Filtrează articole după
Explicăm Legislația

Act normativ: LEGE nr 455/2001

ACCES PREMIUM

Reminder Formularul 394 aferent lunii octombrie se depune și azi la Fisc

Eduard Popescu în Redactor, avocatnet.ro
4 Decembrie 2017 | 2143 | Timp de citire: 2 min.

Formularul fiscal 394 aferent lunii octombrie 2017, în care trebuie incluse toate operaţiunile de livrări sau achiziţii de bunuri efectuate către, dar şi de la contribuabili, fie ei plătitori sau neplătitori de TVA (persoane fizice şi firme), poate fi transmis la Fisc până diseară, în condițiile în care termenul obișnuit de raportare a picat într-o zi de sărbătoare națională (30 noiembrie - Sfântul Andrei) și a fost urmat, la rândul lui, de alte trei zile libere.  Citește articolul

ACCES PREMIUM

Semnătura electronică, potențiala soluție în încheierea contractelor la distanță

Eduard Popescu în Redactor, avocatnet.ro
24 Octombrie 2017 | 2900 | Timp de citire: 2 min.

În cadrul unui eveniment recent, specialiștii de la Deloitte au discutat, din mai multe perspective, implicațiile schimbărilor tehnologiei asupra fiscalității. Printre altele, a fost prezentată și insuficiența reglementărilor legale în ceea ce privește utilizarea pe scară largă a tehnologiei. Spre exemplu, în cazul contractelor comerciale încheiate la distanță, prin intermediul e-mail-ului, folosirea semnăturii electronice poate reprezenta soluția atunci când apare un litigiu. Citește articolul

ACCES PREMIUM

Ce poți face online, ca firmă, în relația cu statul

Eduard Popescu în Redactor, avocatnet.ro
18 Septembrie 2017 | 3844 | Timp de citire: 7 min.

În țara noastră, cea mai întâlnită formă juridică pentru o societate comercială este, cu prisosință, societatea comercială cu răspundere limitată (SRL), cea care se poate dovedi soluția optimă și în cazul firmelor mici, dar și pentru companiile cu mulți angajați și o cifră de afaceri importantă. De altfel, antreprenorii care vor să înființeze o astfel de entitate au la dispoziție, de câțiva ani, un portal online, pus la dispoziție de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC). Și după constituirea firmei, relația cu autoritățile poate fi ușurată cu ajutorul internetului, în contextul în care declarațiile fiscale pot fi transmise Fiscului, în marea lor parte, online, prevedere valabilă și în cazul transmiterii registrului general pentru evidența salariaților, cunoscut ca „Revisal".  Citește articolul

ACCES PREMIUM

UPDATE Semnătura electronică: Cum se obține pentru a trimite online, din 2018, cele mai importante declarații fiscale

Eduard Popescu în Redactor, avocatnet.ro
16 August 2017 | 4 | 46564 | Timp de citire: 4 min.

Din 2018, mai multe declarații fiscale pe care le depun în prezent contribuabilii la Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) vor fi transmise în mod obligatoriu online, potrivit unui act normativ publicat recent în Monitor. De altfel, firmele au posibilitatea de a transmite formulare fiscale prin intermediul internetului de mai mulți ani, cu ajutorul unei semnături electronice obținute printr-un certificat digital. În aceste condiții, vă reamintim azi cum puteți obține un certificat digital.  Citește articolul

ACCES PREMIUM

Depunerea formularului 200: Ce variante ai și cum poți transmite declarația din fața calculatorului?

Eduard Popescu în Redactor, avocatnet.ro
16 Mai 2017 | 4747 | Timp de citire: 3 min.

Obligația depunerii declarației privind veniturile realizate în România anul trecut revine mai multor categorii de persoane, iar completarea și transmiterea formularului 200 se poate face până pe 25 mai 2017. Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) oferă contribuabililor trei modalități de depunere a declarației, inclusiv din fața calculatorului, așa cum vom arăta în articolul de față.  Citește articolul

ACCES GRATUIT

(P) Rutina documentelor juridice: cum să o învingem?

Advertorial în 28 Martie 2017 | 867 | Timp de citire: 2 min.

Firmele de avocatură și departamentele juridice ale companiilor prelucrează în mod curent mii de documente în fiecare zi - de la pledoarii, contracte, evidențe ale clienților până la documentații de brevete și arhive de cazuri.  Pentru a avea succes, avocații trebuie să gestioneze eficient activitățile de rutină cu documentele. Ca profesionist, v-ați confruntat probabil de foarte multe ori cu problemele de mai jos. Citește articolul

ACCES GRATUIT

(P) Acceptă provocarea unui business fără hârtii. E mai simplu decât crezi

Advertorial în 9 Decembrie 2016 | 1039 | Timp de citire: 2 min.

Activitățile noastre zilnice sunt din ce în ce mai orientate către mediul electronic și online. Trăim într-un ritm care ne-a impus să adoptăm soluții eficiente și sigure pentru a plăti facturi sau a face cumpărăturile, a verifica soldurile bancare, a plăti taxe etc. Este o practică pe care am ales-o din dorinţa de a simplifica lucrurile și pe care mulți dintre noi ne dorim să o regăsim și în viața profesională, unde căutăm soluţii pentru a depăşi constrângerile de timp și spațiu atunci când trebuie să obținem o aprobare, să semnăm rapid un contract sau să accesăm de la distanță un document. Citește articolul

ACCES GRATUIT

Ai luat un credit online de la o IFN? S-ar putea să nu fie valabil

Simona Voiculescu în Director Editorial, avocatnet.ro
21 Octombrie 2016 | 1 | 32498 | Timp de citire: 4 min.

Judecătoria Sectorului 1 a Bucureștiului a desființat recent un contract de credit online cu o instituție financiară nebancară (IFN), în care ratele nu au mai fost plătite la timp, și executarea silită făcută în baza acestuia. Persoana care s-a împrumutat a contestat măsura executării în instanță și a obținut câștig de cauză pentru lipsa semnăturii sale din contractul de credit. Citește articolul

ACCES PREMIUM

UPDATE Formularul electronic pentru declarația 112 a fost actualizat din nou de ANAF

Andra Stana în 13 Iunie 2016 | 1 | 11866 | Timp de citire: 2 min.

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a actualizat pentru a doua oară în ultimele săptămâni formularul electronic al declarației unice, informația fiind publicată de Fisc pe pagina sa de internet. Citește articolul

ACCES PREMIUM

Reminder Majorarea salariului minim în Revisal: Astăzi este ultima zi când poți transmite modificarea

Andra Stana în 27 Mai 2016 | 6 | 57985 | Timp de citire: 8 min.

Salariul minim brut a crescut, de la 1 mai, de la 1.050 de lei la 1.250 de lei, iar acest lucru nu le-a adus angajatorilor doar cheltuieli în plus, ci și o obligație suplimentară. Mai precis, în cazul în care modificarea a fost operată prin încheierea de acte adiționale la contractele de muncă ale angajaților, majorarea salariului minim trebuie să fie transmisă în Registrul de evidență a salariaților (Revisal) până astăzi. În cazul în care nu îndeplinesc această obligație, angajatorii ar putea fi sancționați de inspectorii de muncă cu amenzi de până la 8.000 de lei. Citește articolul