Persoanele cu handicap grav sau accentuat și însoțitorii acestora vor putea beneficia de acces neîngrădit și liber la plaje, prin intermediul unor căi de rulare ce vor trebui amenajate de la marginea plajei până în apropierea apei, cât și de șezlonguri rezervate special pentru ei, poziționate în primul rând spre mare. Măsurile se regăsesc într-un proiect de lege care, după ce a primit votul senatorilor, e în așteptarea votului decisiv al deputaților. În plus, recent a fost pus în dezbatere un alt proiect legislativ prin care sunt propuse măsuri similare, menite să faciliteze accesul persoanelor cu dizabilități la plajă. Citește articolul
O hotărâre de Guvern publicată marți în Monitorul Oficial cuprinde o serie de modificări ale normelor privind modalitatea de acordare a drepturilor la transport interurban gratuit persoanelor cu handicap. Acestea vizează în principal utilizarea și comercializarea bonurilor de carburant și a bonurilor valorice pe suport electronic, interzicând tranzacționarea lor. Amenzile pentru vânzarea bonurilor se vor putea aplica din februarie și vor putea ajunge la aproape 50.000 de lei. În același timp, măsura va sancționa, tot de luna viitoare, și refuzul nejustificat al distribuitorilor de carburanți de a accepta astfel de carduri de carburant. Citește articolul
Autoritățile publice vor fi obligate ca, în următorii ani, să amenajeze spaţii de joacă şi spaţii pentru activităţi sportive şi recreative care să poată fi folosite de persoanele cu dizabilități, dacă un proiect legislativ ce a trecut tacit de Senat va ajunge să se aplice. Proiectul de lege merge acum la votul decisiv al deputaților. Citește articolul
Din acest an, așa cum s-a stabilit în iarnă, persoanele cu dizabilități vor beneficia de mai multe tipuri de ajutoare financiare. Unul dintre ele este beneficiul pentru tranziție, care, potrivit metodologiei de acordare și de plată a acestor ajutoare, aflată în dezbatere publică, va avea valoarea de 10.000 de lei. Banii vor putea fi folosiți de persoanele cu dizabilităţi pentru a se muta din serviciile sociale rezidenţiale publice în comunitate, respectiv vor putea acoperi cu banii de la stat costurile legate de mutare, transport al bunurilor personale, dar și cele legate de amenajarea locuinței, inclusiv reparații și igienizare, precum și achiziția de obiecte necesare preparării hranei. Citește articolul
Anul acesta s-a decis, printr-o lege apărută în ianuarie, ca persoanele cu dizabilități să poată primi mai multe tipuri de ajutoare financiare, inclusiv unul pentru locuire. Mai exact, potrivit metodologiei de acordare și de plată a acestor ajutoare, care este acum în dezbatere publică, beneficiul pentru locuire, în valoare de până la 4.000 de lei/ lună, va putea fi folosit de persoanele cu dizabilități, printre altele, pentru plata chiriei și a utilităților publice. Citește articolul
După cum s-a stabilit la începutul anului, persoanele cu dizabilități pot primi, dar doar teoretic deocamdată, mai multe tipuri de ajutoare financiare, inclusiv sume pe care să le folosească pentru pentru plata chiriei sau a utilităților publice, în cazul unei locuințe închiriate din mediul privat, sau pentru pregătirea transferului dintr-un centru rezidențial în comunitate. Ca măsurile amintite să se poată aplica în practică, autoritățile stabilesc acum, printr-un proiect de hotărâre pus recent în dezbatere la Ministerul Muncii, metodologia de acordare și de plată a beneficiului pentru locuire și celui de tranziție pentru persoanele adulte cu dizabilități. Potrivit documentului, valoarea beneficiului pentru locuire va fi de până la 4.000 de lei, în timp ce cel de tranziție va avea valoarea de 10.000 de lei. Citește articolul
Procedurile pe care trebuie să le urmeze persoanele cu handicap grav sau accentuat pentru a beneficia de gratuitatea la transportul cu autoturismul au devenit mai flexibile și mai facile, potrivit unei ordonanțe oficializate recent, inclusiv prin acordarea de tichete pe suport electronic. Citește articolul
Cardul-legitimație pentru locuri gratuite de parcare, de care pot beneficia persoanele cu dizabilități, are, de puțină vreme, un nou model, iar legitimațiile de parcare emise până la sfârșitul lunii iunie 2023 vor trebui înlocuite cu cele noi până, cel mai târziu, în vara anului viitor. Pentru a putea primi o astfel de legitimație, persoanele cu dizabilități trebuie să depună o cerere în acest sens la primăria de care aparțin. Citește articolul
Modelul actualului card-legitimație de parcare de care beneficiază persoanele cu dizabilități a fost schimbat, actualele legitimații urmând să-și păstreze valabilitatea până în vara anului viitor, potrivit unui ordin al Autorității Naţionale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD), ce a apărut chiar azi în Monitorul Oficial. Astfel, toate legitimațiile de parcare emise până la sfârșitul lunii iunie 2023 vor trebui înlocuite cu cele noi în perioada iulie 2023 - iunie 2024. Citește articolul
La începutul anului s-a stabilit, prin lege, ca și asistenții maternali ce îngrijesc copii cu dizabilități, alături de persoanele cu dizabilități sau părinții cu astfel de copii, să poată beneficia fie de acordarea gratuității la transportul interurban, fie de decontarea carburantului necesar deplasării cu autoturismul propriu. Acum, printr-un ordin apărut joi, a fost stabilită metodologia pentru acordarea de bonuri de carburant sau decontarea combustibilului necesar deplasărilor cu mașina pentru aceste persoane. Citește articolul