Actuala lege a educației urmează să fie modificată substanțial, urmând să fie aduse schimbări în privința duratei învățământului obligatoriu, a modului în care sunt evaluate disciplinele ce țin de arte sau educație fizică și sport, a admiterii la liceu, a examenului de bacalaureat și a duratei studiilor universitare de doctorat, după cum apare în două proiecte de lege puse în dezbatere în cursul zilei. Citește articolul
În cadrul unui proiect-pilot, lucrările scrise de la examenele de evaluare națională din clasa a VIII-a sau de la bacalaureat date de elevii din două județe vor fi evaluate digital, adică vor fi scanate și apoi evaluate, potrivit unui ordin al Ministerului Educației apărut luni. Profesorii implicați în procesul de evaluare digitală vor primi mai mulți bani ca în cazul evaluării clasice. Citește articolul
Cei care urmează să susțină examenul de bacalaureat trebuie, printre altele, să demonstreze că au anumite competențe lingvistice și digitale. În mod normal, acestea sunt testate ca probe la examen, însă anul acesta va avea loc exclusiv o echivalare sau recunoaștere a acelor competențe. Cei care dețin certificate de competență vor putea obține recunoașterea, în timp ce cei care nu dețin astfel de certificate vor obține o echivalare, în funcție de notele obținute în liceu la materiile relevante. Citește articolul
Cei care termină liceul în 2020 susțin examenul de bacalaureat în această vară. Deși inițial urmau să fie două sesiuni de examen, Ministerul Educației a decis să lase o singură sesiune, în contextul epidemiei de coronavirus. Citește articolul
Aproximativ 250.000 de elevi care provin din mediile defavorizate urmează să primească tablete conectate la internet pentru a participa la cursurile online, se arată într-o hotărâre de Guvern ce a fost publicată luni, în Monitorul Oficial. Citește articolul
Anul acesta, examenele naționale se vor susține la fel ca în anii precedenți, chiar dacă România se află în stare de urgență, din cauza epidemiei de coronavirus. Inclusiv elevii ai căror membri de familie au contractat virusul vor putea susține examenul de Bacalaureat sau de Evaluare Națională, a declarat ministrul educației. Citește articolul
În acest an școlar, preșcolarii și elevii, cu excepția celor din clasele a VIII-a și a XII-a, nu se vor mai duce la școală și nu vor mai da teze, mediile urmând să se încheie pe baza a cel puțin două calificative sau note. Acestea sunt doar o parte dintre măsurile pe care Ministerul Educației și Cercetării le-a stabilit pentru reluarea activității în unitățile de învățământ, în contextul epidemiei de coronavirus din țara noastră. Citește articolul
Elevii care studiază într-o altă limbă decât cea română ar putea da mai puține examene decât în prezent la bacalaureat, potrivit unui proiect legislativ înregistrat recent la Camera Deputaților pentru dezbatere. Practic, inițiativa legislativă vizează eliminarea probelor la limba română din cadrul bacalaureatului pentru toți elevii care studiază într-o limbă aparținând minorităților. Citește articolul
În urma unui eveniment recent, pe site-ul Ministerului Educației Naționale (MEN) a fost publicat un document ce prevede planuri majore pentru învățământul preuniversitar. Dacă prevederile vor ajunge să se aplice, atunci sistemul pe care-l avem acum se va schimba destul de mult din perspectiva ciclurilor de studiu, a examenelor periodice, a intrării la liceu și a susținerii bacalaureatului. Citește articolul