Pentru a reduce sau chiar elimina poluarea apei și a solului cu substanțe provenite din industria farmaceutică, medicamentele expirate vor fi colectate la spitale, indiferent dacă sunt de stat sau private, acestea fiind obligate să le primească pentru a fi eliminate definitiv, potrivit unei legi care a apărut în Monitorul Oficial miercuri. În plus, de anul viitor, orice material publicitar destinat publicului larg va trebui să conțină și o atenționare cu privire la faptul că medicamentele expirate sunt considerate deșeuri periculoase, după cum apare în noua lege. Măsura nu se va putea aplica imediat, fiind necesară și apariția unor norme metodologice. Citește articolul
O febră, în special una ridicată sau prelungită, te poate speria, ca părinte, din mai multe motive. Dar un lucru de care nu ar trebui să îți faci griji sunt efectele febrei mari asupra creierului. Citește articolul
Cei care vor să călătorească în afara țării și vor să aibă acces la asistență medicală în țările care fac parte din Uniunea Europeană pot solicita cardul european de asigurări sociale de sănătate, în mod gratuit, de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS). Este important de știut că, spre deosebire de cardul de sănătate național, de cardul european pot beneficia și copiii. Citește articolul
Asigurații și copiii până la 18 ani au dreptul de la 1 iulie la consultații preventive anuale, în mod gratuit, a căror frecvență variază în funcție de vârsta acestora. Medicii pot recomanda efectuarea unor investigații care sunt, de asemenea, gratuite. Scopul acestor servicii este acela de a preveni eventuale îmbolnăviri sau de a oferi asiguraților asistență medicală încă din faza incipientă a unei eventuale boli. Citește articolul
Persoanele fără asigurare de sănătate în sistemul de stat beneficiază de un pachet minimal de servicii medicale care include consultații, investigații, vaccinări, monitorizare a sarcinii, servicii stomatologice, internare și transport sanitar neasistat. În caz de urgență, spitalul acordă servicii medicale gratuite, dar pacientul suportă cheltuielile dacă spitalizarea continuă după ce starea sa nu mai reprezintă o urgență. Costurile costurile investigațiilor suplimentare și tratamentelor care nu sunt considerate urgențe sunt suportate de pacienți. Citește articolul
Avocatnet.ro şi Digi24.ro vă prezintă cele mai importante ştiri ale dimineţii. Citește articolul
Asigurații în sistemul de sănătate au dreptul anual și la servicii medicale de tratament și de recuperare, printre care kinetoterapie sau masaj, acestea fiind acordate însă doar pentru anumite diagnostice. Pachetul de bază de servicii medicale, care intră în vigoare de la 1 iulie, oferă inclusiv acces la sanatorii și stațiuni balneare. Confortul suplimentar, însă, se plătește, iar asigurații trebuie să achite separat dacă vor condiții mai bune de cazare. Citește articolul
Asigurarea medicală în sistemul de stat oferă acces inclusiv la o serie de servicii stomatologice, iar din acest an lista tratamentelor disponibile pentru asigurați va fi extinsă, odată ce noile pachete medicale vor intra în vigoare. Astfel, începând cu 1 iulie 2023, detartrajul cu ultrasunete, periajul profesional și tomografiile dentare vor fi și ele adăugate în lista de servicii decontate de stat pentru asigurați. Citește articolul
Trei programe sociale puse recent în dezbatere la Ministerul Familiei ar urma să acopere cheltuielile aferente investigațiilor și tratamentelor stomatologice ale copiilor, înscrierea acestora la after-school și efectuarea unor tratamente necesare femeilor însărcinate. Cu toate acestea, propunerea ministerului conține câteva erori de calcul în ceea ce privește bugetul alocat și prezintă neclarități cu privire la anumite condiții de calificare. Citește articolul
Pentru a reduce impactul pe care îl generează asupra părinților vestea că nou-născutul suferă de un tip de anomalie cromozomială, aceștia vor putea beneficia de mai multe ședințe de consiliere psihologică de familie, potrivit unui proiect legislativ ce a primit deja aprobarea senatorilor. Pe lângă părinții copilului diagnosticat cu o anomalie cromozomială, vor putea participa la ședințe de consiliere psihologică și bunicii celui mic sau frații acestuia. Una dintre cele mai cunoscute anomalii cromozomiale este trisomia 21 sau sindromul Down, după cum i se spune în mod obișnuit. Citește articolul