În această lună, elevii au dreptul la o săptămână de vacanță, decisă de la caz la caz, conform calendarului anului școlar în curs. Pentru a putea sta acasă cu cei mai mici dintre elevi, părinții ar avea două opțiuni la îndemână, dar niciuna care să poată fi impusă angajatorului. Varianta ideală este recurgerea la un program flexibil de muncă, însă dincolo de faptul că e nevoie de acordul părților, programul nu poate fi schimbat temporar doar la nivel declarativ sau informal. Nu este exclus să apară tentația de a apela la un drept recent acordat angajaților pentru a putea „acoperi” această vacanță de o săptămână, dar a face asta ar însemna, aproape în toate cazurile, nesocotirea legii. Citește articolul
După cum s-a stabilit în aprilie 2022, structura anului școlar 2022-2023 s-a modificat radical, semestrele fiind înlocuite de cinci module de învățare, iar săptămâna din februarie în care elevii vor fi în vacanță fiind stabilită în fiecare județ în parte. Mai exact, inspectoratele școlare au stabilit în ce săptămână din februarie intră elevii din respectivul județ în vacanță. Inspectoratele din cele mai multe județe au decis ca elevii să intre în vacanță în ultima săptămână din februarie. Citește articolul
În 2021-2022, anul școlar are durata de 34 de săptămâni, dar semestrele nu mai sunt egale, așa cum cum s-a întâmplat în cazul anteriorului an școlar, vacanța intersemestrială fiind eliminată, potrivit unui ordin al Ministerului Educației (ME) apărut în februarie. Pentru că, din cauza creșterii numărului de îmbolnăviri cu COVID-19, s-a decis ca elevii să intre într-o vacanță suplimentară de două săptămâni, ce s-a încheiat vineri, autoritățile au stabilit, printr-un ordin oficializat recent, înlocuirea calendarului acestui an școlar. Poate cea mai importantă schimbare de amintit este reducerea duratei vacanței de iarnă cu o săptămână. Citește articolul
Antepreșcolarii, preșcolarii și elevii vor putea participa fizic la cursurile instituțiilor de învățământ indiferent de rata locală sau națională de incidență a îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2 din ultimele 14 zile, cursurile fiind trecute în online doar dacă prezența fizică a unei clase este suspendată ca urmare a apariției unui caz, potrivit unui ordin comun al Ministerului Sănătății (MS) și al Ministerului Educației (ME) apărut în octombrie. Totodată, grădinițele sau școlile vor trece, în totalitate în online, dacă jumătate din grupele sau clasele instituțiilor se suspendă ca urmare a infectărilor. Acum, autoritățile au stabilit, printr-un ordin oficializat vineri, ca revenirea elevilor din vacanța suplimentară de două săptămâni să se facă cu prezență fizică doar în școlile în care cel puțin 60% din personalul școlii s-a vaccinat împotriva COVD-19. Citește articolul
Președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) e de părere că toate școlile din țara noastră, fie de stat sau private, ar trebui să fie deschise, adică elevii să participe fizic la cursuri, dar doar dacă unitățile de învățământ aplică certificatul verde, se vaccinează aproape tot personalul și elevii sau organizează testarea periodică a acestora. Citește articolul
Senatorii au adoptat miercuri proiectul de lege pentru aprobarea OUG 110/2021 (ce oferă posibilitatea părinților de a-și lua zile libere plătite pe timpul școlii online), astfel încât să fie incluse și situațiile în care Comitetul Național pentru Situații de Urgențe (CNSU) propune instituirea unor vacanțe școlare ca măsură pentru împiedicarea răspândirii îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2. Printre amendamentele aduse de senatori se numără și posibilitatea ca prevederile să fie aplicabile și vacanței din perioada 25 octombrie - 5 noiembrie, totuși, parcursul legislativ al proiectului ar putea dura chiar până la finalul acestei vacanței, fără a ajunge să acopere fix acest interval. Citește articolul
De azi, din cauza creșterii numărului de îmbolnăviri cu COVID-19, școlile și grădinițele din țara noastră au intrat în vacanță timp de două săptămâni, potrivit unui ordin al Ministerului Educației (ME) oficializat vineri. Totuși, după cum apare în ordin, doar grădinițele și școlile de stat intră azi în vacanță, nu și cele private. Pentru a corecta situația, Guvernul va stabili azi ca și școlile private să poată intra în vacanță sau, dacă decid astfel, să poată desfășura cursurile online, potrivit lui Dan Vîlceanu, ministrul interimar al finanțelor. Cel puțin teoretic, vacanța pentru școlile private ar trebui să se aplice începând de marți. Citește articolul
După cum a fost stabilit încă din iarnă, anul școlar 2021-2022 începe chiar azi. Școala începe cu prezență fizică pentru toți copiii și cu portul obligatoriu de mască la interior. În plus, în vara ce s-a încheiat recent au fost stabilite, printre altele, atât regulile pentru decontarea navetei elevilor, pentru acordarea de feedback despre activitatea profesorilor, cât și faptul că avizele epidemiologice solicitate copiilor la reintrarea în colectivitate nu mai sunt necesare în situația revenirii din vacanțe. Citește articolul
Printr-un comunicat de presă publicat luni, Ministerul Educației a anunțat că mai multe dintre grădinițele de stat din țara noastră vor rămâne deschise și pe perioada vacanței de primăvară. Durata vacanței de primăvară a fost extinsă în martie la patru săptămâni. Numărul grădinițelor ce vor fi deschise este diferit pentru fiecare dintre cele patru săptămâni de vacanță. Citește articolul
În condițiile în care o parte dintre elevi sunt în vacanță săptămâna asta, iar peste două luni urmează vacanța de iarnă, trebuie precizat că părinții nu pot cere angajatorului libere plătite în aceste perioade. Liberele plătite se acordă, în mod normal, numai în perioadele în care sunt programate cursuri, dacă elevii sunt forțați să stea acasă. Citește articolul