Elevii care învață în școlile gimnaziale din regiunile slab dezvoltate ale României vor primi tablete conectate la internet, precum și alte dispozitive electronice, pentru a putea urma cursurile de predare online. Totodată, școlile vor fi dotate cu echipamente de protecție, precum dezinfectanți sau containere mobile sanitare. Măsurile se regăsesc într-o ordonanță de urgență a Guvernului, publicată marți în Monitorul Oficial. Citește articolul
Schimbarea regulilor aplicabile profesorilor care au fost condamnați pentru anumite infracțiuni intenționate este cuprinsă într-o lege apărută joi în Monitorul Oficial, dar care se va aplica, efectiv, abia de duminică. Concret, profesorii nu ar mai putea ocupa funcții didactice, de conducere, de îndrumare, de control sau chiar și de cercetare, până la intervenirea reabilitării, amnistiei sau a grațierii, în situația condamnărilor menționate mai sus. Citește articolul
Legea educației a fost modificată în așa fel încât cursurile preșcolare, școlare și universitare să se poată desfășura inclusiv online, de fiecare dată când în România se instituie starea de urgență sau de asediu, se arată într-o lege care a fost publicată joi în Monitorul Oficial. Citește articolul
Numărul maxim de elevi din clasele primare, generale, de liceu, profesionale și de artă s-a micșorat, iar copiii cu vârsta de cel puțin doi ani vor putea fi înscriși în învățământul preșcolar, la cererea părinților, în limita numărului de locuri disponibil. Prevederile se regăsesc într-o lege publicată joi în Monitorul Oficial, care modifică Legea educației. Citește articolul
Concursurile pentru ocuparea posturilor vacante din școli se vor putea desfășura și pe perioada stării de alertă, chiar dacă Legea care stabilește unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de coronavirus nu permite acest lucru. În plus, școlile și universitățile ar putea fi cele care propun suspendarea și reluarea cursurilor față în față. Prevederile sunt cuprinse într-un proiect de lege adoptat de Guvern în ședința de joi. Citește articolul
Alocațiile de stat ale copiilor vor fi dublate în baza unui act normativ oficializat vineri seară de Guvern. Totuși, dublarea se va face parcurgând cinci etape ce vor acoperi doi ani, dintre care prima urmează în septembrie 2020, astfel că se va ajunge la dublarea efectivă abia în 2022. În mod normal, alocațiile urmau să fie dublate într-o singură etapă, însă Guvernul spune că n-are fondurile necesare la dispoziție. Citește articolul
Curtea Constituțională a României (CCR) a decis azi să respingă, cu unanimitate de voturi, obiecția formulată de Guvern cu privire la proiectul de lege care desființa ordonanța de amânare a dublării alocațiilor copiilor, astfel că documentul se îndreaptă acum către promulgare. Citește articolul
Elevii și profesorii vor putea primi dispozitive conectate la internet pentru a putea accesa biblioteca virtuală a școlii și pentru a putea participa la cursurile de predare online, se arată într-o lege oficializată luni. Citește articolul
Peste 7.000 de elevi vor primi bani de la stat pentru achiziționarea unui calculator nou, conform unui ordin al Ministerului Educației și Cercetării (MEC), publicat joi în Monitorul Oficial. Listele oficiale pot fi consultate pe platforma “Euro200”. Citește articolul
După ce, spre sfârșitul anului trecut, legislația privind violența psihologică sau, după cum mai este aceasta cunoscută, bullying a intrat în vigoare, recent au fost publicate în Monitorul Oficial și normele de aplicare a Legii bullyingului, acestea aducând o serie de clarificări asupra formelor pe care le poate îmbrăca violența psihologică. Citește articolul