Odată cu instituirea stării de alertă, mai multe tipuri de spații și afaceri vor putea fi redeschise, inclusiv micile mall-uri, săli de spectacol, librării și biblioteci. Măsurile adoptate miercuri în Parlament fac însă referire la unele reguli stricte de protecție, pe care autoritățile le vor stabili ulterior, nefiind exclusă suspendarea activităților dacă măsurile nu sunt respectate. Citește articolul
Orașul Țăndărei a ieșit din carantină, iar zborurile către și dinspre Spania rămân suspendate, până la ieșirea din starea de urgență, se arată într-o nouă ordonanță militară publicată luni în Monitorul Oficial. De asemenea, personalul navigant, maritim și fluvial nu intră în carantină, dacă nu prezintă simptome ale infecției cu coronavirus. Citește articolul
Indemnizația pentru șomaj tehnic, care este asigurată acum de stat, va fi acordată și după ieșirea din starea de urgență, mai exact, până, cel puțin, la începutul lunii iunie, a confirmat astăzi premierul României, după ce, în urmă cu doar o săptămână, președintele Klaus Iohannis anunțase prelungirea. Sprijinul de la stat se va acorda, potrivit prim-ministrului, și după data de 1 iunie, dar doar în cazul anumitor companii. Citește articolul
Ce măsuri de relaxare vor fi impuse, dar și ce obligații vor avea angajatorii după 15 mai? Măsurile de prevenire și control a răspândirii coronavirusului sars-cov-2, propuse pentru a intra în vigoare începând cu starea de alertă, din data de 15 mai 2020, conțin câteva precizări în acest sens. Citește articolul
În proiectul de Măsuri de prevenire și control a răspândirii coronavirusului sars-cov-2, propuse pentru a intra în vigoare începând cu starea de alertă, din data de 15 mai 2020, publicat de MAI astăzi se fac referiri și la modul în care se poate merge la biserică după 15 mai 2020. E vorba despre situații speciale în care se pot aplica aceste măsuri de relaxare. Citește articolul
Ministerul Afacerilor Interne a publicat un proiect de document privind Măsurile de prevenire și control a răspândirii coronavirusului sars-cov-2, propuse pentru a intra în vigoare începând cu starea de alertă, din data de 15 mai 2020. Iată măsurile de relaxare ce trebuie respectate după 15 mai. În acesta se menționează și conditiile deplasării în afara localităților, după 15 mai 2020. Citește articolul
Știți modelul mamei catalogată drept exagerată care spală obsesiv copilul pe mâini, are în permanență gel dezinfectant cu care curăță tot ce prinde în cale și fuge mâncând pământul când vede în față un potențial pericol pentru familia ei? Ei bine, a venit momentul în care să nu ne mai dăm ochii peste cap în fața acestor comportamente, pentru că traversăm o perioadă de criză care impune măsuri de criză. Așadar, să devenim exact ca acea mamă! Citește articolul
Ne confruntăm cu riscul unei contracţii economice cu o magnitudine şi cu o viteză nemaivăzute în timp de pace, a afirmat, luni, Adrian Vasilescu, consultant de strategie la BNR. Citește articolul
avocatnet.ro și Digi24.ro vă prezintă cele mai importante știri ale dimineții. Citește articolul
De aproximativ două săptămâni ni se spune că, odată ieșiți din starea de urgență, una dintre măsurile obligatorii pe care va trebui să le respectăm este portul măștii de protecție în spații publice închise. Inclusiv președintele statului a făcut referire la acest lucru de câteva ori în ultimele conferințe în care s-a adresat pe subiectul perioadei post-stare de urgență. Citește articolul